Departamentul de sănătate al Conferinței Generale, Institutul de Cercetare Biblică al Conferinței Generale și facultățile de farmacie și sănătate publică ale Universității Loma Linda
Adventiștii de ziua a șaptea privesc venirea lui Hristos ca punctul culminant al istoriei și sfârșitul tuturor bolilor, suferințelor și morții. În același timp, ni s-a încredințat mesajul de sănătate adventist întruchipat și extins de scrierile Ellen White, care rezumă o viață sănătoasă prin atitudini practice și holistice de viață sănătoase.
Susținem toate aceste practici pentru a menține un sistem imunitar sănătos și, în cazul pandemiei, este nevoie de și mai mult. Ellen White nu a fost doar un canal inspirat de informații despre sănătate cu mult avansată față de vremea ei, dar a modelat prevenirea practică în fața bolii letale din epoca sa, variola, și a primit ea însăși vaccinarea, la fel ca și cei apropiați ei.1 Variola a fost eradicată la nivel global.
Sperăm că acest articol va răspunde la întrebări, va potoli temerile și va rezolva unele dintre miturile și zvonurile predominante, aducând astfel pace în inimile membrilor noștri, atunci când iau decizii de sănătate ghidate de medici.
Există zvonuri și teorii ale conspirației care utilizează vaccinul COVID-19 ca interpretare și/sau împlinire a profeției. Am solicitat Institutului de Cercetări Biblice al Conferinței Generale comentarii în acest sens, iar răspunsul este după cum urmează:
„Tulburarea globală cauzată de pandemia COVID-19 a generat speculații considerabile legate de evenimente din timpul sfârșitului și interpretări greșite ale Bibliei. O viziune recentă, propagată prin intermediul rețelelor de socializare și a unor site-uri de internet, a prezentat teoria conform căreia viitoarele vaccinuri produse pentru combaterea COVID-19 aparțin unui proces de control care va duce la aplicarea semnului fiarei.”
„Trebuie menționat, totuși, că adventiștii au convingerea că disputa din timpul sfârșitului se va concentra asupra legii lui Dumnezeu și în special asupra poruncii a patra (Apocalipsa 14:12). Mai mult, mesajul celui de-al treilea înger va avertiza împotriva primirii semnului (Apocalipsa 14: 9-11) și va lumina omenirea cu privire la problemele implicate.”
„Din acest motiv, ar trebui clarificat faptul că adventiștii de ziua a șaptea înțeleg „semnul fiarei ”ca fiind nu un semn literal, ci un semn de loialitate care identifică purtătorul drept loial puterii reprezentate de fiară.”
„Dintr-o perspectivă distinctă, o altă viziune speculativă susține că vaccinurile îi fac ‘necurați’ pe cei care le primesc, deoarece se presupune că sunt folosite substanțe ‘necurate’ pentru a le produce. În acest sens, ar trebui clarificat faptul că statornicele instrucțiuni biblice care interzic consumul de alimente necurate și sânge (Lev 11: 1-20; 17: 11-12; Faptele Apostolilor 15:20) nu se aplică vaccinurilor din motivul evident că vaccinurile sunt produse ca medicamente pentru a salva vieți, nu pentru a servi ca hrană.”
„Speculații de acest gen aduc dispreț asupra Cuvântului lui Dumnezeu și provoacă confuzie în rândul credincioșilor sinceri, dar mai puțin informați. Folosind introducerea unui vaccin pentru a suscita un scenariu escatologic de proporții spirituale și cosmice sau pentru a se opune acestuia pe baza unei interpretări greșite a Scripturii, doar îi distrage pe credincioșii sinceri de la chestiunile profetice reale și de la angajamentul Bisericii Adventiste de a proclama Evanghelia.”
„Sperăm că un vaccin eficient va ajuta la stoparea pandemiei actuale. Acest lucru va proteja viețile celor care încă mai trebuie să știe despre Evanghelie, precum și a celor care au acceptat deja Evanghelia și sunt astfel însărcinați cu vestirea iubirii infinite a lui Dumnezeu către o lume suferindă (Ioan 3:16).”2
Departamentul Adventist de Sănătate se bazează ferm pe Biblie, pe instrucțiunile Spiritului Profetic prin Ellen White și urmează conceptul medicinei bazate pe dovezi, revizuite de colegi. Ne bazăm pe aceste baze în formularea abordărilor și sfaturilor de sănătate. Odată cu creșterea numărului de milioane de infectați și a numărului de morți și a infecțiilor globale, au fost dezvoltate un număr de vaccinuri în timp record. Există numeroase întrebări pe care oamenii le pun în legătură cu vaccinul COVID-19.
Ca biserică, în timp ce susținem recomandările de sănătate publică bazate pe dovezi, suntem, de asemenea, atenți să nu facem declarații care pot fi interpretate ca înlocuind orientările naționale și internaționale de sănătate publică. Din acest motiv, este important ca declarațiile noastre să fie înțelese în cadrul poziției oficiale a bisericii cu privire la imunizare:
„Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pune un accent puternic pe sănătate și bunăstare. Accentul adventist asupra sănătății se bazează pe revelația biblică, pe scrierile inspirate ale E. G. White (co-fondator al Bisericii) și pe literatura științifică evaluată de colegi. Ca atare, încurajăm imunizarea/vaccinarea responsabilă și nu avem niciun motiv religios sau bazat pe credință pentru a nu-i încuraja pe adepții noștri să participe responsabil la programele preventive și protective de imunizare [vaccinare – n. tr.]. Apreciem sănătatea și siguranța populației, care include menținerea ‘imunității de grup’ ”.
„Nu suntem conștiința niciunui membru al bisericii și recunoaștem alegerile individuale. Acestea sunt exercitate de către individ. Alegerea de a nu fi imunizat nu este și nu trebuie privită ca dogmă și nici doctrină a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.”
Au fost depuse eforturi pentru a stabili o abordare fiabilă bazată pe dovezi pentru tratamentul COVID-19. În plus, și într-un timp record, au fost produse vaccinuri care sunt acum utilizate pentru a ajuta la controlul pandemiei. Cu toate acestea, oamenii au îngrijorări și întrebări cu privire la vaccinurile COVID-19.
Autorizația de utilizare de urgență (EUA) pentru vaccinul Pfizer/BioNtech a fost acordată pe 2 decembrie 2020, în Regatul Unit și pe 9 decembrie în Canada. În SUA, vaccinul Pfizer a fost revizuit de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și autorizat provizoriu pe 11 decembrie. Va urma vaccinul Moderna.
În conversația avută cu Facultatea de Sănătate Publică a Universității Loma Linda (LLUSPH), Michael Hogue, decanul Facultății de Farmacie Loma Linda, care face parte din Comitetul Consultativ al Centrelor SUA pentru Controlul Bolilor (CDC) – Grupul de lucru pentru practicile de imunizare pentru vaccinurile COVID-19 din SUA și grupul de lucru pentru vaccinuri COVID-19 din comitatul San Bernardino din California, au împărtășit următoarele informații cu privire la întrebările frecvente cu privire la vaccinurile Pfizer/BioNtech și Moderna. Înțelegerile și explicațiile sale despre întrebările obișnuite apar mai jos.
Întrebări și fapte despre vaccin
Întrebare: Vaccinul ARNm (acid ribonucleic mesager) vă schimbă ADN-ul?
Răspuns: Ambele vaccinuri la care se face referire se bazează pe ARNm, care este o premieră pentru vaccinuri, dar tehnologia a fost utilizată în tratamentele medicale în ultimii 15 ani. Vaccinul intră în citoplasma unei celule (fluidul din celulă), unde stimulează producția de anticorpi pentru a combate proteina S [spike – vârf / spin. (n. tr.)] a SARS-CoV-2. Deoarece nu intră în nucleul celulei gazdă, nu schimbă ADN-ul sau structura/funcția genetică.
Întrebare: Poate fi sigur și eficient, deși a fost dezvoltat atât de repede?
Răspuns: Datorită tehnologiei actuale, virusul SARS-CoV-2 a fost secvențiat în câteva zile de la identificare și s-a început imediat lucrul la un vaccin. Mărimea eșantionului pentru studiul amplu este de 40.000 de persoane (dimensiunea medie a eșantionului pentru vaccinul FDA este de obicei de doar 27.000). Au trecut două luni dintr-un studiu de doi ani. Datele sunt monitorizate cu atenție.
Prima doză a arătat o protecție de 50% a răspunsului imun. A doua doză a atins 95% protecție! (Doar vaccinul împotriva hepatitei A este mai mare, cu o protecție de aproximativ 100%).
Studiul a fost bine conceput și a reprezentat foarte atent demografia SUA , cu excepția americanilor nativi (iar studiul în curs lucrează pentru a remedia acest lucru). Eficacitatea și efectele secundare au fost similare în toate grupurile etnice.
Întrebare: Ingredientele și conservanții [aditivi – n. tr.] din vaccin sunt periculoși?
Răspuns: Nu există conservanți în aceste două vaccinuri COVID-19, motiv pentru care necesită instalații de congelare [ -700 C – n. tr.] pentru depozitare și transport. Vaccinul este purificat cu atenție.
Întrebare: Care sunt efectele secundare?
Răspuns: Până în prezent, 10 % dintre subiecți au raportat febră până a doua zi, iar în primele 24 de ore, 50-60 la sută au raportat o senzație de „durere”. Până acum au existat foarte puține efecte secundare grave cu vaccinul Pfizer/BioNtech, inclusiv trei cazuri de reacții alergice semnificative (neobișnuit de puține; probabil din cauza neutilizării conservanților).
