M-am rugat timp de câțiva ani pentru una din fiicele mele, implorând pe Dumnezeu să o călăuzească și să o învețe.
Prin post și rugăciune Dumnezeu m-a condus la textul din Isaia 42:16, care spune: ” Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; … iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”
Am cerut împlinirea acestei făgăduințe pentru fiica mea de nenumărate ori. Dar nu am văzut nici o schimbare în inima ei.
Într-o dimineață înainte de răsărit m-am trezit simțindu-mă cu totul abandonată de Dumnezeu. M-am întrebat dacă El auzea rugăciunile mele. Am deschis ușa de la terasă și am mers câțiva pași până la locul meu obișnuit de rugăciune, o locație pitorească cu vedere spre Oceanul Atlantic, pe malul căruia străjuia un far.
Dar în această dimineață nu puteam vedea nici farul și nici oceanul. Când am început să mă rog, ceața era așa de groasă că nu puteam vedea nimic în jur.
În timp ce mă rugam pentru fiica mea, soarele a început să se înalțe și razele sale au început să pătrundă prin ceață. Încetul cu încetul am început să văd conturul farului la orizont. În scurt timp am putut vedea totul clar în jur.
În acel moment mi-am dat seama că tocmai asistasem la o ilustrare a rugăciunii mele. Farul și oceanul fuseseră mereu acolo, dar nu le vedeam din cauza ceții. Însă în momentul în care a ieșit soarele, am putut vedea până departe.
Același lucru se întâmplă și cu rugăciunea. Când nu vedem o schimbare în persoana pentru care ne rugăm, nu înseamnă că dumnezeu nu este la lucru. Psalmul 77:19 spune: ”Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.”
Puțin știam atunci că Dumnezeu începuse deja să răspundă rugăciunii mele. Deși nu puteam vedea mâna Sa, rugăciunile pe care le făceam în tăcere, aveau să primească într-o zi răspunsul înaintea ochilor mei.
Au trecut patrusprezece ani din acea dimineață cu ceață în care m-am rugat. Astăzi fiica mea este o femeie căsătorită care caută să facă voia lui Dumnezeu și are o pasiune pentru ajutorarea altora. Laud pe Dumnezeu pentru că m-a încurajat să continui să mă rog prin ceață.
Ester Zaiback locuiește în Silver Spring, Maryland, unde se bucură de nepoți, grădinărit și scrie.
