Minunea manualelor școlare în Yap

În timp ce lucram ca misionar în Yap, Micronezia în 2002, am avut privilegiul de a preda Biblia elevilor de liceu.

Cu toate acestea, într-o zi, directorul școlii m-a întrebat dacă aș fi dispus să predau dreptul în semestrul doi unei clase speciale, ținând cont că eram avocat. Am fost foarte entuziasmat de idee, dar mă întrebam ce aș putea folosi ca plan de învățământ și ca manuale în domeniu. Știam câteva ilustrații pe care le puteam folosi, dar era mult prea puțin față de ce aveam nevoie pentru a preda. Îmi trebuia mult mai mult pentru a face o introducere corespunzătoare cu privire la însemnătatea legii și aspectele generale, aveam nevoie de material didactic pentru a ține elevii ocupați cinci zile pe săptămână timp de un semestru.

M-am rugat să pot găsi un manual și apoi am căutat prin biblioteca școlii, poate voi găsi ceva. Poate că ar avea cel puțin cartea ”Legea pentru ignoranți”. Din păcate nu am găsit nimic acolo.

Aproape că uitasem de rugăciunea mea, când ceva mai târziu, în aceeași zi, directorul m-a întrebat dacă aș putea merge cu încă doi profesori la aeroport să aducem un transport de manuale folosite ce fuseseră donate Școlii Adventiste de Ziua a Șaptea din Yap.

La aeroport, am găsit un elicopter mare al Pazei de Coastă al SUA, ce venise din Guam. Am descărcat multe cutii ce conțineau multe manuale școlare folosite, mai ales manuale de franceză și spaniolă.

Imaginați-vă surpriza mea când am descoperit mai multe cutii conținând un manual intitulat: ”Curs practic de  drept – ediția a 5 a.” Nu puteam să cred! Ce răspuns la rugăciune!

După cum s-a dovedit, era o carte grozavă, bine scrisă și cu o vastă trecere  în revistă a diverselor aspecte ale legii. Avea în completarea și un volum de studii de caz, unele chiar foarte bine cunoscute. Deși eram avocat, nu aveam idee că existau astfel de resurse pentru elevii de liceu. Deși chiar dacă aș fi știut, nu am fi avut bani să le cumpărăm nici să plătim costul foarte ridicat al transportului. Dar Dumnezeu a avut grijă de tot.

Nu doar că Dumnezeu mi-a trimis exact cărțile de care aveam nevoie, dar mi le-a și livrat direct pe mica noastră insulă undeva în mijlocul pustietății vastului Ocean Pacific prin intermediul unui elicopter la Pazei de Coastă a Statelor Unite. Și nu doar atât, El mi-a trimis atâtea cărți, încât directorul nici nu ne-a lăsat să le folosim pe toate, ci a trimis pe cele în plus pe celelalte insule, ca și acestea să aibă și ele resurse.

Deși au trecut aproape 14 ani de la această minune, este ceva ce nu am uitat niciodată, pentru că mi-a arătat că pentru Dumnezeu este important fiecare  mic detaliu al vieților și nevoilor noastre. El este un Dumnezeu mare și totuși Îi pasă de rugăciunile noastre pentru probleme oricât de mici! Ce uimitor Dumnezeu slujim!

David Steward, a fost procuror timp de 15 ani, este acum evanghelist pentru Amazing Facts. Acum, în loc de a trimite oamenii în închisoare, el eliberează pe cei captivi atunci când predă  evanghelia veșnică și întreită solie îngerească din Apocalipsa 14.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *