Sprijinind brațele conducătorilor adventiști

În urmă cu aproximativ cinci ani, conducerea bisericii adventiste de ziua a șaptea mi-a cerut să formez o grupă de rugăciune la sediul Conferinței Generale pentru a ne ruga în timpul întâlnirilor  importante de lucru care au loc în fiecare an în luna octombrie. Conducătorii bisericilor din toată lumea se întâlnesc pentru Consiliul Anual, la sediul Conferinței Generale în Maryland pentru a prezenta rapoartele Diviziunilor și a lua decizii importante pentru anul următor.

De la prima invitație de a ne ruga, o parte dintre noi au revenit în fiecare an pentru a ne ruga în mod specific pentru conducătorii bisericii în timpul acestui eveniment. Adesea am venit chiar cu câteva săptămâni înainte pentru a posti și a ne ruga, atunci când știam că urmau să fie prezentate și discutate probleme dificile. Sute de oameni ni s-au alăturat în rugăciune  la ei acasă.

De ce facem aceasta?

În Exodul 17 găsim istoria lui Iosua conducând pe copiii lui Israel în luptă împotriva amaleciților. În timpul bătăliei, Moise era sus pe un munte de unde putea vedea bătălia. Cu brațele întinse către cer, mijlocea pentru poporul său. Cu toate acestea, Biblia ne spune că brațele sale oboseau și nu le pute ține mereu în sus.

Interesant este faptul că, atunci când își cobora brațele  amaleciții erau mai puternici în luptă, dar când brațele sale erau ridicate către cer biruia poporul Israel. Pentru că nu reușea să țină singur brațele mereu în sus, Dumnezeu i-a trimis doi susținători, numiți Aaron și Hur, care să-i sprijine brațele. Ca rezultat, Iosua și poporul Israel au câștigat această bătălie!

Din cauza acestei simple istorisiri am fost inspirată [să cred] că și noi avem nevoie să facem mai mult acest lucru. În loc de a critica și a ne plânge, este timpul de a sprijini brațele conducătorilor noștri în rugăciune. Fie că suntem sau nu de acord cu deciziile pe care le iau, acești bărbați și aceste femei care conduc biserica noastră au mare nevoie de rugăciune. Ei înfruntă o bătălie spirituală zilnic (vezi Efeseni 6) și rezultatul poate afecta destinul a mii dacă nu a milioane de oameni.

Ezechiel 22:30 spune că Dumnezeu caută  mijlocitori care să stea la spărtură în favoarea poporului Său pentru ca El să nu distrugă țara. Vei fi unul din acești mijlocitori? Vei sta la spărtură mijlocind pentru membrii bisericii, pentru pastor, pentru biserica din care faci parte? Alăturați-vă mie și multor altora care ne rugăm pentru conducătorii bisericii noastre.

Melody Mason

Coordonator mișcare Uniți în rugăciune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *