74 – Vești bune: și noi putem avea biruința

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei. Evrei 4:15; 7:25

Nu este destul ca un creștin, după ce se irită și rostește câteva cuvinte pline de răutate sau ridică mâna plin de resentimente, să spună apoi: ”O, eu sunt creștin; nu trebuie să vorbesc sau să mă port așa.” Trebuie să fim atât de supuși puterii lui Dumnezeu și influenței Duhului Sfânt încât gândurile noastre să fie atât de deplin controlate de El încât biruința să fie deja câștigată, astfel că nici măcar impulsul nu va fi permis.

Atunci vom fi creștini oriunde, în orice moment, în toate împrejurările și împotriva tuturor influențelor. Lucrurile care au fost îngrămădite asupra lui Hristos, pe care El le-a purtat, au fost lucrurile care sunt cel mai greu de purtat pentru natura omenească. Și înainte să terminăm cursa în care suntem angajați, va trebui să ne întâlnim tocmai cu aceste lucruri care sunt cel mai greu de suportat de natura noastră omenească. Dacă nu am câștigat deja biruința, nu putem fi siguri că vom da pe față spiritul creștin atunci când este cea mai mare nevoie.

În Hristos, Dumnezeu ne-a dăruit exact puterea care ne va face să-I fim supuși Lui, aducând fiecare gând ”rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5). Legea lui Dumnezeu este scrisă în inimă. În locul cel mai adânc, în camera secretă a inimii, chiar la rădăcina și izvorul gândurilor — acolo Hristos Își așază tronul. Astfel, în citadela sufletului, singurul loc în care păcatul poate intra, acolo Dumnezeu Își așază tronul. Acolo Își pune El Legea Sa. Și rezultatul este pace deplină și pace tot timpul.

Jones, General Conference Bulletin, 1895, p. 348

Materialul face parte din cartea: Vestea bună cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi,  A. T. Jones și E. J. Waggoner

Traducere: Roxana Duminică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *