Ziua 78 – Miercuri, 10 iunie

Regretând cicatricile

Day78-300x225Pasaj Biblic de meditat: Isaia 53:1-12

Verset cheie: “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El şi, prin rănile Lui, suntem tămăduiţi.” Isaia 53:5

Este greu de explicat ce simți când știi că ai provocat o cicatrice pentru restul vieții. Un joc prietenesc de fotbal s-a transformat într-o amintire neplăcută când am intrat prea tare în prietenul meu Godfrey, care a căzut jos. Mi-am cerut iertare. Mă simțeam prost pentru rana de pe brațul său. Iar acum, au trecut aproape 5 ani de când am fost colegi la Andrews.

Într-o zi i-am văzut brațul. Era încă acolo – singura cicatrice vizibilă pe brațul lui. Realizând efectul de durată al acțiunilor mele asupra unuia dintre cei mai buni prieteni, regretul meu era mult mai profund față de acum 5 ani. Dar fiecare dintre noi este responsabil de lăsarea unei cicatrici mult mai profunde și mai de durată decât cea care am lăsat-o eu pe brațul prietenului meu.

Biblia ne spune: „Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare şi de rugăciune şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.” (Zaharia 12:10)

Dacă vrem să fim umpluți mai abundent cu Duhul Sfânt, avem nevoie să învățăm să ne mâhnim pentru acele cicatrici!

În Fapte 3:19 citim: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.”

Bine înțeles, doar Duhul Sfânt îmi dă convingerea și mă conduce la a avea regretul că am străpuns pe Isus. De asemenea, cu cât mă uit mai mult la cruce și realizez că păcatele mele L-au pus pe Isus acolo, cu atât încep să urăsc mai tare păcatul, cu atât mai mult vreau să mă pocăiesc.

De fapt, păcatele mărunte din viața mea despre care, în trecut, credeam că nu sunt mare lucru, dintr-o dată îmi par total hidoase. Lucrurile pe care obișnuiam să le urmăresc la știri, filmele și emisiunile la TV, lucrurile ușuratice de pe YouTube care mă amuzau și cu care pierdeam timpul – toate acestea încep să nu mă mai atragă pe măsură ce realizez că acestea slăvesc păcatele pentru care Isus a murit! Ah! M-am săturat să-L rănesc pe cel mai bun prieten, Isus! Nu vreau să mai am de-a face cu păcatul!

A sosit timpul să privim la cruce și să recunoaștem rezultatele hidoase ale felului în care păcatele noastre l-au rănit pentru totdeauna pe Mântuitorul nostru.

Inspirația ne spune: ”Ar fi bine să petrecem în fiecare zi o oră în meditație, revăzând viața lui Hristos de la iesle la Golgota. Noi ar trebui să o luăm punct cu punct și, cu însuflețire, să ne prindem de fiecare scenă, mai ales de cele de încheiere ale vieții Lui pământești. Contemplând în felul acesta învățăturile și suferințele Sale și sacrificiul nemărginit pe care l-a făcut pentru răscumpărarea neamului omenesc, ne putem întări credința, reînviora iubirea și putem deveni mai plini de spiritul care L-a susținut pe Mântuitorul nostru. Dacă vrem ca în cele din urmă să fim mântuiți, noi toți trebuie să învățăm lecția răbdării și a credinței la piciorul crucii… Orcie este nobil și generos în om va răspunde contemplării lui Hristos pe cruce.” (Slujitorii Evangheliei, p.246)

Îmi pot imagina cum, de-a lungul veșniciei, se va adânci regretul nostru pe măsură ce vom privi cicatricele lui Isus făcute de păcatele noastre. Din fericire, ni se spune: „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!” (Matei 5:4).

Provocarea unei rugăciuni din inimă

Tată din cer, Te rog iartă-mă că tratez păcatul cu așa ușurință. Iartă-mă că am uitat cât Te-au costat păcatele mele. Ajută-ne să regretăm cu adevărat faptul că Te-am străpuns. Dă-ne o căință mai profundă asupra păcatului, în așa fel încât să ajungem să facem schimbări de durată și să ne depărtăm de aceste păcate care Te-au rănit. Schimbă-ne inimile, Te rugăm și dă-ne o dorință mai arzătoare de a sta la picioarele Tale, contemplând minunata Ta dragoste, ca să putem fi mai plini de binecuvântarea Duhului Tău cel Sfânt. Mulțumim că vrei să ne dai acest dar atât de minunat! În numele lui Isus, Amin.

Scris de: Zac Page

Traducere: Sarah Ștefan

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *