ʺȘi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărulʺ. Efeseni 4:23, 24.
Hristos mustra cu credincioşie. Nu a trăit niciodată cineva care să urască atât de mult răul; nimeni care să-l denunţe cu atâta curaj. Simpla Lui prezenţă era o mustrare pentru toate lucrurile josnice şi neadevărate. În lumina purităţii Sale, oamenii se vedeau necuraţi, iar ţelurile vieţilor lor apăreau viclene şi false. Cu toate acestea, îi atrăgea pe oameni. Cel care îl crease pe om înţelegea valoarea omului. Denunţase răul ca fiind vrăjmaşul celor pe care căuta să-i binecuvânteze şi să-i salveze. El vedea în fiecare făptură umană, oricât de decăzută, un fiu al lui Dumnezeu, o persoană care putea reprimi privilegiul relaţiei cu Divinul.
„Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.“ Ioan 3, 17. Privindu-i pe oameni în suferinţele şi degradarea lor, Hristos vedea motive de speranţă chiar şi acolo unde nu se arăta decât disperare şi ruină. Oriunde exista un simţământ de nevoie, El vedea o ocazie de a înălţa. Sufletele ispitite, învinse, care se simţeau pierdute, gata să piară, erau întâmpinate de El cu binecuvântări, nu cu acuzări.
Fericirile pronunţate de El erau modul Său de întâmpinare a întregii familii omeneşti. La Predica de pe Munte, privind la mulţimea adunată să asculte, El părea să fi uitat pentru moment că nu este în cer şi a folosit formula obişnuită de salut a lumii luminii. De pe buzele Sale curgeau binecuvântări asemenea izbucnirii în torent a unui izvor ce a fost oprit multă vreme.
Întorcând spatele favoriţilor acestei lumi, ambiţioşi şi mulţumiţi de ei înşişi, El a declarat că binecuvântaţi erau aceia care, oricât de mare ar fi nevoia lor, vor să primească lumina şi iubirea Sa. Celor săraci în duh, celor întristaţi şi celor prigoniţi El le-a întins mâna, spunând: „Veniţi la Mine,… şi Eu vă voi da odihnă“. Matei 11, 28.
El a întrezărit posibilităţi infinite în fiecare făptură omenească. I-a văzut pe oameni aşa cum ar putea să fie, transformaţi de harul Său — după „bunăvoinţa Domnului, Dumnezeului nostru“. Psalmii 90, 17. Privindu-i cu nădejde, le inspira nădejde. Întâmpinându-i cu încredere, le inspira încredere… În multe inimi care păreau moarte pentru tot ceea ce era sfânt erau trezite noi impulsuri. Pentru mulţi disperaţi, El deschidea posibilitatea unei vieţi noi. – Educația 79, 80.
Devoționalul face parte din cartea Să fii ca Isus de Ellen G. White.
