Întrebați orice muzician priceput și vă va spune că totul începe cu practica.
În spatele spectacolului strălucit din sala de concert sau al videoclipului care devine viral se află o sută – sau o mie – de ore de practică plictisitoare și lipsită de dramă. Abilitățile cognitive, memoria mușchilor, un sentiment abil de sincronizare și o notă de expresie interpretativă se amestecă, în sfârșit, într-un moment care poate calma sau provoca, inspira sau uimi.
Practicăm cine vrem să fim, chiar dacă în fiecare zi, practica noastră nu este perfectă. Dacă ne repetăm rănile primite – mustrările pe care le-am simțit; răutatea pe care am îndurat-o; lucrurile neadevărate care ne-au făcut să plângem – clădim eul discordant care amplifică bocetul lumii.
Iar dacă, prin har, practicăm pacea; dacă repetăm transparența și dragostea, cântarea lui Moise și a Mielului devine muzica vieții noastre (Apocalipsa 15: 3). Cântăm cu cei care sărbătoresc; mângâiem pe cei care plâng o pierdere. Trecem de obiectivul mic de ieși bine și începem de fapt, să facem bine. Harul care ne-a umplut întunericul de cânt stârnește acum o speranță profundă pentru cei care au nevoie de o melodie.
Așadar, practicați amabilitatea și bucuria. Repetați cum v-a salvat Isus – de păcat și de voi înșivă. Lăsați bunătatea să fie amintirea vocii voastre. Zece mii de urechi vă vor binecuvânta.
Și rămâneți în har. -Bill Knott
Bill Knott – este redactor al revistei Adventist Review. Articolul a fost publicat în numărul din 20 august 2021.
Traducere: Adina Păltineanu
