ʺApoi le-a zis: «Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat»ʺ Marcu 2:27
Când a fost acuzat că a călcat Sabatul la Betesda, Isus Se apărase, susţinând că este Fiul lui Dumnezeu şi declarând că lucra în armonie cu Tatăl. Acum, când ucenicii au fost atacaţi, El le aminteşte acuzatorilor, ca exemple din Vechiul Testament, fapte îndeplinite în Sabat de către aceia care erau în slujba lui Dumnezeu.
Învăţătorii iudei se lăudau cu propriile cunoştinţe din Scriptură, dar în răspunsul Mântuitorului se cuprindea o mustrare pentru necunoaşterea Scripturilor sfinte. „Oare n-aţi citit ce a făcut David“, zise El, „când a flămânzit el şi cei ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a mâncat din ele, şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii?“ Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat“. „N-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoţii calcă Sabatul în templu, şi totuşi sunt nevinovaţi? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât templul“. „Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului“ (Luca 6, 3.4; Marcu 2, 27.28; Matei 12, 5.6)…
Isus n-a lăsat ca lucrul acesta să treacă fără să-i mustre pe vrăjmaşii Săi. El a spus că, în orbirea lor, ei înţelegeau greşit rostul Sabatului. El a zis: „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfe», n-aţi fi osândit pe nişte nevinovaţi“ (Matei 12, 7). Ritualurile lor multe și lipsite de căldură nu puteau să umple golul adus de lipsa acelei credincioase şi duioase iubiri, care îi va caracteriza totdeauna pe adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu…
Dumnezeu preţuieşte numai un serviciu făcut din iubire. Dacă lipseşte aceasta, tot şirul ceremoniilor este pentru El o ofensă. Tot aşa este şi cu Sabatul. El avea ca scop să-i aducă pe oameni în legătură cu Dumnezeu; dar, dacă mintea era stăpânită de forme obositoare, adevăratul rost al Sabatului era zădărnicit. Păzirea lui exterioară era doar o batjocură. –Hristos Lumina Lumii, 284-286.
Devoționalul face parte din cartea Să fii ca Isus de Ellen G. White.
