Ziua 93 – joi, 25 Iunie

El vine Curând!

Day93-300x200Pasaj biblic de meditat: Apocalipsa 22:6-12

Verset cheie: “Iată Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui.” Apocalipsa 22:12

Declarația lui Ioan: ”Iată, Eu vin curând!” este dată în contextul încheierii timpului de probă, după ce Isus Și-a încheiat lucrarea în sanctuarul ceresc și a declarat: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfânt să se sfințească şi mai departe!” (Apocalipsa 22:11)

Dacă citiți Biblia, nu încape nici o îndoială că evenimentele ultimelor zile ne arată că ne apropiem din ce în ce mai mult de revenirea lui Isus și că ușa harului stă să se închidă.

Începând cu mișcarea ecumenică inițiată de Roma și care este în creștere, aducând multe dintre marile religii ale lumii împreună (cum ar fi Iudaismul, Islamul precum și majoritatea lumii protestante), până la declinul rapid al moralității, creșterea numărului de dezastre naturale, creșterea violenței, și altele, lumea noastră pare să se îndrepte într-un ritm rapid spre autodistrugere. Acest lucru poate fi înspăimântător, dacă nu avem picioarele ancorate pe o bază solidă.

Din fericire, chiar și în mijlocul haosului spiritual și fizic, există o mișcare ce are loc în biserica rămășiței în care mii de oameni caută să înțeleagă profețiile Biblice legate de viitor, și mulți se întorc de la plăcerile acestei lumi pentru a merge pe calea cea îngustă. A sosit timpul ca și noi să facem la fel.

Pe măsură ce ne apropiem de final, este mai important ca oricând să învățăm să trăim ca niște creștini maturi, lăsând de-o parte laptele pentru prunci și hrănindu-ne cu mâncare spirituală solidă.

În Evrei 6:1, Biblia ne spune: „De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu…”

Dar cum ne putem lepăda de faptele moarte? Cum putem ajunge la ”perfecțiunea” pe care Biblia ne-o poruncește, ca să fim pregătiți pentru a ne muta în noua casă cerească? Ei bine, foarte simplu, acest lucru nu îl putem face noi singuri. Trebuie să continuăm să căutăm puterea Duhului Sfânt care ne va face să creștem și va continua să ne conducă la tot adevărul (Ioan 16:13). De asemenea, trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu (Efeseni 6:13-18). Și deasupra tuturor acestor lucruri, trebuie să căutăm constant să rămânem conectați cu Isus, prin Cuvânt și rugăciune. Numai această legătură, alimentată prin puterea Duhului Sfânt, ne va ajuta să ajungem victorioși la final. Acestea sunt secretele care ne vor ajuta să rămânem tari prin criza care va veni.

Este timpul să ne reumplerea candelele, pentru ca uleiul, Duhul Sfânt, să nu se consume în timp ce ne pregătim pentru apropiata venire a Mirelui. Haideți să ne pregătim! El vine curând!

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată minunat, ajută-ne ca în timp ce ne pregătim pentru venirea Ta să continuăm pe cale cu credință, încrezându-ne în împlinirea făgăduințelor Tale. Dă-ne puterea de a ne hrăni cu hrană spirituală consistentă, nu doar mâncare de bebeluși. Avem nevoie să creștem și să devenim puternici în Tine, pentru a putea rămâne fermi pe poziție în criza ce va urma. Și mai mult decât orice, ajută-ne să nu obosim, nici să nu ne descurajăm pe măsură ce ajungem tot mai aproape de linia de sosire. Ajută-ne să rămânem prinși strâns de Tine până la capăt. În numele lui Isus, Amin!

De: Carolyn Azo

Traducere: Sarah Ștefan

MOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1.  Rugați-vă ca ceea ce ar fi putut să fie în 1901 în biserica noastră, să se întâmple în această generație și ca Duhul Sfânt să fie turnat dându-ne putere să ne umilim inimile și să îndreptăm ceea ce s-a greșit, pentru a încheia lucrarea Sa cu putere.
  2. Rugați-vă ca în timpul sesiunii Conferinței Generale să  avem ”O experiență a Camerei de Sus” așa cum au avut ucenicii la Ziua Cincizecimii, și să fim astfel împuterniciți și echipați să vestim lumii întregi pe Hristos așa cum au făcut-o ei.
  3. Rugați-vă pentru unitate între delegați și lideri în tot timpul întâlnirilor, unitate bazată pe respect pentru Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciune umilă, puterea Duhului Sfânt și respect pentru statutul si regulamentele bisericii care au fost deja acceptate.
  4. Rugați-vă ca oricare ar fi procedurile care trebuie urmate pentru a respecta statutul și protocolul, la această sesiune să nu fie doar lucrări așa cum e de obicei la sesiunea Conferinței Generale, ci redeșteptarea spirituală pentru toți participanții.
  5. Rugați-vă ca Dumnezeu să binecuvânteze alegerile și să pună conducătorii pe care El îi vrea pentru viitor, lideri care vor aduce slavă numelui Său și care vor lucra în unitate cu colegii lor pentru a îndeplini misiunea bisericii din toată lumea.
  6. Rugați-vă ca Dumnezeu să pună un gard puternic de protecție în jurul delegaților și a familiilor lor, știind că mulți sunt în fruntea lucrării și Satana este mânios și caută să ne atace în multe feluri. Rugați-vă ca Dumnezeu să ridice stindardul împotriva acestor atacuri spirituale asupra familiilor noastre.
  7. Rugați-vă pentru muzica din fiecare seară și din timpul întregii Sesiuni. (Aproape 4000 de oameni vor fi implicați). Rugați-vă ca fiecare din ei să vadă aceasta ca o ocazie de a slăvi cu adevărat pe Dumnezeu și nu pe ei înșiși.
  8. Rugați-vă pentru o revărsare a Duhului Sfânt asupra conducătorilor și  delegaților Diviziunii Asiei de Sud, în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  9. Rugați-vă pentru o revărsare specială a Duhului Sfânt asupra conducerii și delegaților Diviziunii Africii Centrale și de Est în timp ce ei se pregătesc din punct de vedere spiritual pentru sesiunea Conferinței Generale.
  10. Rugați-vă pentru multele inițiative ale ”Misiunii în orașe”, care au loc acum.  Rugați-vă ca aceste inițiative să continue să crească și să răspândească Evanghelia pretutindeni în poporul Său.

”El este foarte mulțumit când ei Îi adresează cele mai mari cereri, pentru a preamări astfel Numele Său. Ei pot să se aștepte la lucruri mari, dacă au credință în făgăduințele Sale.” Hristos Lumina Lumii, p. 668

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *