Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. Evrei 11:3
Singur Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă un raport autentic al creării lumii noastre.
Teoria că, atunci când a adus lumea la ființă, Dumnezeu nu a creat materia este neîntemeiată. La plămădirea lumii noastre, Dumnezeu nu era îndatorat unei materii pre-existente. Dimpotrivă, toate lucrurile materiale și spirituale au apărut înaintea Domnului Iehova, la glasul Lui, și au fost create în vederea planului Său. Cerurile și toată oștirea lor, pământul și toate lucrurile de pe el nu sunt doar lucrarea mâinii Sale; ele au luat ființă prin suflarea gurii Sale.
Deși există individualitate și varietate în natură, există o unitate în diversitatea lor; căci toate lucrurile își primesc utilitatea și frumusețea din aceeași sursă. Marele Maestru Artist scrie numele Său pe toate lucrările pe care le-a creat, de la cel mai înalt cedru al Libanului până la isopul de pe ziduri. Toate declară lucrarea mâinii Lui, de la muntele înalt și oceanul cel mare până la cea mai mică scoică de pe malul mării.
El a făcut noaptea, rânduind stelele strălucitoare de pe firmament. El le numește pe toate pe nume. Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui, arătându-i omului că această lumea mică nu este decât o mică parte din creația lui Dumnezeu.
Studenții cei mai profunzi în domeniul științific sunt siliți să recunoască în natură lucrarea puterii infinite. Însă pentru rațiunea umană lipsită de ajutor, învățăturile naturii nu pot fi altfel decât contradictorii și dezamăgitoare. Ele nu pot fi citite decât în lumina revelației divine. „Prin credință pricepem.”
”La început Dumnezeu.” Geneza 1, 1. Numai aici poate găsi mintea odihnă, pentru întrebările ei arzătoare, ca un zbor al porumbelului către arcă. Deasupra, dedesubt, oriunde, există Dragostea Infinită, lucrând în toate lucrurile pentru a împlini „orice dorință de bunătate”. 2 Tesaloniceni 1, 11.
Devoționalul face parte din cartea ”The Faith I Live By ” de Ellen G. White. Traducere și adaptare: Adina Păltineanu
