De Mattew A. Bediako
Acum 2000 de ani, Isus a venit pe pământ și a realizat sacrificiul desăvârșit pentru tine și pentru mine. Și-a dat viața ca ispășire pentru păcatele noastre.
Biblia spune că pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru a ne salva de pedeapsa păcatului. Jertfa lui Isus a asigurat eliberarea din păcat pentru totdeauna. Mi-a dat mie, ca păcătos un nou statut. Nu mai sunt un străin, ci fiul viului Dumnezeu.
Chiar înainte și în timpul ultimei Cine, Isus a încercat să spună ucenicilor Săi despre evenimentele ce aveau să aibă loc în curând. El a folosit ocazia pentru a-i încuraja. Isus a mers cu grupul către Ghetsemani. Când au ajuns la grădină, Isus a luat trei dintre ucenici și a mers un pic mai departe. Aici, El le-a poruncit să vegheze și să se roage împreună cu El. Isus a mers într-un loc mai ascuns. A căzut la pământ, simțind că păcatul Îl desparte de Tatăl. Ca om, Isus a trebuit să sufere rezultatul păcatului omenirii și să îndure mânia Tatălui împotriva păcatului. În tot acest timp, soarta veșnică a lumii atârna în balanță. Satana era acolo pentru a-L ispiti.
Isus a mers înapoi să întâlnească ucenicii și i-a găsit dormind. Spera să-i găsească treji, rugându-se pentru El și pentru ei înșiși. Între timp, Iuda aranjase cu preoții trădarea lui Isus. După ce Iuda a sărutat pe Isus, mulțimea I-a legat mâinile, ca pe ale unui criminal și L-a condus să fie judecat – trădat de propriu-I popor.
Gărzile L-au grăbit pe Isus pe străzile liniștite ale orașului adormit. Era trecut de miezul nopții. Cu mâinile încă legate, Mântuitorul a mers cu efort până la palatul lui Ana, fostul mare preot. Ana era cel mai bătrân membru al familiei conducătoare a preoților evrei. Din cauza vârstei sale, poporul îl respecta ca și când ar fi fost încă mare preot. Pentru mulți, sfatul său, era privit ca venind de la Dumnezeu (vezi Hristos Lumina Lumii, pag. 698 în original).
Le era teamă că tânărul Caiafa actualul mare preot, s-ar putea să nu aibă forța sau îndrăzneala de a-L condamna pe Isus la moarte. Era de asemenea împotriva legilor iudaice să judeci un criminal în timpul nopții. Dar ei nu mai puteau aștepta, de teamă că unii din popor ar putea veni să-L elibereze pe Isus.
Au adus degrabă martori falși să depună mărturie împotriva Lui. Dacă reușeau să dovedească că e vinovat de blasfemie, (pretinzând în mod fals că e Dumnezeu), atunci iudeii L-ar condamna.
Erau destui martori care să dovedească că Isus i-a numit pe preoți, ipocriți și criminali, dar ei nu vroiau să scoată asta la iveală. Sinedriul L-a condamnat pe Isus la moarte.
Isus stătea în picioare, legat ca un prizonier, înconjurat de gărzi în sala de judecată a lui Pilat, guvernatorul roman. Chiar lângă ușă afară, se aflau preoții, judecătorii sinedriului și mulțimea. Ei Îl condamnaseră deja pe Isus și Îl aduseseră la Pilat, pentru ca acesta să confirme și să execute sentința de condamnare la moarte. Ei au chemat martori care L-au acuzat pe Isus că duce poporul în rătăcire. Pilat L-a trimis pe Isus la Irod. Din nou mulțtimea L-a urmat.
După cercetare, Irod I-a cerut lui Isus să înfăptuiască o minune ca să Îl poata elibera. Isus a rămas tăcut. Aceasta l-a mâniat pe Irod care L-a declarat impostor. L-a trimis înapoi la Pilat. Sperând să mulțumească pe conducătorii evrei, Pilat comandat ca Isus să fie bătut.
A adus pe Isus și pe Baraba în fața mulțimii și a întrebat pe cine să elibereze și cine să fie condamnat. Mulțimea a strigat :‘Răstignește pe Isus!‘ După ce și-a spălat mâinile, Pilat L-a dat pe Isus pe mâna preoților și conducătorilor pentru a fi crucificat. Crucea ce fusese pregatită pentru Baraba i-a fost dată lui Isus.
Hristos a murit prin propriul consimțământ, liber și voluntar. Deși oferit de Tatăl, și El S-a dat pe Sine Însuși de bunăvoie. A fost un sacrificiu de bunăvoie. A părăsit cerul special pentru acest scop. A murit ca înlocuitor pentru păcătoși. A murit ca să ne poată răscumpăra astfel pentru Dumnezeu prin sângele Său.
