Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.- Evrei 4:12

Biblia poate fi studiată așa cum ar fi studiată o ramură a științei umane, dar frumusețea ei, dovada puterii ei de a salva sufletul care crede, este o lecție care nu se învață niciodată astfel. Dacă practicarea Cuvântului nu este adusă în viață, atunci sabia Duhului nu a rănit inima naturală. Ea a fost protejată în fantezie poetică. Sentimentalismul a înfășurat-o în așa fel încât inima nu a simțit îndeajuns ascuțișul tăișului ei, care străpunge și retează altarele păcătoase pe care se aduce închinare eului. – Our High Calling, 203

Provocarea inimii

Biblia este plină de speranță. Ea conține tot ceea ce avem nevoie. Vestea bună a mântuirii este prezentată clar cititorului. Dar toate aceste elemente minunate ale Cuvântului nu sunt de nici un folos dacă nu trec din minte în inima și în acțiunile noastre. Prinderea de făgăduințele din Cuvânt vă va permite să puneți în practică ceea ce este scris. Acest proces poate fi uneori dureros, dar fiți siguri că este în beneficiul vostru și va duce la o apreciere tot mai profundă a Prietenului vostru Isus și a Adevărului Său. Este dorința ta, astăzi, să lași Cuvântul lui Dumnezeu să-ți pătrundă în inimă, să elimini ceea ce te distruge și să-ți vindece viața?

Cereri de rugăciune

  • Roagă-te ca Dumnezeu să-ți vorbească clar astăzi în Cuvântul Său.
  • Roagă-te pentru convingeri puternice și o inimă dispusă să primească sabia ascuțită a Cuvântului, chiar dacă taie.
  • Roagă-te pentru eficiență și putere din partea Duhului Sfânt pentru toți cei care traduc Biblia și Duhul Profeției în multe limbi.
  • Roagă-te ca Dumnezeu să ne ajute pe fiecare dintre noi să devenim evanghelist cu literatura și să împărtășim „Glow Tracts” sau un cuvânt la vreme celor care sunt obosiți.
  • Roagă-te pentru ca școlile și instituțiile noastre de învățământ să fie credincioase Cuvântului lui Dumnezeu și misiunii Sale pentru tinerii noștri.

Alăturați-vă  24/7 Uniți în rugăciune

Alăturați-vă altor credincioși din întreaga lume care se roagă împreună pe Zoom în timpul celor 40 de zile de rugăciune: https://us02web.zoom.us/j/81684898368?pwd=MHhtYzQ0VlQ2WmR1SGxxQWZtbGZWQT09

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *