Apocalipsa 14:7 El zicea cu glas tare: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui, și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!”
Tema judecății lui Dumnezeu nu este una dintre cele mai atractive. Totuși, prin caracterul ei inevitabil, se recomandă de la sine pentru a fi abordată. Partea luminoasă a acestei meditații este că judecata divină poate aduce ușurare și iertare, și chiar mai mult decât atât, pentru cei care ajung la judecată într-o condiție personală adecvată. Pentru cei salvați, judecățile lui Dumnezeu sunt motive de mulțumire, recunoștință și laudă (vezi Apocalipsa 15:3,4).
Ce ne învață Biblia despre judecata divină?
- Dumnezeu este un Judecător drept prin excelență. Dreptatea Lui este supremă.
- Judecata Lui este pentru toți oamenii, universală și inevitabilă
- Faptele personale, viața personală, constituie argumentele care determină pronunțarea
- Apărarea este sigură și eficientă pentru toți clienții care apelează la ea
- Noi nu avem nici un merit și totuși, putem obține achitarea.
- Judecata este imperios necesară pentru curățirea și re-startul creației
- Condamnații și achitații vor recunoaște de comun acord că Dumnezeu este bun și drept.
Locul judecății este sanctuarul, iar simbolismul ei este ilustrat de Yom Kippur (Ziua Ispășirii)
- Jertfele din cursul anului au transferat păcatele asupra preoților și a Sanctuarului
- Preotul oficiant era marele preot, simbolul inconfundabil al lui Hristos
- Singura ocazie când tronul harului, de deasupra Legii devenea evident, operant
- Cea mai solemnă zi din an, cea mai solemnă fază a lucrării lui Hristos
- Țapul pentru Domnul murea să preia, să poarte și să transfere toate păcatele poporului
- Țapul de trimis murea sub păcatele puse asupra sa, punând capăt istoriei păcatului.
- Acum putea începe un ciclu anual nou, sărbătoarea corturilor sugera perspectiva veșnică
Oficiu profetic:
„În dreptul numelor tuturor acelora care s-au pocăit cu adevărat de păcat și au revendicat, prin credință, sângele lui Hristos ca jertfă ispășitoare, s-a scris iertare în cărțile din ceruri. Și pentru că au devenit părtași ai neprihănirii lui Hristos și caracterele lor au fost găsite în armonie cu Legea lui Dumnezeu, păcatele lor vor fi șterse, iar ei vor fi socotiți vrednici de viața veșnică… Mijlocitorul divin pledează ca toți cei care au biruit prin credința în sângele Său, să fie iertați de nelegiuirile lor și să fie readuși în căminul din Eden și să fie încoronați împreună moștenitori cu El…” (Tragedia veacurilor 433,434)
Pentru meditație personală:
- Cum mă asigur că pot întâmpina judecata lui Dumnezeu în siguranță, în ciuda faptului că nu am dovada desăvârșirii personale înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor?
- Ar putea fi cineva salvat chiar dacă nu a ajuns la maturitate spirituală?
- Pentru cine mijlocesc în rugăciune, în dorința de a fi salvat alături de mine, în Împărăția slavei?
- Ce pot face pentru cei din jur pentru a le transmite solemnitatea momentului și seriozitatea și urgența salvării din păcat?
Urgențe în așteptare este o călătorie în care pastorul Ion Buciuman ne este ghid în descoperirea schimbărilor urgente de care avem nevoie ca să putem fi gata, căci Mirele vine!




