„Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Marcu 12:30-31
Iubirea, care este esența creațiunii și răscumpărării, este și fundamentul adevăratei educații. Acest lucru este făcut clar în legea pe care Dumnezeu a dat-o ca ghid pentru viață… Să-L iubești pe El, Cel infinit, Cel atoateștiutor, cu toată puterea, cu toată inima și cu tot sufletul, înseamnă cea mai înaltă dezvoltare a oricărei puteri. Înseamnă că, în întreaga ființă- trup, minte și suflet, chipul lui Dumnezeu va fi restaurat.
A doua poruncă este la fel cu prima. ”Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Legea iubirii cere devotamentul trupului, minții și sufletului în serviciul lui Dumnezeu și al semenilor noștri. Și această slujire, în timp ce ne face o binecuvântare pentru alții, aduce cea mai mare binecuvântare asupra noastră. Altruismul stă la baza oricărei dezvoltări adevărate…
Lucifer, în ceruri, și-a dorit să fie cel dintâi în putere și autoritate; el a vrut să fie Dumnezeu, să aibă conducerea cerului. Pentru acest scop a câștigat mulți îngeri de partea sa. Când a fost aruncat din curțile lui Dumnezeu împreună cu ceata rebelilor, lucrarea de răzvrătire și de urmărire a propriilor interese a continuat pe pământ. Prin ispita îngăduinței de sine și ambiției, Satana a realizat căderea primilor noștri părinți; și de atunci și până în prezent, satisfacerea ambiției omenești și îngăduirea speranțelor și dorințelor egoiste s-au dovedit a fi ruina omenirii.
Sub conducerea lui Dumnezeu, Adam trebuia să stea ca șef al familiei pământești pentru a menține principiile familiei cerești. Acest lucru ar fi adus pace și fericire. Dar Satan era determinat să se opună legii conform căreia nimeni ”nu trăiește pentru sine.” El a dorit să trăiască pentru sine. El a căutat să devină un centru de influență. Acest lucru a incitat răzvrătirea în ceruri și tocmai acceptarea de către om a acestui principiu a adus păcatul pe pământ. Când Adam a păcătuit, omul a plecat din centrul rânduit de ceruri. Un demon a devenit puterea centrală în lume. Satana și-a plasat tronul acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu. Lumea și-a dat omagiul, ca ofrandă la picioarele inamicului.
Călcarea Legii lui Dumnezeu a adus împreună cu ea vai și moarte. Prin neascultare, puterile omului au fost pervertite și egoismul a luat locul iubirii. Natura sa a devenit atât de slăbită încât era imposibil pentru el să reziste puterii răului… Oamenii au ales un conducător care i-a înlănțuit captivi la carul său… Domnul Hristos a venit în lume pentru a le arăta că a plantat pentru ei pomul vieții, ale cărui frunze sunt pentru vindecarea neamurilor. – The Review and Herald, 16 ianuarie 1913.
Devoționalul este din cartea Reflecting Christ de Ellen G. White.
