102 – Ți-e teamă că nu ai credinţă?

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Romani 12:3

Există mângâiere în toate îndemnurile și poruncile lui Dumnezeu, deoarece El nu se așteaptă de la noi să acționăm în puterea noastră, ci în a Lui. Când El rostește o poruncă, aceasta nu este decât declarația a ceea ce El va face în și pentru noi, dacă noi ne supunem puterii Lui. Când El ne mustră, pur și simplu ne arată nevoia noastră, pe care El o poate împlini din belșug.

Mândria este dușmanul credinței. Cele două nu pot trăi împreună. Un om poate avea gânduri serioase și umile numai ca rezultat al credinţei pe care o dă Dumnezeu. „Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.” (Hab. 2:4). Cel care se încrede în puterea și înțelepciunea sa nu va depinde de altul. Încrederea în înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu vine doar atunci când ne recunoaștem propria slăbiciune și ignoranţă. Acea credință pe care Dumnezeu ne-o oferă este indicată în Apocalipsa 14:12: ”Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.” Dumnezeu nu dă credință numai sfinților, tot așa cum nu le dă numai lor nici poruncile; dar sfinţii păstrează credința, iar alții nu. Credinţa pe care ei o păstrează este credința lui Isus; de aceea este credinţa lui Isus cea care ne este dată.

”Omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos” (Gal. 2:16).

Waggoner, E. J., Waggoner on Romans, p. 178, 179

Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi,  A. T. Jones și E. J. Waggoner

Traducere: Roxana Duminică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *