Ne-am rugat pentru vindecarea domnului C

Și eu și coechipierul meu știm că rugăciunea are putere. Din această cauză, ne rugăm totdeauna înainte de a ieși pe străzi pentru a împărtăși Evanghelia în această țară asiatică în care sunt restricții privind religia. De fapt, pentru că noi credem în puterea rugăciunii, am petrecut într-adevăr mult timp rugându-ne.

Dar pentru o perioadă lungă de timp părea că nimic nu se întâmplă în ciuda tuturor rugăciunilor. Nu vedeam nici un progres în lucrarea noastră pe străzi.

Ca rezultat, ne-am cam descurajat și am fost puțin dezorientați. Cum puteam noi continua lucrarea de pionierat și  planul de plantare de biserici când nu vedeam nici un progres spiritual?

Cu toate acestea nu aveam altă cale în afară de rugăciune pentru a ne continua lucrarea, așa încât am continuat să ne rugăm chiar dacă nu vedeam nici un rezultat.

Într-o zi, pe când ne rugam înainte de a porni pe străzi, o membră a bisericii a intrat grăbită în biserica din casa noastră spunându-ne că soțul ei era foarte bolnav și că ceruse să ne rugăm pentru el. Ochii i s-au umplut de lacrimi. Ne-am dat seama că situația era critică, așa încât ne-am schimbat planul și în loc de a pleca să încercăm să  dăm mărturie pe străzi, am plecat la ea acasă.

Domnul C era foarte bolnav și slăbit. Inimile noastre au fost mișcate atunci când l-am văzut. Ne-am  rugat pentru el și am cântat câteva cântări creștine. În ciuda slăbiciunii sale, el ne-a zâmbit. De fapt arăta mai bine după ce ne-am rugat pentru el.

După ce ne-am rugat împreună cu el timp de o săptămână, starea lui s-a îmbunătățit suficient încât putea să vorbească cu noi. Îl lăudam pe Dumnezeu pentru acest lucru!

Domnul C nu era credincios atunci când l-am întâlnit. Dar astăzi el a acceptat pe Isus, Dumnezeul soției sale, ca fiind real și puternic. El a început să studieze  Biblia pentru a afla mai multe despre Isus.

Văzând mâna lui Dumnezeu în viața domnului C ne-am amintit că de fapt Dumnezeu aude rugăciunile noaste. Probabil că vrea însă să ne concentrăm eforturile asupra celor apropiați mai întâi. În timp ce continuăm să ne rugăm pentru un progres în răspândirea Evangheliei pe străzi, am hotărât că cel mai bun loc pentru a începe este în biserică cu membrii noștri și familiile lor. Credem că un alt domn sau o altă doamnă C așteaptă vizita noastră. Ei au nevoie de Isus și de Evanghelia veșnică.

În Faptele Apostolilor 16:31 avem făgăduința: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”

Trebuie să continuăm să lucrăm să aducem la Isus mai mulți membri ai familiei care nu sunt creștini.

Nota editorului: Aceasta este mărturia unui lucrător pionier dintr-o zonă a Asiei în care a vorbi despre Domnul Hristos este dificil și câteodată riscant. Deși nu vă putem împărtăși nume, vă îndemnăm să vă rugați pentru lucrătorii și noii credincioși de acolo. Dumnezeu îi cunoaște pe nume.

Aplicație practică

4543060842_e4fdb33047_b-150x150Poate că aveți dintre cei dragi unii care nu știu despre Isus sau nu acceptă pe Isus ca Mântuitor personal. Poate că ați încercat să le împărtășiți adevărul și ei au fost reticenți.

Vă sugerăm ca pe lângă faptul că vă rugați pentru ei să cereți lui Dumnezeu să vă arate modalități practice prin care puteți veni în întâmpinarea unei nevoi pe care o au. Adesea suntem încurajați să ne împărțim pâinea sau o mâncare deosebită cu vecinii noștri  încercând să construim punți de legătură și să le câștigăm inimile, dar ce facem cu cei din familie sau membrii care au plecat din biserică? În loc de a-i vizita cu un plan de a-i convinge de anumite doctrine sau adevăruri, de ce să nu luați în calcul vizitarea pentru a le oferi un dar special, spunându-le că ați trecut ca să vedeți cum se simt și întrebați-i dacă vă puteți ruga pentru ei. Ascultați și căutați modalități de a întâmpina o nevoie și permiteți Duhului Sfânt să-Și facă lucrarea.

Tatăl nostru care ești în ceruri, inimile noastre tânjesc să vadă pe cei dragi venind să Te cunoască așa cum Te cunoaștem noi. Câteodată încercăm iar și  iar să le împărtășim adevărul și totuși ei rămân indiferenți. Poate că noi încercăm în mod cu totul greșit. În loc de a pregăti o predică pe care să le-o prezentăm când ne vom întâlni data viitoare, ajută-ne să petrecem mai mult timp pe genunchi rugându-ne pentru ei. Arată-ne cum îi putem iubi, încuraja și veni în întâmpinarea nevoilor pe care le au. Și, Doamne, Te rugăm dă-ne răbdare în timp ce Duhul Tău lucrează la inimile lor. Știm că la momentul și în modul cel mai potrivit, Tu poți deschide uși pentru ca ei să poată primi adevărul. Îți mulțumim că ne asculți rugăciunea! Te-am rugat în numele prețios al Domnului Isus, Amin!

Făgăduința a cărei împlinire s-o cerem: 1 Ioan 3:18; Exod 4:12.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *