Avionul misiunii ne-a lăsat, pe mine și pe prietenul meu, la baza unui munte din Papua, Indonezia.
Ne-am dus în oraș pentru ultimele cumpărături înainte de a ne urca pe munte pentru a începe anul nostru de studenți în lucrare misionară. Nu aveam mulți bani, dar când am fost la piață, am văzut un lucru pe care ni-l doream: o plasă cu limete (varietate de lămâi cu coaja verde) verzi. Ne plăceau mult și știam că nu le vom găsi pe munte.
Două săptămâni mai târziu am ajuns în satul de munte Tinibil, nesiguri despre modul în care să le vorbim despre Isus. Fuseserăm instruiți de organizația Mișcarea celor 1000 de Misionari, care ne trimisese în acest sat, dar nu ne puteam da seama cum am putea să-i facem pe oameni să fie interesați de evanghelie. Dar fuseserăm instruiți să ne rugăm atunci când nu știm ce să facem. Așa că ne-am rugat.
Într-o zi pe când urcam de la un sat la altul, un om din satul nostru ne-a rugat să ne uităm la o rudă de-a lui, un orb numit Marius. Am mers la casa lui Marius și l-am întrebat cum de orbise în urmă cu doi ani. ”Nu știu,” a spus el, clătinând din cap. ”S-a întâmplat brusc.” Ceilalți săteni însă, nu aveau îndoieli cu privire la cauza orbirii. Dădeau vina pe spiritele rele.
Marius și familia sa ne-au implorat să îi ajutăm. Au cerut medicamente și rugăciuni.
Nici eu, nici prietenul meu nu știam ce să facem. Ne-am întors acasă și ne-am rugat: ”Doamne, dacă aceasta este calea prin care să înceapă lucrarea noastră misionară, Te rugăm, fă Tu o minune.”
Ne-am amintit de plasa noastră cu limete. Nu eram doctori, dar știam că limetele au calități medicinale. Așa că, a doua zi dimineață când am mers la casa lui Marius, am luat o limetă cu noi. Am tăiat-o în jumătate și ne-am rugat. Apoi am stors câteva picături de suc în ochii săi și ne-am rugat din nou. După-amiază ne-am întors la Marius, ne-am rugat și am mai stors câteva picături în ochi. Apoi ne-am rugat din nou.
Am făcut lucrul acesta în fiecare dimineață și în fiecare seară timp de o săptămână. Nu s-a întâmplat nimic și ne gândeam să renunțăm. Dar după încă o săptămână, Marius ne-a spus că pentru prima dată în ultimii doi ani poate să își dea seama când este lumină.
Ne-am simțit încurajați și ne-am rugat mai mult.
A trecut o lună. Într-o zi Marius ne-a spus că poate vedea puțin.
În aceeași zi, limetele s-au terminat. Nu i-am spus lui Marius că nu mai aveam limete. I-am spus doar așa: ”De acum încolo avem un tratament nou. Ne vom ruga.”
Ne întâlneam de două ori pe zi să ne rugăm cu Marius.
Câteva săptămâni mai târziu, l-am găsit pe Marius privind câmpul de lângă casa lui. Mersese singur până acolo. Putea vedea! Marius ne-a spus că nu vedea perfect, dar vedea suficient ca să poată duce o viață normală. Era copleșit de bucurie și le-a povestit sătenilor că Isus îi refăcuse vederea și înfrânsese spiritele rele.
Acest lucru a deschis ușa pentru noi ca să le putem vesti evanghelia. Vestea despre minune s-a răspândit pe tot muntele și oamenii au început să ne caute pentru rugăciune și ajutor medical. Insistau să ne numească ”pastor” și ”doctor”, chiar dacă noi nu eram nici pastori nici doctori. Doreau studii biblice. Totul a fost răspuns la rugăciune. Șapte oameni au fost botezați.
Ceren Wuysan, 27 ani, a slujit ca student misionar în 2016. Acum el este student la teologie în Indonezia.
Nu încercați să folosiți sucul limetei ca medicament!
Traducere: Adina Păltineanu
