La terminarea liceului Jo-Anna Calyton a elaborat un plan perfect pentru facultate. Pentru primul an se va înscrie la o universitate de stat în Virginia de Vest, unde locuia. În felul acesta putea să urmeze cursurile de bază cu taxe reduse și să locuiască împreună cu părinții și cu cele trei surori mai tinere încă un an. După aceea se va transfera la o universitate adventistă pentru a deveni asistentă medicală. Pentru a fi sigură că planul va funcționa, s-a înscris la trei școli adventiste din zonă: Kettering College din Ohio, Southern Adventist University din Tennessee și Washington Adventist University din Maryland. Și toate trei au acceptat-o.
Cu toate acestea, în timpul verii, planul ei de a urma cursurile unei universități locale a căzut, pentru că nu avea nici un mijloc de transport. Mai era doar o lună până la începerea cursurilor și ea nu avea undea să meargă să studieze. Chiar dacă fusese acceptată de trei școli adventiste ea nu se înscrisese la niciuna și nici nu plătise taxele aferente.
Atunci mama ei și-a amintit că are niște prieteni care lucrau la Institutul Weimar, tocmai în California. ”Ce părere ai de Institutul Weimar?” a întrebat-o. Jo-Anna a intrat rapid online să vadă despre ce este vorba.
”Nu vreau să merg în California!” i-a spus mamei. ”Este prea departe.” ”Ar trebui măcar să îl iei în calcul și să te rogi”, i-a răspuns mama ei. Cu asta Jo-Anne era de acord. ”Voi face ceea ce va zice Dumnezeu”, a spus ea.
O săptămână mai târziu a vorbit cu un reprezentant de la Institutul Weimar despre cursurile pentru asistente medicale și a început să creadă că poate că, poate că Dumnezeu să vrea ca ea să studieze acolo. Exista însă un obstacol major: părinții ei puteau plăti doar un avans ce reprezenta trei luni de școală.
Apoi evenimentele s-au desfășurat rapid.
Jo-Anna a solicitat și a primit o bursă prin care Institutul Weimar și Conferința Mountain View, din care făcea parte și statul Virginia de Vest ar fi contribuit cu câte 500$, dacă biserica locală din Spencer, unde era ea membră, ar fi donat această sumă. Tot în acea vară, în timp ce ajuta oamenii afectați de inundații, Jo-Anna a intrat în contact cu un grup de medici adventiști care au promis 500$ în fiecare lună pentru taxele școlare.
Jo-Anna a mai strâns 1800$ trimițând scrisori prin care cerea ajutor financiar rudelor și prietenilor, iar Institutul Weimar a contribuit cu aceeași sumă prin fondul pentru studenți valoroși.
Dumnezeu a răspuns rugăciunilor și Jo-Anna avea acum destui bani să se înscrie. A zburat la Weimar pentru începerea cursurilor în toamnă.
În timp ce în primele luni îi lipsea grozav familia, faptul că era acolo pentru că așa era voia lui Dumnezeu îi dădea energia necesară pentru a lucra 25 ore pe săptămână, pe lângă cursuri, pentru a strânge bani de taxe.
Jo-Anna, acum în vârstă de 19 ani, și-a încheiat în mod miraculos primul an de studii, fără nici o datorie și și-a petrecut vara trecută lucrând ca babysitter și orice ocupații oricât de ciudate pentru a strânge bani pentru anul doi.
Ca și anul trecut, Jo-Anna încă nu știe cum își va plăti taxele, dar nu este îngrijorată. Ea cere ca Dumnezeu să-Și împlinească făgăduința din Filipeni 1:6, care a devenit făgăduința ei favorită și care spune așa: ”Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”
Andrew McChesney este editor la revista Adventist Mission.
Traducere: Adina Păltineanu
