ʺAşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu. Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţiiʺ Romani 14:12, 13.
Când am făcut tot ceea ce puteam să facem, trebuie să ne socotim ca niște robi netrebnici. Nu este loc pentru mândrie în eforturile noastre pentru că depindem în fiecare moment de harul lui Dumnezeu și nu avem nimic care să nu fi primit. Isus spune: ʺDespărțiți de Mine nu puteți face nimic.ʺ
Suntem singurii responsabili pentru talentele pe Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră. Domnul nu mustră pe robii care și-au dublat talanții, care au lucrat după capacitățile pe care le-au avut. Cei care își dovedesc astfel credincioșia față de Dumnezeu pot fi apreciați și răsplătiți; dar cei care zăbovesc în vie, cei care nu fac nimic, sau fac lucrarea Domnului în mod neglijent, dau pe față un interes real pentru lucrarea la care au fost chemați, dar faptele lor… Talentul dat lor pentru slava lui Dumnezeu și pentru salvarea sufletelor nu a fost apreciat și a fost folosit în mod abuziv. Binele pe care l-ar fi putut face a rămas nesăvârșit și Domnul nu-Și poate primi înapoi ce e al Său cu dobândă.
Nimeni să nu se plângă că nu are talente mai mari pentru a le folosi în slujba Stăpânului. În timp ce ești nemulțumit și te plângi, pierzi timp prețios și irosești ocazii valoroase. Mulțumește lui Dumnezeu pentru ceea ce ai și roagă-te ca să fii făcut în stare să faci față responsabilităților care au fost puse asupra ta. Dacă dorești să fii de mai mult folos, du-te și lucrează și vei dobândi lucrurile pe care te plângi că nu le ai. Du-te și lucrează cu o răbdare statornică și fă tot ce poți mai bine, indiferent de modul în care lucrează ceilalți. ʺFiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.ʺ Nu gândiți și nu spuneți niciodată: ʺO, dacă aș avea o lucrare mai mare de făcut! O, dacă mi s-ar da mie slujba aceasta sau aceea!ʺ
Fă-ți datoria oriunde te-ai afla. Investește cât mai bine darurile care ți s-au încredințat, exact în locul în care lucrarea ta va conta cel mai mult înaintea lui Dumnezeu. Pune deoparte murmurarea și neînțelegerile. Nu lucra pentru supremație. Nu invidia talentele altora, pentru că aceasta nu va crește capacitatea ta de a face o lucrare bună sau una grozavă. Folosește-ți darul cu blândețe, umilință, credință plină de încredere și așteaptă până la ziua răsplătirii. Și atunci nu vei avea nici un motiv de durere sau rușine. – Review and Herald, 1 mai 1888
Devoționalul face parte din cartea Asemenea lui Isus de Ellen G. White.