Ziua 71 – Când furtuna te ia prin surprindere!

De Paul Dysinger

Tocmai îl culcasem pe fiul nostru, Ethan, pentru un pui de somn. Era o zi frumoasă, însorită. Câțiva nori tocmai se rostogoliseră în răcoarea serii. Și atunci lovit. Și a lovit tare și repede.

Ethan tocmai adormise când am auzit-o pe soția mea, Natasha, chemându-mă din sufragerie. Am ieșit din dormitor și m-am uitat pe fereastră. Și primul lucru pe care l-am observat a fost vântul. Sufla incredibil de tare! Iar cerul devenea tot mai întunecat.

Apoi am auzit crengile copacilor. Trosc! Poc! Buf! Se desprindeau literalmente din copacii din pădurea din apropiere și loveau o latură a casei noastre. M-am uitat în cealaltă parte a căsuței noastre, tocmai la timp pentru a vedea sera complet descoperită. Toată folia din plastic se rupsese. Am luat telefonul să verific vremea, dar nu mai aveam internet.

„Dragă, nu ar trebui să mergem?” am auzit  pe Natasha spunând. „Da – hai să mergem”, i-am răspuns.

L-am luat pe Ethan dormind și mi-am aruncat laptopul în rucsac, apoi am fugit la mașină – speriați că în orice clipă o creangă din aer, sau un copac în cădere ne-ar putea intercepta zborul. Ne-am rugat tot drumul, în timp ce mașina zbura pe drumul murdar, către casa părinților mei, unde subsolul ar fi fost un loc mult mai sigur pentru a aștepta trecerea furtunii. Deja un copac căzuse pe aleea noastră și a trebuit să-l ocolim. Din fericire am avut pe unde.

Între timp a început și ploaia. Și uite așa, prin ploaia orbitoare și vântul furibund, am ajuns în sfârșit în subsolul părinților mei – la adăpost. Nebunia acestei situații era faptul că nimeni dintre noi nu a văzut că vine. Nimeni. Unchiul meu ieșise cu tractorul și a trebuit să-l abandoneze și să alerge înăuntru. Și el avea o seră care a fost descoperită ca și a noastră și o alta care arăta mult mai rău (de parcă o călcase un elefant). Furtuna ne-a lovit pe neașteptate și nu eram pregătiți.

Din fericire, eram cu toți în siguranță și nimeni nu pățise nimic. Dar tot eram nepregătiți când ne-a lovit. Cam  la fel cum toată această pandemie COVID-19 a lovit lumea noastră nepregătită. Și gândiți-vă că noi știm că vor veni mai multe furtuni conform profeției biblice. Întrebarea este: ”Cum ne pregătim să le înfruntăm?”

Sincer, ca grădinar îți dai seama că nu ai control asupra naturii. Vântul, ploaia, soarele, zăpada – pur și simplu nu pot fi controlate. Poți planifica în avans și te poți pregăti dacă ai o prognoză meteo bună. Dar uneori se întâmplă lucruri pe care nu le puteam prevedea. Ce facem atunci?

Vă voi spune ce facem. Ne rugăm. Recunoaștem că Dumnezeu are totul sub control chiar și atunci când se întâmplă lucruri pe care nu le înțelegem. Apoi ne ridicăm și continuăm. Când viața se prăbușește în jurul nostru, trebuie să ne ridicăm și să reconstruim. Furtunile vieții ne pot doborî – dar trebuie să ne prindem de puterea lui Dumnezeu și să mergem mai departe.

Pentru noi, sera noastră a fost o mică pierdere. Sigur, ne-a costat ceva bani și ceva timp ca să o reparăm. Însă, în câteva zile, am pus folia de plastic înapoi – și de data aceasta sperăm că suntem mai pregătiți, dacă o astfel de situație apare din nou.

Dar ce facem cu furtunile vieții? Ce facem cu furtunile fizice, emoționale, spirituale și economice create de COVID-19? Cum răspundem? Cum vom reconstrui? Ce lecții învățăm care să ne pregătească pentru viitoarele furtuni? Când se întâmplă lucruri care sunt în afara controlului tău, unde te îndrepți pentru putere și mângâiere?

