Apocalipsa 14:9,10 Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; și va fi chinuit în foc și în pucioasă, înaintea sfinților îngeri și înaintea Mielului.
Simboluri:
- De aproape 700 de ani, începând cu John Wiclife, fiara a fost înțeleasă și explicată ca sistemul papal care s-a ridicat deasupra Cuvântului lui Dumnezeu. Conceptul a fost preluat și dezvoltat de Jan Hus, Martin Luther, Jean Calvin, John Knox, Sir Isac Newton, Joseph Mede, Matthew Henry, Adam Clarke, William Miller, Ellen White și adventiștii.
- Chipul fiarei. „Chipul fiarei reprezintă acea formă de protestantism apostat care se va forma atunci când bisericile protestante vor căuta ajutorul puterii civile pentru a-și impune dogmele” (Tragedia veacurilor, p. 445-446).
- Semnul fiarei. Păzirea duminicii impusă de legea omenească.
- Sigiliul lui Dumnezeu. Păzirea Sabatului zilei a șaptea din loialitate față de Creator.
- Dacă se închină cineva fiarei. Dacă adoră altceva, și se consacră altcuiva decât lui Dumnezeu.
- Dacă primește pe frunte sau pe mână. Dacă acceptă conceptele promovate de fiară și dacă manifestă în comportament și fapte doctrinele false, impuse de puterile omenești.
- Va bea din vinul mâniei lui Dumnezeu. Cele șapte plăgi care cad peste închinătorii fiarei.
Oficiul Profetic:
Niciunul dintre noi nu va primi niciodată sigiliul lui Dumnezeu, câtă vreme caracterele noastre vor mai avea o pată sau o urmă de rugină asupra lor. Este lăsat la latitudinea noastră să ne remediem defectele noastre de caracter, să ne curățim templul sufletului de orice impuritate. Numai după aceea Ploaia Târzie va fi revărsată asupra noastră. Acum, noi trebuie să ne spălăm hainele caracterului și să le albim în sângele Mielului. Cei care sunt uniți cu lumea primesc amprenta lumii și se pregătesc să primească semnul fiarei. Cei care nu se încred în sine, cei care se umilesc înaintea lui Dumnezeu și își purifică sufletele prin ascultare de adevăr, aceia primesc amprenta cerului și se pregătesc să primească sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor…Caracterul acestora va rămâne curat și nepătat pentru eternitate. (Tesimonies vol. V, p. 214-216)
Porunca a patra conține atât numele cât și titlul Legiuitorului, de aceea ea conține sigiliul lui Dumnezeu. (Patriarhi și Profeți, p.307)
Sabatul va fi marele test al loialității…În timp ce o clasă de oameni se supun puterilor pământești și primesc semnul fiarei, ceilalți aleg semnul asocierii cu autoritatea divină și primesc sigiliul lui Dumnezeu. (Tragedia veacurilor, p. 605; R&H, 27 aprilie, 1911)
Dragostea se exprimă prin ascultare… cei care Îl iubesc pe Dumnezeu poartă sigiliul lui Dumnezeu și înfăptuiesc lucrările lui Dumnezeu. (Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 51)
Promisiunea divină: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. Eu le dau viață veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu care Mi le-a dat, este mai mare decât toți, și nimeni nu le va smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl, una suntem.” (Ioan 10:27-30)
Urgențe în așteptare este o călătorie în care pastorul Ion Buciuman ne este ghid în descoperirea schimbărilor urgente de care avem nevoie ca să putem fi gata, căci Mirele vine!




