De Paul Dysinger
Tocmai îl culcasem pe fiul nostru, Ethan, pentru un pui de somn. Era o zi frumoasă, însorită. Câțiva nori tocmai se rostogoliseră în răcoarea serii. Și atunci lovit. Și a lovit tare și repede.
Ethan tocmai adormise când am auzit-o pe soția mea, Natasha, chemându-mă din sufragerie. Am ieșit din dormitor și m-am uitat pe fereastră. Și primul lucru pe care l-am observat a fost vântul. Sufla incredibil de tare! Iar cerul devenea tot mai întunecat.
Apoi am auzit crengile copacilor. Trosc! Poc! Buf! Se desprindeau literalmente din copacii din pădurea din apropiere și loveau o latură a casei noastre. M-am uitat în cealaltă parte a căsuței noastre, tocmai la timp pentru a vedea sera complet descoperită. Toată folia din plastic se rupsese. Am luat telefonul să verific vremea, dar nu mai aveam internet.
„Dragă, nu ar trebui să mergem?” am auzit pe Natasha spunând. „Da – hai să mergem”, i-am răspuns.
L-am luat pe Ethan dormind și mi-am aruncat laptopul în rucsac, apoi am fugit la mașină – speriați că în orice clipă o creangă din aer, sau un copac în cădere ne-ar putea intercepta zborul. Ne-am rugat tot drumul, în timp ce mașina zbura pe drumul murdar, către casa părinților mei, unde subsolul ar fi fost un loc mult mai sigur pentru a aștepta trecerea furtunii. Deja un copac căzuse pe aleea noastră și a trebuit să-l ocolim. Din fericire am avut pe unde.
Între timp a început și ploaia. Și uite așa, prin ploaia orbitoare și vântul furibund, am ajuns în sfârșit în subsolul părinților mei – la adăpost. Nebunia acestei situații era faptul că nimeni dintre noi nu a văzut că vine. Nimeni. Unchiul meu ieșise cu tractorul și a trebuit să-l abandoneze și să alerge înăuntru. Și el avea o seră care a fost descoperită ca și a noastră și o alta care arăta mult mai rău (de parcă o călcase un elefant). Furtuna ne-a lovit pe neașteptate și nu eram pregătiți.
Din fericire, eram cu toți în siguranță și nimeni nu pățise nimic. Dar tot eram nepregătiți când ne-a lovit. Cam la fel cum toată această pandemie COVID-19 a lovit lumea noastră nepregătită. Și gândiți-vă că noi știm că vor veni mai multe furtuni conform profeției biblice. Întrebarea este: ”Cum ne pregătim să le înfruntăm?”
Sincer, ca grădinar îți dai seama că nu ai control asupra naturii. Vântul, ploaia, soarele, zăpada – pur și simplu nu pot fi controlate. Poți planifica în avans și te poți pregăti dacă ai o prognoză meteo bună. Dar uneori se întâmplă lucruri pe care nu le puteam prevedea. Ce facem atunci?
Vă voi spune ce facem. Ne rugăm. Recunoaștem că Dumnezeu are totul sub control chiar și atunci când se întâmplă lucruri pe care nu le înțelegem. Apoi ne ridicăm și continuăm. Când viața se prăbușește în jurul nostru, trebuie să ne ridicăm și să reconstruim. Furtunile vieții ne pot doborî – dar trebuie să ne prindem de puterea lui Dumnezeu și să mergem mai departe.
Pentru noi, sera noastră a fost o mică pierdere. Sigur, ne-a costat ceva bani și ceva timp ca să o reparăm. Însă, în câteva zile, am pus folia de plastic înapoi – și de data aceasta sperăm că suntem mai pregătiți, dacă o astfel de situație apare din nou.
Dar ce facem cu furtunile vieții? Ce facem cu furtunile fizice, emoționale, spirituale și economice create de COVID-19? Cum răspundem? Cum vom reconstrui? Ce lecții învățăm care să ne pregătească pentru viitoarele furtuni? Când se întâmplă lucruri care sunt în afara controlului tău, unde te îndrepți pentru putere și mângâiere?
Isus este ancora și speranța noastră. Ne putem întoarce către El, Domnul păcii care poate calma furtunile cu un cuvânt rostit. Ne putem întoarce către El pentru a ne duce prin furtunile vieții și chiar prin vremurile sfârșitului. Vei avea încredere în El astăzi?
Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. – Isaia 26: 3-4
Paul Dysinger și soția sa, Natasha, locuiesc în Tennessee, unde au o fermă de legume și învață oamenii cum să facă agricultură. (Borntogrow.net)
Traducere: Adina Păltineanu
