Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. 2 Corinteni 4:6
Prin păcat, omul a fost izolat de Dumnezeu. Dacă nu ar fi existat planul de răscumpărare, despărţirea veşnică de Dumnezeu, întunericul nopţii fără sfârşit, acestea ar fi fost partea lui. Comuniunea cu Dumnezeu a fost făcută din nou cu putinţă prin jertfa Mântuitorului. Nu ne putem înfăţişa Lui în persoană; în păcat fiind, nu putem privi faţa Sa; dar Îl putem privi şi avea părtăşie cu El în Isus, Mântuitorul. „Lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu” este descoperită „pe faţa lui Isus Hristos”. Dumnezeu este „în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. 2 Corinteni 4, 6; 5, 19….
”În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” Ioan 1, 4. Viaţa şi moartea lui Hristos, preţul răscumpărării noastre, nu sunt pentru noi numai făgăduinţa şi chezăşia vieţii, nu numai mijlocul de a redeschide înaintea noastră comorile înţelepciunii; ele sunt o descoperire mai largă şi mai înaltă a caracterului Său decât au cunoscut chiar cei sfinţi din Eden.
Şi, în timp ce Hristos deschide cerul pentru om, viaţa pe care o atribuie El deschide inima omului către cer. Nu numai că păcatul ne desparte de Dumnezeu, dar distruge în sufletul omenesc atât dorinţa, cât şi capacitatea de a-L cunoaşte. Misiunea lui Hristos este de a distruge toată această lucrare a răului. El are puterea de a înviora şi de a reface facultăţile sufletului, paralizate de păcat, mintea întunecată şi voinţa pervertită. El deschide pentru noi bogăţiile Universului şi tot de la El vine puterea de a observa şi a ne însuşi aceste comori.
Hristos este „adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume”. Ioan 1, 9. După cum prin Hristos fiecare fiinţă omenească are viaţă, tot aşa fiecare suflet primeşte prin El fie şi câteva raze de lumină divină. În fiecare inimă există nu numai putere intelectuală, ci şi spirituală, o percepţie a ceea ce este drept, o dorinţă de bine. Însă împotriva acestor principii se luptă o putere opusă. Rezultatul luării din pomul cunoştinţei binelui şi răului se manifestă în experienţa fiecărui om. În firea sa există o înclinaţie către rău, o putere căreia, dacă nu primeşte ajutor, nu i se poate împotrivi. Pentru a putea ţine piept acestei forţe, pentru a atinge acel ideal pe care în adâncul sufletului său îl acceptă ca fiind singurul vrednic de atins, el nu poate găsi ajutor decât într-o singură putere. Puterea este Hristos. Cooperarea cu această putere este cea mai mare nevoie a omului. – Educația, p.28, 29.
Hristos stă ca reprezentant al Tatălui, veriga de legătură dintre Dumnezeu şi om; El este marele Învăţător al omenirii. Şi a rânduit ca bărbaţii şi femeile să fie reprezentanţii Săi. – Educația, p. 33
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.
