Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” 2 Timotei 2:19
Abnegaţia, jertfirea de sine, dărnicia, bunătatea, dragostea, răbdarea, tăria morală şi statornicia creştină sunt roadele zilnice aduse de aceia care vieţuiesc cu adevărat în legătură cu Dumnezeu. Faptele lor poate nu sunt trâmbiţate în lume, dar ei duc zilnic lupta personală cu cel rău şi câştigă biruinţe preţioase asupra ispitei şi nedreptăţii. Voturile solemne se reînnoiesc şi se păstrează prin tăria câştigată prin rugăciune serioasă şi printr-o veghere neîntreruptă.
Entuziastul înflăcărat nu poate întrezări luptele lăuntrice ale acestor lucrători tăcuţi, dar ochiul Aceluia, care vede tainele inimii, cercetează şi priveşte cu aprobare la orice efort făcut în umilinţă şi blândeţe. E necesar un timp de cercare spre a descoperi aurul cel curat al iubirii şi al credinţei din caracter. Atunci când vin asupra bisericii cercări şi greutăţi, zelul statornic şi iubirea caldă a adevăraţilor urmaşi ai lui Hristos cresc…
Cei umiliţi cu inima, care au simţit zilnic cât preţuieşte a-şi întări sufletele pe Stânca cea eternă, vor sta neclintiţi în mijlocul cercărilor vijelioase, pentru că ei nu se încred în ei înşişi…
Un om sănătos, care este în stare a-şi îndeplini datoriile vieţii sale, şi care îşi face lucrul zi după zi, care are mintea sănătoasă şi prin ale cărei vine circulă un sânge sănătos, nu cheamă pe orice om pe care-l întâlneşte să vadă cât de sănătos e corpul său. Sănătatea şi vigoarea sunt condiţiile naturale ale vieţii sale şi, de aceea, puţin îşi dă seama că se bucură de un dar aşa de bogat.
Întocmai aşa este şi cu un om neprihănit cu adevărat. El nu-şi dă seama de propria sa bunătate şi evlavie. Principiul religios a devenit izvorul vieţii și purtării sale şi pentru el e tot aşa de firesc a aduce roadele Spiritului, ca şi pentru un smochin de a face smochine, sau ca şi pentru un trandafir de a înfăţişa flori de trandafir. Firea sa este atât de îmbibată de iubire de Dumnezeu şi de semenii săi, încât săvârşeşte faptele lui Hristos cu o inimă voioasă.
Toţi cei ce vin în sfera lui de influenţă fac cunoştinţă cu frumuseţea şi cu parfumul plăcut al vieţii sale creştine, deşi el nu-şi dă seama de acesta, pentru că este în armonie cu obiceiurile şi înclinaţiile sale. El se roagă pentru luminarea divină şi are plăcere a umbla în această lumină. Mâncarea şi băutura sa este de a face voia Tatălui său ceresc. Viaţa sa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. – Sfințirea vieții, p. 11-13.