Dr. Hogue a mai comentat că, dacă o persoană a fost testată deja pozitivă COVID-19 în trecut, persoana respectivă poate primi vaccinul; va crește pur și simplu nivelul de anticorpi al persoanei. El a subliniat, de asemenea, că administrarea vaccinului în SUA este voluntară, nu obligatorie.
Eficacitatea vaccinurilor Pfizer/BioNtech și Moderna este similară, dar nu sunt interschimbabile (dacă o persoană începe cu unul, a doua doză trebuie să fie de același fel). Pentru vaccinul Pfizer, există un interval de 21 de zile între cele două doze; se raportează că, pentru vaccinul Moderna, intervalul va fi de 28 de zile între doze. Vaccinul nu este autorizat pentru utilizare în timpul sarcinii sau la cei cu vârsta sub 16 ani.
Concluzie
Imunizarea, împreună cu apa curată și m[surile de igienă sanitară, au fost fundamentale pentru longevitatea îmbunătățită observată în întreaga lume în care au fost aplicate aceste măsuri. Vaccinurile au fost folosite de mult timp de membrii bisericii adventiste din întreaga lume. Împreună cu bunele practici de sănătate, acestea au oferit protecție împotriva multor infecții și au prevenit bolile și moartea.
Pe măsură ce asistăm la amploarea globală a pandemiei, a deceselor, a handicapului și a efectelor COVID-19 pe termen lung care apar în toate grupele de vârstă, încurajăm pe membrii noștri să ia în considerare imunizarea responsabilă și promovarea și facilitarea dezvoltării a ceea ce este denumită în mod obișnuit imunitate de grup (imunitate preexistentă în comunitate a aproximativ 80% din indivizi, urmare a unei infecții anterioare și/sau vaccinare).
Reiterăm: Decizia de a fi imunizat sau nu, este alegerea fiecăruia individual și ar trebui luată în urma consultării medicului. Cercetarea personală privind subiectul este importantă. În ultimă instanță ne bazăm pe aplicarea sfaturilor de sănătate din Biblie și Spiritul Profetic și urmărim conducerea lui Dumnezeu în viața noastră, care ne vor pacea și siguranța deciziei luate.
––––––––––
1. În ceea ce privește vaccinarea împotriva variolei, D. E. Robinson, unul dintre secretarii Ellen White, a scris, la data de 12 iunie 1931, după cum urmează despre atitudinea doamnei White față de vaccinare:
„Solicitați informații clare și concise cu privire la ceea ce a scris sora White despre vaccinare și ser.”
„La această întrebare se poate răspunde foarte scurt, în măsura în care avem vreo evidență, ea nu s-a referit la ele în niciuna din scrierile sale.”
„Veți fi interesați să știți, totuși, că într-un moment în care a existat o epidemie de variolă în vecinătate, ea însăși a fost vaccinată și și-a îndemnat ajutoarele, cele care au legătură cu ea, să fie vaccinate. Făcând acest pas, sora White a recunoscut faptul că s-a dovedit că vaccinarea fie o face imună de variolă, fie îi ușurează mult efectele, dacă cineva face boala. Ea a recunoscut, de asemenea, pericolul expunerii lor, dacă nu reușesc să ia această măsură de precauție. (D. E. Robinson” (Solii Alese, vol. 2, p. 303)
2. Institutul de Cercetare Biblică al Conferinței Generale a adventiștilor de ziua a șaptea, decembrie 2020.
Traducere: dr. Mihai Petcu, Brașov.
Articolul a fost publicat în Adventist Review în 18 decembrie 2020
Felicitari pentru traducere! Un articol foarte bun care ar trebui sa fie pe toate site-urile oficiale!
Doamna Ioana ,daca sunteti de acord cu acest articol atunci veți de acord si cu introducerea prin vaccin a unei liste intregi de substanțe daunatoare corpului printre care celule din plamani de fetusi de baieti avortati !Chiar nu vedeti ca se vrea depopularea planetei? Chiar daca suna a conspirație ,doar atât va pot ruga:cercetati si apoi reveniti !
Am si eu o nedumerire ,daca este atât de bun de ce ni se spune ca nu ne asigură imunitatea ,vom avea același viață cu masca si distantare , atunci pt ce trebuie să-l fac
Din cate am înțeles eu, asigura imunitatea, dar nu se știe sigur pentru ce perioadă. La gripă nu se face la fel, vaccin anual? Nici dacă faceți boala nu aveți asigurată imunitatea decât pentru o perioadă de câteva luni.
Buna dimineata. As vrea sa citest si eu unde scrie lista substantelor dainatiare ce are vaccinul.va multumesc ….deci sunt curioasa sa stiu de unde si cine a asigurat acesata.tin sa va spun ca loc in Spania si aici nu se vb despre asa ceva e prima data cand citesc asa .
Apreciem acest articol cu rol de informare și îndrumare.
Satana a propus odata lui Adam si Eva un măr, nu va temeti căci nu veti muri, rezultatul il cunoastem. Aceasi minciuna o auzim si astazi, nu va temeti nu se va intimpla nimic, cunoastem si astazi rezultatul celor copii care sufera dupa efectul secundar. Oare Dzmnezeu nu a stiut ca vor fi bolile, virusuri dupa caderea omului in păcat? Sta doar scris in 1:31 Dumnezeu S-a uitat* la tot ce făcuse şi iată că erau „foarte” bune. Mă intreb daca el a facut foarte bine pe omul, dece sa baga om pacatos, ca sa-l corecteze pe insusi Dumnezeu, nu invada cumva pe autoritatea Sa? Imi pare foarte rau ca pozitia oficiala a bisericii este atit de scurta vedere. La sfirsit adaug un text
5Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat* să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor** şi îşi abate inima de la Domnul!
Cand erați copil ați fost vaccinați inpotriva unor boli numite boli ale copilariei. Nici unul dintre noi nu a trăit o pandemie. De ce a lasat Dumnezeu sa se inventeze penicilina? Va spun eu;sa salveze milioane de vieți. De ce folosiți medicamentele?La întrarea asta dați-vă raspuns singur sau singura.
??????????
Bun raspuns!
Daca Dumnezeu ar fi vrut sa stai in adapostul unei case iti facea o cochilie ca melcilor.
Daca ar fi vrut sa iti fie cald iarna iti facea blana ca oilor.
De ce nu stai gol iarna sub un pom si de ce te opui vointei Domnului imbracand haine si stand intr-o casa calduroasa?
Foarte adevarat si chiar ma bucur pentru acest răspuns! De acord cu dumneavoastră ! Sănătate infinita!
Corect spus!nota 10.Sunt de aceiasi parere.Ai punctat bine,tot ceea ce ai scris.Felicitari
?
Înțeleg că este un subiect controversat. Articolul prezinta punctul oficial de vedere al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Am permis publicarea comentariilor pro și contra, atâta vreme cât sunt sunt prezentate în mod civilizat, respectând dreptul altora de a avea altă opinie. Acele comentarii care nu respectă aceste criterii sau critică biserica nu vor fi publicate.
Bun raspuns!
Foarte adevarat si chiar ma bucur pentru acest răspuns! De acord cu dumneavoastră ! Sănătate infinita!
Ce interesant!! Unde am ajuns cu Învățăturile bisericii noastră… uite ce a scris aici:
“Dintr-o perspectivă distinctă, o altă viziune speculativă susține că vaccinurile îi fac ‘necurați’ pe cei care le primesc, deoarece se presupune că sunt folosite substanțe ‘necurate’ pentru a le produce. În acest sens, ar trebui clarificat faptul că statornicele instrucțiuni biblice care interzic consumul de alimente necurate și sânge (Lev 11: 1-20; 17: 11-12; Faptele Apostolilor 15:20) nu se aplică vaccinurilor din motivul evident că vaccinurile sunt produse ca medicamente pentru a salva vieți, nu pentru a servi ca hrană.”
Ce răspuns… adică poți sa păcătuiești împotriva cuvântului pentru sănătate și viața. Adică nu este curat sa mănânci copilașul sau celulele sale de nenăscut dar este ok sa Îl injecteze in tine, in sânge?? Asta chiar ca nu o pot înțelege. Cum zic iudeii Kosher” sau curat… nu mai este acest lucru important pentru poporul Sau?
Dar Isus a murit Și pt corpurile noastre. Nu mai sunt ai noștri.. sunt ai Lui. Dacă Isus ar fi in viața ar fi luat vaccinul ?
Eu cred ca nu. Dar asta este convingerea mea.
Vaccinul de pe timpul Sorei White nu se poate comporta cu ceia ce sa creat in zilele noastre și cred ca dacă ar fi in viața nici dansa nu l-ar fi luat.
Dacă suntem credincioși in lucrurile mici vom fi credincioși și in lucrurile mari.
Pana la urma tot ceia ce este făcut in ascuns se va ivi la lumina.
Dar este decizia fiecăruia dintre noi și trebuie sa fie respectata .
Tania, ai perfecta dreptate?❤?⚘
Subscriu.
Cum se poate recomanda un vaccin care nu a fost testat îndeajuns.
Nu se cunosc toate reacțiile.
Acum se face o anamneza, un istoric.
Recomandarea facuta in acest articol este ca fiecare sa cerceteze si sa ia singur decizia asa cum este convingerea sa.