Ieri am mâncat ultima porție din lasagna minune. Vă explic îndată.
Se pregătea o masă pentru cei veniți la înmormântarea unei prieten. Mi se spusese că unii vor pregăti lasagna, alții alte feluri de mâncare și că eu urma să aduc doar ceva dulce. Desigur am verificat informația încă odată, întrebând pe soțul meu, pastorul Nicholas Osborn, iar el mi-a confirmat- doar fursecuri.
Când am ajuns la biserică, am găsit alte trei surori în bucătărie. Una dinte ele făcuse trei tăvi (23×33 cm) de lasagna, plus o tavă de 23×23 cm. Erau destule dulciuri și ceva pâine, dar asta era tot. Nu mi-a luat mult să descopăr că fusese vorba de o lipsă de comunicare.
Două dintre ele au plecat îndată să cumpere suc și salată. Noi, celelalte două rămase, am început să ungem pâine cu unt și să o punem în cuptor. Apoi m-am strecurat afară să încerc să număr oaspeții – 80, 90, 100 și nu am mai numărat. Era clar că nu aveam suficientă lasagna, chiar dacă numai jumătate dintre ei ar fi mâncat.
Când s-au întors de la cumpărături, le-am spus că avem nevoie de o minune ca cea de la înmulțirea pâinilor și peștilor. Ne-am strâns și am cerut stăruitor Domnului să înmulțească lasagna.
Când serviciul religios s-a terminat oamenii au început să se adune în sala de mese. În curând s-au ocupat toate cele 87 de scaune din jurul meselor. S-a rostit rugăciunea de binecuvântare și am început să servim. Porțiile de pe farfurii păreau uriașe. Așa că le-am șoptit celor care serveau să facă porții mai mici. Așa au făcut și totuși farfuriile păreau încărcate cu lasagna.
Când am ajuns la sfârșitul ultimei tăvi ne-am uitat de la oamenii flămânzi care stăteau la rând la tăvile goale și una dintre surori a spus că se duce să mai verifice odată în bucătărie. Spre uimirea noastră s-a întors cu o tavă de 23×33 cm plină cu lasagna.
Am remarcat că mai erau cam 35 de oameni de hrănit, fără să mai socotim pe cei care se hotărâseră să nu mănânce deloc. Din nou am înălțat rugăciuni către Domnul rugându-L să înmulțească lasagna.
Din această ultimă tavă au plecat farfurii după farfurii cu porții uriașe de lasagna. Apoi, dintr-o dată, toată lumea era așezată la masă și mânca. Am tras o privire la tavă și am rămas uimită să văd că încă mai era o treime. Cum se putea acest lucru? Ce mică mi-a fost credința! Eram șocată să descopăr că tocmai fusesem martora unei minuni adevărate! Când toată lumea a mâncat pe săturate, una dintre surori m-a întrebat dacă vreau să iau acasă lasagna care rămăsese. Încă mai era lasagna? Sigur că am spus, da.
Mai târziu ne-am adunat din nou în bucătărie și, ținându-ne de mâini, am rostit o rugăciune de mulțumire și am cântat ”Mulțumiți lui Dumnezeu că bun e!” Radiam toate. Și trebuie să recunosc că nu prea aveam aer.
Să mă întorc la ziua de ieri. Mă grăbeam. Am intrat în fugă în casă și mi-am dat seama că o să leșin de foame. Am deschis frigiderul și unde credeți că mi-au căzut ochii? Drept în față trona lasagna minune – atinsă de degetul lui Dumnezeu și înmulțită în asemenea măsură încât a rămas să iau și acasă.
Christina (Potter) Osborn este soția pastorului Nicholas Osborn. Ei slujesc în bisericile Hurley, Mitchell, Platte și Yankton din Dakota de sud, cel mai mare district din Conferința Dakota.
Traducere: Adina Păltineanu