Isus este ancora și speranța noastră. Ne putem întoarce către El, Domnul păcii care poate calma furtunile cu un cuvânt rostit. Ne putem întoarce către El pentru a ne duce prin furtunile vieții și chiar prin vremurile sfârșitului. Vei avea încredere în El astăzi?

Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. – Isaia 26: 3-4

Paul Dysinger și soția sa, Natasha, locuiesc în Tennessee, unde au o fermă de legume și învață oamenii cum să facă agricultură. (Borntogrow.net)

Întrebări de meditat

  • Cum ai reacționat la pandemia mondială?
  • A afectat acest lucru credința ta în Isus sau nu?
  • Ești dispus să ai încredere în El pentru următoarea furtună neașteptată din viața ta?
  • Crezi că Isus poate fi pentru tine cu adevărat Stânca veacurilor?

Provocare la cercetarea inimii

Cere-i lui Dumnezeu să-ți arate orice aspect al vieții tale unde poate nu I-ai dat acces complet. Orice lucru la care poate nu vrei să renunți la control. Cere-I să te ierte și să te ajute să ai încredere în El. Poate că această criză produsă de pandemie ți-a dezvăluit unele lucruri din viața ta în care nu ai exercitat credința. Roagă-te Domnului Isus care este plin de  iubire să te ajute să-I predai  totul și să înveți să ai încredere în El, în ciuda furtunilor vieții

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Help in Daily Living de Ellen G. White
  • Revive Us Again de Mark Finley

MOTIVE DE LAUDĂ

  • Alex G.: Două mari binecuvântări! Începusem un studiu biblic cu un medic din orașul meu. Și din cauza COVID-19 am putea studia mult mai des decât înainte. Ea a acceptat să fie botezată chiar înainte de a vizita biserica! De asemenea, am fost foarte binecuvântat personal pentru că, deși a trebuit să-mi anulez toate călătoriile din acest an, m-am putut organiza mult mai bine, așa că pot să mă rog mai mult, să citesc mai mult Biblia, să scriu mai mult și să lucrez mai eficient. În mijlocul multor întristări au venit și mari binecuvântări!
  • Rebeca: Acum două săptămâni, împreună cu soțul meu eram într-o situație foarte dificilă. Nu aveam nici un semnal la telefon și mașina noastră se blocase într-o zonă unde avusese loc o alunecare de teren și nu aveam nicio ieșire. Ne-am rugat cerându-I lui Dumnezeu să fie pilotul nostru. Când am terminat rugăciunea, am simțit nevoia să cânt un imn. Soțul meu a spus că în minutul în care am făcut asta, el a simțit că cineva ne-a împins de acolo. Știu că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre. El este uimitor și îmi place cum lucrează mereu în viața noastră!
Motive de rugăciune – Vineri, 5 iunie 2020
  • Rugați-vă pentru frații și surorile care în această perioadă se luptă cu șomajul din cauza pandemiei.
  • Rugați-vă pentru Magdalena și soțul ei, care trăiesc la țară în Columbia, încercând să ajungă la oameni pentru Isus. Ei au nevoie de o capelă unde să țină adunări.
  • Rugați-vă pentru adunările din întreaga lume care, din diverse motive, nu au un spațiu sau o clădire în care să se întâlnească.
  • Rugați-vă pentru voluntarii care participă în cadrul inițiativei Un an în misiune și  ajută imigranții haitieni din Chile să învețe limba spaniolă și să se adapteze la viața și cultura chiliană. Vă rugăm să cereți lui Dumnezeu să lucreze în și prin voluntari și să îi ajute să clădească și prietenii și credință

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici , iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Un comentariu

  1. ionbuciuman

    Când furtuna te ia pe nepregătite, reacționezi inconștient după un tipar pe care ai nevoie să-l formezi din timp. Antrenamentul pentru furtună se face în vremurile bune. Dacă nu ești pregătit și harul încă nu s-a închis, Dumnezeu e bun și-ți poartă de grijă, de data aceasta pentru ca data viitoare să fii mai bine pregătit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinutul este protejat.