de Melody Mason
După un weekend foarte încărcat la o conferință, unde am întâlnit o mulțime de oameni extraordinari și am avut o mulțime de conversații captivante, micul meu eu introvertit se simțea obosit și puțin „doritor de singurătate”. Așa că, în timpul zborului spre casă, n-am prea încercat să vorbesc cu vecinii mei de scaun sau cu cineva anume. În schimb, am preferat să citesc o carte bună. M-am simțit puțin vinovată că nu am încercat să mă apropii de cei de lângă mine, dar era evident că însoțitorii mei (două femei) călătoreau împreună și erau adânc implicați într-o conversație, așa că nu m-am gândit prea mult la asta.
Cu toate acestea, când mai erau cam 45 de minute până la sfârșitul zborului nostru de peste 2 ore, am observat o față cunoscută care venea pe culoarul avionului. Era un prieten de-al meu care se întorcea acasă. A fost la fel de surprins să mă vadă, așa cum eram și eu. S-a oprit imediat să îmi împărtășească despre niște întâlniri divine uimitoare pe care Dumnezeu i le dăduse în timpul călătoriei spre casă și chiar în timpul zborului nostru actual. Am fost atât de încurajată și inspirată și poate chiar un pic mustrată. Când a trecut mai departe pentru a se întoarce la locul său, m-am gândit: „Iartă-mă, Doamne, nici măcar nu m-am gândit să mă rog și să cer o întâlnire divină astăzi și nici nu am încercat să vorbesc cu vecinele mele. Sunt atât de obosită!”
M-am uitat din nou la vecinele mele de scaun. „Să încerc să le întrerup conversația?” m-am întrebat. Erau atât de prinse în discuție. „Doamne”, m-am rugat, „dacă vrei să vorbesc sau să fiu un martor pentru vecinele mele de scaun, va trebui să le întrerupi conversația, pentru că în acest moment nu cred că sunt prea interesate să vorbească cu mine.”
Ei bine, lui Dumnezeu nu i-a luat mult timp să răspundă la această rugăciune.
M-am ridicat pentru a merge la toaleta avionului, iar când m-am întors la locul meu, amândouă erau agitate, deoarece cea care stătea lângă mine tocmai își vărsase Coca-Cola dietetică pe scaun și pe podea. Am început imediat să o ajut să curețe mizeria, iar ea își cerea scuze mereu și îmi spunea că nu e nevoie să o ajut. „Nu-ți face griji!” i-am spus. „Nu mă deranjează să ajut! Sunt asistentă medicală. Sunt obișnuită să curăț mizerii și am curățat mizerii mult mai rele decât asta până acum.” Am reușit să curățăm mizeria lipicioasă, iar ea a fost atât de recunoscătoare.
Când ne-am așezat din nou la locurile noastre, femeia care stătea lângă mine și care vărsase cola dietetică au început să mă întrebe ce fel de asistentă sunt. I-am spus ce făceam înainte, dar i-am spus că acum lucrez cu normă întreagă în slujba bisericii. Mi-a spus că și ea este credincioasă, dar nu a pus prea multe întrebări, ci am continuat să discutăm despre diverse lucruri. Am început să simt că poate că „cola dietetică vărsată” era planul lui Dumnezeu de a ne face să discutăm, așa că, nedorind să ratez o întâlnire divină, i-am spus: „Știu că probabil nu este o întrebare obișnuită pe care oamenii o pun, dar lucrez în departamentul rugăciunii. Există ceva pentru care mă pot ruga pentru tine?”. Ei bine… asta a deschis porțile! Una dintre probleme era că fiica ei simțea că se roagă și se roagă și că rugăciunile ei se lovesc mereu de tavan. Acesta este unul dintre subiectele mele preferate. Pe scurt, după ce mi-a împărtășit câteva dintre greutățile ei, m-am rugat pentru ea și am sfârșit prin a-i da un exemplar din cartea mea, precum și datele pentru a mă putea contacta. În timp ce aterizam mi-a spus „Cred că Dumnezeu m-a pus să-mi vărs cola dietetică, pentru a începe să vorbim!”. Eu am râs pur și simplu.
Lucrul amuzant este că aproape niciodată nu iau un loc spre culoar. Plănuiam să mă duc mai în spate în avion pentru a găsi un loc la fereastră. Dar când am ajuns la acel loc pe culoar, în timp ce mă îmbarcam, ceva m-a oprit și m-am trezit întrebându-le pe cele două femei: „Pot să stau aici?”. Chiar și după ce m-am așezat, mă tot întrebam. „De ce am luat acest loc spre culoar? Am vrut un loc la fereastră! Poate că ar trebui să mă ridic și să mă mut. Nu! Sunt deja aici. Pot să stau aici două ore.” Așa că mi-am scos cartea și am început să citesc, uitând complet de cele două suflete care stăteau lângă mine.
Îmi pot imagina unul dintre acei îngeri cerești periind foarte ușor paharul de Cola dietetică, cu o sclipire în ochi, în timp ce zborul nostru se apropia de final! „Acum, să vedem!!! Asta o să vă facă să vorbiți, doamnelor, din moment ce Melody a neglijat să facă prima mișcare”.
Dumnezeu are un mod unic de a face să se împlinească voia Sa și de a răspunde la rugăciunile noastre. Sunt doar tristă că uneori sunt atât de înceată la ajunge la cineva sau să cer. Dar prind curaj când văd că Duhul Sfânt este extraordinar în a ne ajuta să răscumpărăm șansele pierdute.
Melody Mason este coordonator al departamentului Uniți în rugăciune, autoarea cărților Îndrăznește să ceri mai mult și Îndrăznește să trăiești prin fiecare cuvânt și continuă să lucreze cu inițiativele de Redeșteptare și Reformă ale Conferinței Generale.
Articol preluat de pe site-ul Revival and Reformation
Traducere: Adina Păltineanu
