Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin grădină în răcoarea zilei. Geneza 3:8
Toată cunoaşterea adevărată şi reala dezvoltare îşi au sursa în cunoaşterea lui Dumnezeu. Această cunoaştere este descoperită ori încotro ne-am întoarce, în domeniul fizic, mintal sau spiritual, în orice direcţie am privi — în afară de stricăciunea păcatului. Orice direcţie de cercetare am alege cu scopul sincer de a ajunge la adevăr, suntem aduşi în contact cu Inteligenţa atotputernică, nevăzută, care lucrează în şi prin toate. Mintea omului este adusă în comuniune cu mintea lui Dumnezeu, finitul cu Infinitul. Efectul unei asemenea comuniuni asupra trupului, minţii şi sufletului este dincolo de tot ceea ce se poate estima.
În această comuniune se găseşte cea mai înaltă educaţie. Este metoda de dezvoltare care aparţine lui Dumnezeu. „Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu” (Iov 22, 21) este solia Sa către omenire. Metoda scoasă în evidenţă în aceste cuvinte a fost metoda urmată în educarea tatălui neamului nostru omenesc. Pe când Adam stătea în Edenul sfânt, în slava bărbăţiei sale neîntinate de păcat, Dumnezeu îl instruia în acest fel…
Când Adam a ieşit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui, ca natură fizică, mintală şi spirituală. „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1, 27), iar scopul Lui a fost ca omul să descopere cu atât mai mult acest chip, cu cât trăia mai mult — să reflecte din ce în ce mai fidel slava Creatorului. Toate facultăţile sale puteau fi dezvoltate; capacitatea şi vigoarea lor trebuiau să crească neîncetat. Pentru exercitarea lor, s-a deschis un orizont vast şi un câmp glorios… Privilegiul său cel mare era să aibă o comuniune directă, faţă-n faţă şi de la inimă la inimă, cu Făcătorul său. Dacă I-ar fi rămas loial lui Dumnezeu, toate acestea ar fi fost ale lui pentru totdeauna… Ar fi împlinit din ce în ce mai mult scopul creării sale şi ar fi reflectat din ce în ce mai fidel slava Creatorului. – Educația, p. 14, 15.
Legile şi modul de funcţionare a naturii şi marile principii ale adevărului, care guvernează universul spiritual, au fost deschise înaintea minţii lor de către Creatorul cel fără de sfârşit a toate câte sunt. Puterile lor mintale şi spirituale s-au dezvoltat în „lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4, 6) şi şi-au dat seama de cele mai înalte plăceri ale existenţei lor sfinte…
Grădina Edenului era o reprezentare a ceea ce Dumnezeu dorea ca întregul pământ să devină, şi scopul Său era ca, pe măsură ce familia omenească avea să crească în număr, oamenii să-şi întemeieze alte cămine şi şcoli asemenea celei pe care o dăduse El. În acest fel, de-a lungul timpului, întregul pământ ar fi putut fi ocupat cu cămine şi şcoli în care ar fi fost studiate cuvintele şi lucrările lui Dumnezeu şi în care studenţii ar fi devenit din ce în ce mai potriviţi să reflecte, de-a lungul veacurilor fără număr, lumina cunoaşterii slavei Sale. – Educația, p. 22
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.
