Efeseni 5:25 Cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca s-o înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.
Acest articol este o reacție la o afirmație pe care am auzit-o săptămâna aceasta: „Biserica este o tarabă cu mărunțișuri. Nu avem nevoie de biserică, ceea ce contează este o viață spirituală autentică în strânsă legătură cu Dumnezeu.” Această afirmație conține un adevăr și o minciună. Este adevărat că salvarea este o experiență personală determinată de o viață spirituală de cea mai bună calitate, dar cât despre biserică, Scriptura este cât se poate de explicită: Hristos Și-a dat viața pentru a pregăti o biserică formată din credincioși sfinți și neprihăniți prin credință. În mod interesant, ori de câte ori Scriptura vorbește despre salvare și cei salvați, îi prezintă pe aceștia ca pe un corp de credincioși și nu ca pe indivizi singuratici fără nicio relație sau legătură unii cu alții.
Una dintre posibilele cauze ale afirmației de mai sus este dificultatea unor persoane, respectiv, a celui în cauză, de a conviețui normal și armonios în corpul bisericii tuturor credincioșilor. Trebuie să recunoaștem că o asemenea experiență nu este deloc confortabilă și nici nu se realizează de la sine. Este nevoie de o viziune a unității în permanentă adaptare și de eforturi serioase de autoeducare pentru a conviețui confortabil alături de oameni diferiți și totuși, în aceeași biserică.
Din această perspectivă, biserica devine o școală a dezvoltării personale, care ne așază în diferite situații și ipostaze din care învățăm să ne respectăm, să ne prețuim și să ne ajutăm unii pe alții în dragoste frățească autentică. Învățăm să apreciem diferențele ca pe șanse binecuvântate de a ne completa unii pe alții și a ne asocia unii cu alții într-o sinergie a harului dinamic salvator.
Biserica celor doisprezece ucenici este o minunată lecție de conviețuire armonioasă în care Isus este conducătorul înțelept și plin de răbdare care reușește să faciliteze armonizarea interpersonală în așa fel încât la Cincizecime erau „toți împreună în același loc” (Faptele apostolilor 2:1). Pe cât este de adevărat că unitatea internă a bisericii a fost adusă de coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime, tot pe atât de adevărat este că ucenicii erau deja uniți prin Duhul Sfânt atunci când s-a revărsat Ploaia timpurie, la Cincizecime.
O privire curajoasă și autocritică asupra situației actuale în care ne aflăm ca biserică este departe de a ne mulțumi sau a ne face să stăm liniștiți pe scaune când suntem împreună. În ultimii ani, în sânul bisericii s-au născut mișcări de fărâmițare și contestație de mărimea zecilor de mii, sau a miilor de membrii care sunt orientați spre revoltă și se hrănesc cu o critică distructivă. Fenomenul este în creștere și nimeni nu știe care este următoarea mișcare centripetă și nici unde vor ajunge cele care există deja. Pe deoparte dorința și nevoia de reformă este normală și nu ar trebui descurajată, dar când critica devine virulentă și răuvoitoare, atunci capacitatea bisericii de a-și împlini misiunea este prejudiciată serios, iar o mulțime de suflete sincere și fără experiență sunt atrase într-un joc periculos al spectacolului ieftin al nemulțumirii și al vorbirii de rău.
Aspirații, dorințe, nevoi, așteptări și căutări. Am lansat zilele trecute, pentru pregătirea acestui articol, o întrebare pe o rețea socială: „Cum ai dori să fie biserica ta?” În primele 24 de ore am primit 30 de răspunsuri, unele dintre ele cu până la 6 like-uri din partea celorlalți participanți la test. În rezumat prietenii au formulat următoarele răspunsuri:
- Îmi doresc o biserică deschisă către toți oamenii, fără prejudecăți, fără părtinire și fără căutarea greșelilor, ci dispusă să ajute și să-i ridice pe cei slabi, greșiți sau căzuți.
- Aș vrea ca biserica mea să predice lucruri serioase, potrivite pentru timpul pe care îl trăim. Să avem și predici de îndreptare a relelor, nu numai predici inofensive și dulcege.
- Când intru în biserica mea aș vrea să-L văd și să-L aud pe Hristos și să nu mă mai intereseze păcatele fraților și surorilor.
- Biserica mea ar trebui să fie un loc solemn de reculegere și umplere a sufletului cu energia spirituală de care avem nevoie supraviețuirii în timpul săptămânii.
- Mi-ar plăcea ca biserica mea să fie un loc de mai multă părtășie bazată pe povestirea de experiențe și mai puțină teorie rece cu prea puțină aplicație în viața de zi cu zi.
- Aș dori ca biserica mea să primească pe cei șase copii ai mei cu mai multă căldură și înțelegere care să-i atragă la credință, nu să-i dezguste și să-i îndepărteze.
- Biserica mea este familia mea. Petrec mai mult timp cu frații și cu surorile decât cu fiicele mele care sunt plecate departe. Avem și probleme, dar nu este nimic de nerezolvat.
Nota Bene: Primele șase concluzii sunt dorințe, dar neîmpliniri. Adevărul este că biserica nu este așa cum ne-am dori să fie. În timp ce recunoaștem că, asemenea multor alte lucruri în viață, nici biserica nu este așa cum ar trebui să fie, am găsit destul de multă bunăvoință de a contribui ca biserica să devină ceea ce așteaptă Dumnezeu să fie. A șaptea concluzie este însoțită însă și de nemulțumiri care se regăsesc în primele șase concluzii.
Oficiul profetic:
„Dumnezeu are o biserică pe pământ – poporul Său ales, care ţine poruncile Lui. El nu conduce indivizi separați, unul ici și colo, ci un popor.” (Sfaturi pentru biserică 240)
„Biserica lui Hristos, slabă și cu defecte cum ar putea fi, este singurul obiect de pe pământ căruia îi acordă grija Sa supremă.” (Biserica rămășiței și viitorul bisericii pag 114)
Rezoluțiile mele:
- Îmi voi consacra din nou și din nou toată puterea mea de studiu și muncă pentru a contribui la reformarea bisericii ca să devină și să rămână credincioasă lui Hristos și relevantă pentru oameni.
- Voi încuraja prin exemplu și cuvânt și pe alți membri ai bisericii și ai corpului pastoral să urmeze modelul lui Isus în a ridica biserica din starea în care se află, la o nouă calitate a vieții spirituale și a gradului de implicare misionară, după darurile pe care Dumnezeu le-a dat fiecăruia.
- Voi mijloci necurmat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru conducerea bisericii de la toate nivelele, ca Dumnezeu să le dea oamenilor Săi înțelepciunea care vine de sus și puterea pe care o manifestă Duhul Sfânt în biserica Sa.
- În slujirea bisericii voi fi pozitiv, creativ și plin de compasiune pentru cei slabi și greșiți, prietenos cu cei de altă părere, atent și înțelegător cu cei nemulțumiți și contestatari, gata să mă implic în orice proiect care se potrivește competențelor mele și stării mele de sănătate.
- Voi cultiva un spirit smerit, mulțumitor și prin de recunoștință față de Dumnezeu, dar îmi voi spune lămurit și ferm cuvântul și îmi voi exprima deschis convingerile, ori de câte ori acest lucru poate contribui la progresul și înaintarea cauzei Evangheliei.
Urgențe în așteptare este o călătorie în care pastorul Ion Buciuman ne este ghid în descoperirea schimbărilor urgente de care avem nevoie ca să putem fi gata, căci Mirele vine!
