Trimite lumina şi credincioşia Ta, ca să mă călăuzească şi să mă ducă la muntele Tău cel sfânt şi la locaşurile Tale! Psalmii 43:3
Duhul Sfânt trebuie să lucreze asupra inimilor învățătorilor Cuvântului lui Dumnezeu, ca să poată da poporului adevărul în modul limpede și pur în care Hristos Însuși a dat adevărul. El l-a dezvăluit, nu numai prin Cuvintele ci și prin viața Lui ….
Bărbații din acest veac se comportă ca și cum ar fi liberi să pună sub semnul întrebării cuvintele Celui Nemărginit, să-I critice hotărârile și legile, aprobând, revizuind, remodelând și anulând după plăcerea lor. Dacă ei nu pot să răstălmăcească, să interpreteze greșit sau să modifice decizia clară a lui Dumnezeu, sau să o strâmbe pentru a-și plăcea lor înșiși sau mulțimii, atunci o încalcă. Noi nu suntem niciodată în siguranță dacă suntem conduși de părerile oamenilor; dar suntem siguri atunci când suntem conduși de un „Așa zice Domnul”. Nu putem încredința mântuirea sufletelor noastre oricărui standard inferior deciziei unui Judecător infailibil. Cei care Îl fac pe Dumnezeu călăuza lor și Cuvântul Său sfătuitorul lor, urmează lumina vieții. Profețiile vii ale lui Dumnezeu conduc picioarele lor pe căi drepte.
Cei care sunt conduși astfel nu îndrăznesc să judece Cuvântul lui Dumnezeu, dar întotdeauna au grijă că îi judecă Cuvântul Lui. Ei își iau credința și religia din Cuvântul Său. Este călăuza care conduce calea lor. Este o lumină pentru picioarele lor și o lampă pe calea lor. Ei merg pe sub conducerea Tatălui luminii, în care nu există nici schimbare și nici umbră de mutare. El, ale cărui binecuvântări duioase sunt peste toate lucrările Lui, face calea celui drept ca o lumină strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei. – The Review and Herald, 21 februarie, 1899.
Avem lumină asupra Scripturilor și vom fi trași la răspundere pentru toată lumina care nu este prețuită. Faptele multora nu se armonizează cu adevărul pe care l-au primit. Există prea mult element omenesc în planurile noastre. Noi nu depindem de Duhul Sfânt ca să lucreze cu energia Sa transformatoare asupra inimii și a vieții. Suntem lipsiți de acea credință, care este invincibilă și misterioasă. Eficacitatea adevărului este slăbită de comportarea celor care nu își curăță sufletele prin ascultarea de adevăr.
Tainele Domnului sunt cu aceia care se tem de El și păstrează Legământul Lui. Avem nevoie de credință în Dumnezeu, ca sub puterea sfințitoare a Cuvântului lui Dumnezeu, să poată fi manifestate principiile frăției umane. Avem nevoie de îndrumarea Duhului Sfânt. Puterea Sa asupra minții și inimii ne vor face în stare să prezentăm adevărurile Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Învățăturile sănătoase aduse în contact cu sufletele omenești vor duce la practici sănătoase și înălțătoare. Adevărul așa cum este în Isus trebuie să fie prețuit. Atunci creștinii nu vor fi creștini numai cu numele. Dragostea lui Hristos va impregna viața lor. – The Review and Herald, 28 februarie 1899.
Devoționalul este din cartea ”Reflecting Christ”.
Traducere: Adina Păltineanu

