Dumnezeu are o mie de căi!

În 1994 am avut privilegiul să studiez la Universitatea Andrews din Berrien Springs, Michigan, SUA. Terminasem cursurile și mă pregăteam intens pentru examenele finale. Vedeți, când termini  cursurile vechiului Testament, examenele finale cuprind o mulțime de limbi antice. Îmi doream să dau aceste examene cât mai curând posibil, pentru că e greu să reții aceste limbi care nu se mai vorbesc nicăieri.

Pe când mă pregăteam pentru aceste examene, am primit o scrisoare de la pastorul Ted Wilson, pe atunci președinte al Diviziunii Euro-Asia. În această scrisoare îmi spunea că era nevoie să mă întorc imediat în Rusia pentru că era o nevoie urgentă la Seminarul Teologic Zaoksky. În scrisoare mi-a spus: ”Nu te îngrijora. Vom avea grijă să îți termini studiile.” Dar eram foarte îngrijorat. Cum voi putea să iau examenele la aramaică, greacă și ebraică, dacă lăsam totul ca să mă întorc imediat în Rusia?

Mi-a venit o idee. Ce-ar fi să mă duc la directorul acestui program, dr. Gerhard Hasel și să-i cer să dau examenele de greacă și ebraică înainte de a mă întoarce acasă? Și când mă voi întoarce, voi da restul. Am mers la biroul dr. Hasel și i-am explicat situația cerându-i această favoare. ”Nici vorbă!” mi-a răspuns. ”Nu se poate.” Fără a fi complet descurajat, am încercat să-i explic situația. ”Mi-aș dori să pot sta să dau toate examenele finale, dar timpul nu îmi permite din moment ce trebuie să mă întorc la Zaoksky.” ”Îmi pare rău, dar nu-ți pot permite să faci ce îmi ceri,” mi-a răspuns din nou. ”Dacă îți permitem o pauză după primele două examene, se va spune că ai avut mult mai mult timp pentru următoarele trei. Nu ar fi cinstit față de ceilalți. Trebuie să respecți regulamentul programului. Aceasta înseamnă că trebuie să dai cât un examen de opt ore în fiecare săptămână, timp de cinci săptămâni.”

Pe când plecam de acolo am știut în inima mea că era sfârșitul studiilor mele. Chiar dacă președintele Diviziunii îmi promisese că mă va trimite înapoi să-mi termin studiile, știam ce dificil era programul și nu vedeam cum aș fi putut termina dacă trebuia să mă retrag acum. Aveam inima grea, pentru că în mintea mea era o singură cale. Dacă nu luam examenele acum, știam că nu voi mai fi niciodată în stare să le iau.

Câteva zile mai târziu, copleșit de dezamăgire și de întrebări fără răspuns eram singur în camera mea de la cămin. Am îngenunchiat și am început să mă rog: ”Doamne, am nevoie doar de un singur lucru de la Tine,” m-am rugat. ”Arată-mi cumva că încă Îți pasă. Nu e nevoie să-mi rezolvi problema. Doar arată-mi că Tu conduci lucrurile și că Îți pasă și atunci voi avea pace.” Apoi am început să-i dau instrucțiuni lui Dumnezeu privind modul în care să îmi răspundă la rugăciune. ”Doamne, ai putea inspira pe cineva să-mi dea chiar acum un telefon și voi considera acest lucru ca o încurajare de la Tine. Te rog fă ceva,” m-am rugat.

Nici nu am apucat să spun ”Amin”, când cineva a ciocănit la ușă.

M-am ridicat și m-am dus să deschid. Erau prietenii mei Frank și Ulrike Hasel. ”Intrați!” i-am invitat eu. ”Nu, nu… nu putem intra,” au răspuns ei. ”Ne-am simțit inspirați să-ți scriem câteva lucruri așa că am venit să-ți aducem această scrisoare.” Mi-au întins un plic, apoi s-au întors și au plecat. Am închis ușa și m-am așezat să citesc. Data, sus, la începutul acestei scrisori frumoase, scrisă de mână era 26 mai, 1994.

Scrisoarea începea astfel: ”Dragă Artur, Ne-am gândit că te vei bucura să citești câteva făgăduințe.”

Parcă  un cuțit îmi trecea prin suflet în timp ce citeam cuvintele din Psalmul 138, scrise pe o foaie de hârtie. ”Te laud din toată inima… În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat… Psalmii 138:1, 3.

Aici, cu doar câteva clipe mai devreme, fusesem pe genunchi rugându-mă pentru un semn de la Dumnezeu că era cu mine, că nu mă uitase. Cum se petrecuse totul atât de repede?

Am continuat să citesc și ochii mi-au căzut pe un citat copiat din Hristos, Lumina Lumii p.330:

”Îngrijorarea este oarbă şi nu poate să discearnă viitorul; dar Isus vede sfârşitul de la început. În orice greutate, El are o cale pregătită pentru a aduce uşurare. Tatăl nostru ceresc are o mie de căi pe care ne poate veni în ajutor şi despre care nu ştim nimic. Aceia care se călăuzesc după principiul că slujirea şi cinstirea lui Dumnezeu trebuie să fie ţinta supremă vor constata că necazurile pier şi că înaintea lor se deschide o cărare netedă.”

Eram uluit, dar încă nu citisem tot.

”Dumnezeu nu conduce pe copiii Săi altfel de cum ar alege chiar ei să fie conduşi, dacă ar putea vedea sfârşitul de la început şi dacă ar înţelege slava lucrării pe care o îndeplinesc ca împreună-lucrători cu El.” (Hristos, Lumina Lumii, p.224).

Pe măsură ce făgăduințele și citatele din scrisoarea trimisă de ceruri își făceau efectul (astăzi după aproape 25 de ani încă am această scrisoare) știam ce îmi spunea Dumnezeu. El mă văzuse, știa și avea totul sub control. Chiar în clipa aceea am încetat să mă mai îngrijorez despre examenele mele. Mi-am pregătit valizele și m-am întors la Moscova ca să slujesc la Zaoksky. Și pastorul Wilson s-a ținut de cuvânt. În câteva luni a găsit fondurile ca să mă trimită înapoi la Andrews și am putut să îmi termin programul.

În mintea mea era doar un mod de rezolvare, dar Dumnezeu mi-a arătat în ziua aceea că El are o mie de căi. Și El este credincios Cuvântului Său.

Artur Stele este vicepreședinte la Conferința Generală a Adventiștilor de Ziua a Șaptea.

Traducere: Adina Păltineanu

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinutul este protejat.