Ziua 1 – O renaștere a adevăratei evlavii

Nu ne vei înviora iarăşi, pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine? – Psalmul 85:6

Cea mai mare și mai urgentă dintre toate nevoile noastre este renașterea adevăratei evlavii printre noi. Căutarea acestei redeșteptări ar trebui să fie lucrarea noastră cea dintâi. Este necesar un efort stăruitor pentru a obține binecuvântarea Domnului, nu pentru că Dumnezeu nu este dornic să Își reverse binecuvântarea asupra noastră, ci pentru că noi nu suntem pregătiți să o primim. Tatăl nostru ceresc dorește mult mai mult să le dea Duhul Său Sfânt celor care Îl cer, decât doresc părinții pământești să le ofere daruri bune copiilor lor. Totuși lucrarea noastră este aceea de a îndeplini condițiile prin care Dumnezeu a făgăduit să ne acorde binecuvântarea Sa — mărturisirea păcatelor, umilință, pocăință și rugăciune stăruitoare. O redeșteptare spirituală este de așteptat numai ca răspuns la rugăciune.  Solii Alese, vol 1, p. 58

Provocarea inimii

Dumnezeu este singura sursă a adevăratei redeșteptări. Redeșteptarea este nevoia noastră cea mai urgentă.

Simți nevoia unei adevărate treziri? Ai realizat cât este de urgentă?

Crezi că Tatăl este mai mult decât dispus să îți dea Duhul Sfânt?

Indiferent unde te afli sau cât de mort te simți, ia-ți inima în dinți și crede în promisiunea Lui. Adevărul puternic este că Dumnezeul nostru are putere de înviere. El ne poate renaște, dând un nou impuls vieții  noastre spirituale.

Vrei să te rogi stăruitor astăzi pentru redeșteptare personală?

Cereri de rugăciune

  • Roagă-te pentru redeșteptare personală și nu renunța până când Dumnezeu nu-ți răspunde.
  • Roagă-te ca, dacă există ceva care Îl împiedică pe Dumnezeu să facă o lucrare mai profundă în viața ta, El să -ți descopere acest lucru.
  • Roagă-te pe nume pentru lista ta de 7 persoane.
  • Roagă-te ca Duhul Sfânt să-ți dea astăzi ocazii speciale de a da mărturie pentru El.
  • Roagă-te ca Duhul Sfânt să călăuzească misiunea bisericii noastre mondiale.

Alăturați-vă  24/7 Uniți în rugăciune

Alăturați-vă altor credincioși din întreaga lume care se roagă împreună pe Zoom în timpul celor 40 de zile de rugăciune:

 

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *