Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”  Apocalipsa 14: 9-12

Dumnezeu vă oferă cu o mână credință — prindeți-vă de brațul Lui cel puternic — iar cu cealaltă mână vă oferă iubire — întindeți-vă mâna spre sufletele care pier. Hristos este calea, adevărul și viața. Urmați-L pe El. Nu umblați după firea pământească, ci după Duhul. Umblați așa cum a umblat El. Voia lui Dumnezeu este chiar sfințirea voastră. Lucrarea pe care o aveți de îndeplinit este să faceți voia Aceluia care vă susține viața spre slava Lui. Dacă lucrați pentru voi înșivă, aceasta nu vă folosește la nimic. A lucra pentru binele altora, a vă purta de grijă vouă înșivă mai puțin și a consacra mai serios totul lui Dumnezeu va fi bine primit de El, iar prin bogăția harului Său vă va fi răsplătit. Mărturii pentru comunitate, vol.2, p.170

Provocarea inimii

Satana, autorul morții, al mizeriei, al egoismului, al durerii, al păcatului și al tuturor celor care îi îmbrățișează minciunile, va fi distrus la judecata finală, pentru ca dreptatea și dragostea să fie restaurate în univers. Doar cei care își pun încrederea în iubitorul Mântuitor Isus Hristos vor fi salvați pentru totdeauna și transformați într-o persoană nouă, care reflectă dragostea altruistă a lui Dumnezeu. În curând nu va mai exista nicio ocazie de a câștiga un suflet pierdut pentru Isus.

Este dorința ta, astăzi, să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a ajunge la această lume pierdută cu dragostea lui Dumnezeu și cu mesajul pocăinței, al mântuirii și al judecății? Vei străluci ca reprezentant al lui Hristos într-o lume întunecată? Vei sta, vei trăi, vei vorbi, îți va păsa, vei binecuvânta, vei iubi și vei îmbrățișa identitatea ta profetică de adventist de ziua a șaptea? Și dacă nu ești încă adventist de ziua a șaptea, este dorința ta să te alături mișcării lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, să urmezi Cuvântul lui Dumnezeu, să te botezi și să te implici în misiunea specială a lui Isus pentru tine?

Cereri de rugăciune

  • Roagă-te pentru înțelegerea Întreitei Solii Îngerești.
  • Roagă-te pentru putere de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent cum ne conduce El.
  • Roagă-te pentru o inimă dornică de misiune și slujire.
  • Roagă-te ca Isus să-ți sporească credința în El și ca El să strălucească prin tine.
  • Roagă-te cu stăruință pentru cele 7 nume ale tale, precum și pentru vecinii nemântuiți care locuiesc în apropiere.

Alăturați-vă  24/7 Uniți în rugăciune

Alăturați-vă altor credincioși din întreaga lume care se roagă împreună pe Zoom în timpul celor 40 de zile de rugăciune: https://us02web.zoom.us/j/81684898368?pwd=MHhtYzQ0VlQ2WmR1SGxxQWZtbGZWQT09

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *