Mai mult decât să câștigăm

Șeful dezvoltă planuri de stimulare pentru toți cei ale căror vânzări urcă cu 8 procente. Așa că ne adâncim în cifre, în apeluri de vânzări, în ore de singurătate când alții dorm.

Momentul culminant al concursului de pian oferă ore sau zile de faimă strălucitoare. Așa că ne ascundem în sălile de repetiții până când Bach sau Brahms este memorat, sau pe-aproape.

O viziune cu noi înșine pe podium, ridicând spre cer trofee placate cu argint, ne va face să transpirăm și să ne încordăm până când mușchii vor țipa. Nimic nu se obține fără efort.

Și astfel învățăm o teologie greșită, crezând în sinea noastră că cerul este un premiu pentru cei care se roagă sau postesc sau fac fapte bune mai mult decât semenii lor. „Mai repede, mai sus, mai puternic” respinge harul care mântuiește prin credință.

„Eu sunt calea, adevărul și viața”, a spus Isus. „Nimeni vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). „Prin har ați fost mântuiți prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2,8).

Tot ce ați făcut nu va câștiga niciodată ceea ce a câștigat harul.

Așadar, rămâneți în har. -Bill Knott

Bill Knott – este redactor la revista Adventist Review. Articolul a fost publicat în numărul din 04 martie 2022. Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *