De Victor Chant
În anul 1975 guvernul Zambian a anunțat că la sfârșitul anului școlar tuturor absolvenților de liceu li se va cere să participe la o instruire militară. Pe măsură ce ne apropiam de acea perioadă, elevii ne-au căutat pe câțiva dintre noi, profesorii de la facultate, întrebându-ne cum să-și practice credința într-o tabără militară. Biserica adventistă de ziua a șaptea deja înaintase o cerere guvernului cu privire la două probleme: Sabatul şi portul de arme. Răspunsul primit a fost fără echivoc: liderii bisericii ar trebui să-şi vadă de treabă şi să nu se amestece, altfel bisericile din întreaga țară vor fi închise.
Profesorii şi administratorii erau în impas cu privire la sfatul pe care ar fi trebuit să-l dea studenților. Am cercetat Scriptura şi Spiritul Profetic cu multă rugăciune, în încercarea de a găsi un răspuns în această criză. Când au venit la mine pentru sfat, am început să le spun că, probabil, vor trebui să calce Sabatul şi să facă ceea ce erau forțați să facă pe parcursul acestor luni de armată. Era cea mai lașă cale, dar mai presus de orice doream să salvez biserica din Zambia şi să-i feresc pe studenţi de dificultăți.
Pe când, luam în considerare toate aceste aspecte, cu multă rugăciune, în campusul universității a sosit un vizitator de la Conferinţa Generală. Tot personalul a fost convocat pentru o întâlnire cu vizitatorul. Cum stăteam într-un colţ din spatele cancelariei, ascultând prezentarea, o voce clară şi distinctă mi-a vorbit: “Ce crezi că faci spunând studenților să calce Sabatul?”
Poziția mea laşă mi-a trecut prin faţa ochilor şi mi-am dat seama ce făceam. Cum puteam eu să-L reprezint pe Isus dacă nu eram dispus să sufăr pentru El? Am plecat din sală în ziua aceea gata să înfrunt închisoarea, deportarea, sau orice altceva mi se pregătea. Știam că voi vorbi clar și răspicat şi că îi voi încuraja pe studenţi să păzească Sabatul indiferent ce s-ar putea întâmpla.
Mersesem doar câţiva metri când doi studenţi s-au apropiat de mine pentru a vorbi despre pregătirea lor militară şi despre ceea ce ar trebui să facă în ceea ce privea Sabatul și credința lor în Dumnezeu. Le-am povestit despre glasul pe care îl auzisem și i-am încurajat să stea de partea adevărului şi să fie gata să sufere orice li s-ar fi putut întâmpla.
Deși trecuse ceva timp și studenții începuseră pregătirea militară, eu nu am păţit nimic. Chiar dacă numele meu fusese trimis către guvern ca fiind o persoană periculoasă din cauza mărturiei care am dat-o studenţilor, nu am fost niciodată deportat şi nici nu am fost persecutat. Minunile şi biruinţele experimentate de către studenţi în unitățile militare la care au fost trimişi în următorii ani, mărturisesc despre puterea lui Dummnezeu de a elibera şi a birui prin adevărul Său. Doar veşnicia va scoate la iveală biruinţele acestor studenţi şi ale altora care L-au văzut pe Dumnezeu la lucru în vieţile lor.
„Nu că am şi câştigat premiul sau ca am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întru-cât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă ; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus.” Filipeni 3:12-14
Victor Chant este profesor şi consilier la Academia Adventistă Fraser Valley din Aldergrove British Columbia. Este membru al bisericii adventiste din Abbotsford, British Columbia.
Traducere: Dia Dospinescu
Experiența face parte din cartea Over & Over Again vol.2, editată de Ronald Alan Knott.