De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; Isaia 1:19
Caracterul creştinului se arată prin viaţa sa zilnică. Hristos zice: „Orice pom bun aduce roade bune; dar orice pom rău aduce roade rele” Matei 7, 17. Mântuitorul Se aseamănă cu o viţă ale cărei ramuri sunt urmaşii Săi. El spune lămurit că toţi cei ce vor să fie ucenicii Săi trebuie să aducă roadă; şi apoi arată cum ei pot deveni mlădiţe roditoare. „Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă dacă nu rămâneţi în Mine” Ioan 15, 4.
Apostolul Pavel descrie roada pe care trebuie să o aducă un creştin. El spune că aceasta este: „în toată evlavia, neprihănirea şi adevărul” Efeseni 5, 9. şi iarăşi zice: „Roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor”. Aceste virtuţi preţioase nu sunt decât principiile Legii lui Dumnezeu trăite în viaţa de toate zilele.
Legea lui Dumnezeu este singura măsură adevărată a desăvârşirii morale. Această Lege a fost exemplificată în chip practic în viaţa lui Hristos. El zice despre Sine însuşi: „Eu am păzit poruncile Tatălui Meu” Ioan 15, 10. Cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt împlinite decât de această ascultare. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus” 1 Ioan 2, 6. Noi nu putem plânge că n-am fi în stare să facem aceasta, căci avem asigurarea: „Harul Meu îţi este de ajuns” 2 Corinteni 12, 9. Când privim în oglinda divină a Legii lui Dumnezeu vedem păcătoşenia peste măsură a păcatului şi starea noastră pierdută, ca unii care am călcat Legea. Dar prin căinţă şi credinţă suntem îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu şi prin harul divin suntem făcuți în stare a fi ascultători de poruncile Sale.
Aceia care au o adevărată iubire pentru Dumnezeu vor da pe faţă o dorinţă adâncă de a cunoaşte şi a îndeplini voinţa Sa… Copilul care iubeşte pe părinţii săi va arăta iubirea sa printr-o ascultare voioasă; dar un copil egoist şi nerecunoscător va căuta să lucreze cât mai puţin cu putinţă pentru părinţii săi, dorind, în acelaşi timp să se bucure de toate privilegiile date celui ascultător şi credincios.
Aceeaşi deosebire se vede şi printre cei ce mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu. Mulţi dintre cei ce cunosc că sunt obiectul iubirii şi purtării Sale de grijă şi doresc să primească binecuvântarea Sa, nu găsesc nici o plăcere în a împlini voia Lui. Ei socotesc cerinţele lui Dumnezeu faţă de ei ca fiind o restricţie neplăcută, iar poruncile Sale ca fiind un jug apăsător. Dar cel ce umblă cu adevărat după sfinţirea inimii şi a vieţii găseşte plăcere în Legea lui Dumnezeu şi se plânge numai că rămâne prea în urmă de la măsura cerută de poruncile Sale. – Sfințirea Vieții p. 80, 81.
