Acum aproape 10 ani, inima mea a fost zdrobită din cauza fratelui meu.
El fusese în biserică dar acum se îndepărtase. Eu, care predicam evanghelia la mii de oameni căutând să văd cât mai mulți câștigați pentru Domnul, mi-am dat seama că fără o minune propriul meu frate nu va petrece veșnicia cu mine.
Când mi-am dat seama de acest lucru, am început să mijlocesc în favoarea fratelui meu.
”Doamne, Te rog adu-l pe fratele meu înapoi. Te rog fă o minune,” m-am rugat.
Din august până în decembrie m-am rugat fierbinte în fiecare zi pentru mântuirea fratelui meu.
În decembrie trebuia să vizitez o uniune a bisericii adventiste care se găsea în regiunea în care locuia fratele meu. Așa că i-am trimis un mesaj.
”Vin în Madagascar în perioada următoare pentru câteva întâlniri,” i-am scris. ”Vreau să te văd. Poți veni să ne întâlnim acolo?”
Fratele meu nu mi-a răspuns și eu am continuat să mă rog.
La data programată am călătorit în localitatea din Madagascar unde urmau să aibă loc întâlnirile. Spre marea mea bucurie, fratele meu mă aștepta acolo. A trebuit să mă grăbesc la întruniri, dar i-am spus că ne vom vedea și vom vorbi în cursul serii.
Am continuat să mă rog și am început să pregătesc în minte un apel din inimă pentru fratele meu, ca să se întoarcă la Domnul și la biserica Sa. În cele din urmă întrunirile s-au terminat și m-am grăbit la motel pentru a mă vedea cu fratele meu.
Ne-am așezat și tocmai mă pregăteam să încep apelul când fratele meu m-a întrerupt.
”Paul, acum 15 zile ceva uimitor s-a întâmplat cu mine,” mi-a spus el emoționat. ”Am simțit o dorință puternică de a-mi rededica viața lui Dumnezeu. Ultimii ani au fost o luptă, dar acum umblu din nou cu Dumnezeu și am pace. Sunt atât de fericit!”
Am rămas mut de uimire, lăudând pe Dumnezeu. Nici măcar nu am apucat să-mi țin micul meu discurs. Dumnezeu făcuse lucrarea ca răspuns la rugăciune și o făcuse fără ajutorul meu. Ce Dumnezeu mare slujim!
Mulți dintre noi avem pe cei dragi care nu umblă cu Dumnezeu și această povară apasă greu pe inimile noastre. Unii dintre noi se roagă de ani de zile și nu au văzut răspunsuri vizibile. Dar nu trebuie să renunțăm.
George Mueller, evanghelistul creștin care era și director de orfelinat în Anglia, s-a rugat în mod specific pentru cinci persoane din viața sa, pe care voia să le vadă convertite și aduse în Împărăția lui Dumnezeu. O persoană a fost convertită în câteva luni. Pentru trei persoane au trecut ani până au venit la Hristos. Cea de a cincea nu și-a predat inima lui Hristos decât după moartea lui Mueller. Dar toți au fost câștigați la Hristos.
Hai să stăruim în rugăciune pentru cei dragi.
Paul S. Ratsara este președintele Diviziunii Africii de sud și Oceanului Indian a bisericii adventiste de ziua a șaptea. Multe din mărturiile sale și răspunsurile la rugăciune se găsesc în cartea Răpit de Greg Budd.
Aplicație practică
Când tânjim să vedem pe cineva venind la Isus este greu să ne abținem. Am vrea atât de mult să le spunem adevărul și să-i tragem de partea adevărului. Cu toate acestea, așa cum ilustrează istorisirea pastorului Ratsara, uneori cel mai bun lucru pe care îl putem face este să continuăm să ne rugăm. De fapt, așa cum ne spune inspirația divină: ”Pentru a convinge oamenii, Dumnezeu poate face într-o clipă mai mult decât putem noi face într-o viață” (Signs of the Time, 7 nov. 1900, par.11).
Deci prima noastră lucrare, ultima și oricare între ele să fie rugăciunea. Frați și surori! Chiar dacă nu vedeți răspunsuri, continuați să vă rugați! Dumnezeu lucrează pe căi pe care noi nu le putem vedea. Duhul Său lucrează asupra inimilor.
Când ne rugăm, noi mișcăm brațul care mișcă lumea! Să continuăm deci să cerem împlinirea promisiunilor Sale, căci Cuvântul Său este credincios și adevărat.
Tată bun din ceruri, Te lăudăm căci Tu ești un Dumnezeu care aude și răspunde la rugăciuni. Te lăudăm căci ești credincios și lucrezi și în spatele scenei, acolo unde noi nu putem vedea. Ajută-ne să fim credincioși și să ne prindem de Tine până ce se obține biruința în sufletele celor dragi nouă. Ne dorim cu disperare să vedem lucrarea Ta. Și numai Tu poți face această lucrare. Așa că ne prindem cu toată inima de Tine. În Numele scump al Domnului Isus, Amin.
Făgăduințe a căror împlinire s-o cerem: Geneza 32:26, Isaia 45:2.
Traducere: Adina Păltineanu