“Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimete dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine”Ioan 15:26.
Cei în a căror inimă locuiește Isus prin credință, au primit de fapt, Duhul Sfânt. Fiecare persoană care primește pe Isus ca Mântuitor personal, primește la fel de sigur Duhul Sfânt pentru a-i fi Sfătuitor, Sfințitor, Călăuză și Mărturie. Cu cât credinciosul merge mai aproape de Dumnezeu, cu atât va fi mai clară mărturia sa și ca rezultat, influența mărturiei sale despre dragostea Mântuitorului va fi mai puternică asupra altora. Iar el va dovedi din ce mai mult că prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este mâncarea, este băutura care hrănește sufletul însetat. El prețuiește privilegiul de a învăța voia lui Dumnezeu din Cuvântul Său.
Unele suflete care pretind a fi credincioase au disprețuit și au părăsit Cuvântul lui Dumnezeu. Ei au neglijat Biblia, Ghidul minunat, adevăratul Verificator al tuturor ideilor, dar susțin că au Duhul ca să-i învețe, ceea ce face ca cercetarea Scripturilor să nu mai fie necesară. Astfel de oameni iau în seamă înșelătoria Satanei, căci Duhul este de acord cu Cuvântul- așa spun Scripturile: ʺ« La lege şi la mărturie!» Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acestaʺ( Isaia 8:20). Liber este numai omul pe care adevărul îl face liber…
Domnul vă iubește și îngerii săi păzitori vă înconjoară. Dacă sunteți împlinitori ai Cuvântului veți asculta de învățăturile lui Isus Hristos… În propria noastră putere suntem total neputincioși, dar când ne punem întreaga încredere în Isus Hristos suntem păziți de puterea Lui, pentru că El este cu totul în stare să păstreze fiecare suflet care își pune încrederea în El. Pericolul la care este expus fiecare suflet este foarte mare.
Marele adversar al lui Dumnezeu și dușmanul omului urmărește să găsească ocazia când să ne ia pe neașteptate. Isus ne-a spus despre acest pericol și ne-a avertizat împotriva vrăjmașului viclean. El ne-a poruncit în mod repetat să veghem și să ne rugăm, ca să nu cădem în ispită. Credeți în Isus, încredeți-vă în El cu credință vie, statornică și bazați-vă fără urmă de îndoială pe faptul că Isus vă va păstra și vă va mântui. Cel puternic pentru a vă salva vă păzește și atâta vreme cât vă supuneți Lui pentru a fi conduși de El, a învăța de la El și a vă încrede în El, El vă va păzi de cădere. Și atunci când Dumnezeu se angajează să te păzească, El este un apărător sigur. – Manuscris 1, 5 ianuarie 1894, ʺDuhul Sfânt este de acord cu Cuvântul.ʺ
Devoționalul face parte din cartea Privind în sus de Ellen G. White. Pentru mai multe cărți scrise de Ellen G. White vizitați site-ul www.egwwritings.org.

