Bunicul meu, Franz Hasel, a fost hirotonit pastor adventist de ziua a șaptea în Germania. Împotriva voinței sale, el a fost mobilizat în armată, în timpul celui de-al doilea război mondial. Pentru că bunicul meu a vrut să onoreze poruncile lui Dumnezeu, inclusiv „Să nu ucizi”, a cerut să slujească în corpul medical și a refuzat să folosească o armă. Dar cererea sa nu a fost acceptată. În schimb, a fost mutat într-o altă unitate pe post de funcționar al unității pe front. Cu toate acestea, el și-a luat atât de în serios convingerea de a nu ucide, încât a purtat o armă de lemn, în toc, pe toată durata războiului. Deși de multe ori a crezut că va muri, Dumnezeu l-a ocrotit în mod minunat pe bunicul meu iar și iar. Povestea sa inspirată poate fi citită în cartea O mie să cadă.
Bunicul meu ne-a spus adesea o istorisire care nu este inclusă în cartea O mie să cadă. În timp ce se afla în Rusia, departe de casă, unitatea lui a fost repartizată să cerceteze casele fiecărui sat pe care germanii le capturaseră la înaintarea lor în Rusia. Au primit ordin să caute luptători de rezistență, ascunși prin case pentru a ataca trupele germane care înaintau. Li s-a spus să împuște imediat și fără discriminare orice persoană pe care ar găsi-o ascunsă.
Într-o zi, în timp ce bunicul meu cerceta cu atenție o casă, a avut senzația că ceva era neobișnuit. Când a intrat într-o anumită cameră, a găsit-o goală, dar încă avea impresia că ceva era suspect. Când s-a uitat sub pat, a văzut un tânăr privindu-l drept în ochi. Bunicul știa că dacă îl va demasca pe acest tânăr, acesta va fi cu siguranță împușcat. S-au privit drept în ochi pentru o fracțiune de secundă care părea o eternitate. Apoi bunicul meu s-a ridicat, a părăsit camera și nu a raportat ce văzuse. I s-a făcut milă de acest tânăr și i-a cruțat viața.
Câteva săptămâni mai târziu, bunicul meu a fost repartizat să patruleze pe traseul unei căi ferate importante. Datoria lui era să se asigure că niciun luptător de rezistență nu pusese bombe. Era singur când un grup de cazaci ruși l-au înconjurat rapid pe caii lor. Nu avea nici o șansă să scape. S-a pregătit pentru moarte, crezând că va fi cu siguranță ucis.
Grupul l-a înconjurat repede, dar bunicul meu a fost șocat când a văzut fața comandantului lor. Era același tânăr pe care îl văzuse ascuns sub patul din acea casă. S-au recunoscut imediat. Tânărul comandant al cazacilor și-a îndreptat arma spre bunicul meu și i-a făcut semn: ”Te pot ucide, acum”, a indicat el, ”dar ai fost suficient de bun să-mi salvezi viața. Deci, îți voi cruța viața!” Apoi le-a ordonat oamenilor săi să meargă mai departe. În providența lui Dumnezeu, viața bunicului meu a fost cruțată din nou. Bunătatea lui iubitoare față de acel om și credincioșia lui față de Dumnezeu i-au fost înapoiate. Sunt atât de recunoscător pentru viața virtuoasă, exemplul de credință și bunătate iubitoare lăsate de bunicul. Această moștenire poate fi și a noastră.
Există ceva deosebit în ceea ce privește credincioșia. Deși poți fi un pic faimos sau puțin mai bogat, nu poți fi doar un pic credincios. Credincioșia are ceva exclusiv în acest sens, ceva care cere atenție neîmpărțită. Fie ești credincios 100 la sută, fie ești necredincios. Dacă ești credincios 95 la sută, nu ești credincios, ci necredincios. Credincioșia necesită un angajament total. Dumnezeu vrea loialitatea noastră neîmpărțită și consacrare deplină, completă.
În Vechiul Testament, citim istoria lui Daniel, care a fost aruncat în groapa leilor, pentru că nu a fost dispus să-și compromită credința în Dumnezeu. Când Daniel s-a distins ca un conducător înțelept și de încredere pentru rege, dușmanii săi au devenit invidioși și au căutat modalități de a-l acuza că ar fi greșit. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. (Daniel 6: 4). Speranța mea este că dușmanii noștri (dacă avem) și prietenii noștri, precum și toți cei care ne-au urmărit viața în mijlocul acestei crize COVID-19, vor descoperi același lucru despre noi! Fie ca noi să fim oameni cunoscuți pentru bunătatea iubitoare autentică pe care o arătăm cu blândețe celorlalți și să fim respectați pentru credincioșia noastră în lucrurile zilnice pe care le facem. Și ca Daniel, să avem încredere în Dumnezeu ca să ne poarte de grijă, întrucât suntem credincioși voinței Lui. Indiferent ce va aduce viitorul, să fim bărbați și femei care suntem buni unii cu alții și suntem credincioși lui Dumnezeu și Cuvântului Său.
Dr. Frank M. Hasel, este teolog și director asociat al Institutului de Cercetări Biblice la Conferința Generală a adventiștilor de ziua a șaptea.
Traducere: Adina Păltineanu