El a făcut-o pentru tine
“Fiul cel desăvârșit al lui Dumnezeu a atârnat pe cruce pentru tine și pentru mine. Tot ceea ce a suferit – sângele ce s-a scurs de pe fruntea, mâinile și picioarele Sale; agonia care I-a sâșiat trupul cu fiecare răsuflare, și chinul de nedescris din inima Sa, acela de a fi separat de Tatăl – vorbește fiecăruia dintre noi. Pentru tine, Fiul lui Dumnezeu acceptă să poarte această vină. Pentru tine luptă cu moartea și o învinge. Pentru tine deschide porțile cerului. Pentru tine Se oferă pe Sine Însuși ca jertfă. Fiecare dintre ele le face din dragoste pentru tine!” (Alvin Cook, Feed the Flock, p. 403).
Marcu 15:27, 28 spune: “Împreună cu El au răstignit doi tîlhari, unul la dreapta şi altul la stînga Lui. Astfel s’a împlinit Scriptura, care zice: ,,A fost pus în numărul celor fărădelege.”
Desigur, Isus a făcut mai mult decât să împlinească profeția când a fost răstignit pe cruce, el a mers acolo ca substitut al nostru și a murit în locul nostru să ispășească pentru păcatele noastre.
Deci, crucea a fost actul lui Dumnezeu. La Calvar, a făcut față provocării vrăjmașului și a rezolvat problema cu adevărat problema păcatului. Pe Calvar, harul lui Dumnezeu s-a manifestat prin moartea lui Isus.
Ce este harul ?
Harul este o favoare nemeritată. Este dragostea lui Dumnezeu în acțiune. Harul este definit și ca dragostea lui Dumnezeu – spontană, frumoasă, și nemeritată – la lucru în Isus Hristos pentru mîntuirea păcătoșilor, bărbați și femei. Este lucrarea lui Dumnezeu in Hristos Isus revărsată fără plată asupra noastră.
În scrisoarea sa către Efeseni, Pavel adaugă afirmației sale acest fapt important că mântuirea este prin har, prin credință. “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8,9).* Ființele umanenu merită nimic din partea lui Dumnezeu, decît moarte veșnică. ( Romani 6:23).
Fundamentul harului lui Dumnezeu este dragostea. Dumnezeu ne iubește în ciuda noastră înșine. Harul începe întotdeauna cu inițiativa plină de grijă a lui Dumnezeu. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa vecinică” (Ioan 3:16).
Mântuirea este întotdeauna inițiativa lui Dumnezeu. Așa s-a întâmplat și în gradină cu primii noștri părinți. Dumnezeu a fost Cel care i-a căutat.
În cartea sa Har Uimitor, Lonnie Melashenko scrie: ’’Isus a venit aici jos de pe tronul din ceruri, pe acestă mică planetă murdară. A coborât aici să trăiască printre oameni ca tine și ca mine… A coborât aici, știind că avea să fie respins și persecutat, ridiculizat și ucis. Dar a făcut-o oricum, pentru ca acel ceva numit har să poată fi salvarea noastră. Har. Har uimitor.’’
Filipeni 2:5-11 : “Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce. Deaceea şi Dumnezeu L -a înălţat nespus de mult, şi I -a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”
Cele trei cruci
Pe Calvar erau trei cruci. Erau și trei oameni pe acele cruci (vezi Luca 23 :35-43).
Să numim crucea lui Isus «Crucea Răscumpărării ». Oamenii răi L-au putut țintui pe cruce, dar nu L-au putut opri să mântuiască un suflet, chiar de pe cruce.
Am putea numi crucea tâlharului care s-a pocăit « Crucea Acceptării ». Cuvântul lui Dumnezeu spune: A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celorce cred în Numele Lui, le -a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:11,12).
Acel tâlhar a fost mântuit în ultima clipă și a fost mântuit numai prin credință. A fost o victorie a harului. Singur a mărturisit că nu a fost un om bun. Și astfel prin har păcatele sale au fost acoperite de sângele vărsat pe crucea din centru.
Crucea celuilalt tâlhar o putem numi «Crucea respingerii». Omul atârnat pe această cruce vroia să fie mântuit cum vroia el. El nu dorea mântuirea din păcat, ci mîntuirea din suferința care era rezultatul păcatelor sale. Așa că s-a alăturat preoților și bătrânilor care spuneau: « Pe alţii i -a mîntuit iar pe Sine nu Se poate mîntui!»(Matei 27:42).
Astăzi, sunt milioane care doresc mântuirea din suferință, din frică, din durere, din sărăcie, din inconveniențe și moarte, dar ei nu doresc crucea…
Dumnezeu nu ne impune darurile Sale. Dacă suntem sfinți sau păcătoși depinde în întregime de atitudinea noastră față de Mântuitor și față de crucea Sa.
Har uimitor
Una dintre atracțiile pentru turiștii care vizitează Ghana, țara mea de origine, este de a vedea piețele de sclavi de la Cape Coast și Elmina Castle. Când auzi despre întâmplările care au avut loc în camere și temnițe, îți dai seama de răutatea caracterului omenesc.
Era un mod rău și depravat de a-ți câștiga existența. Și aceasta era lumea în care trăia John Newton. Se spune că Newton a fost căpitan al unui vas de sclavi. Sunt sigur că s-a oprit la Coasta de Aur – acum Ghana.
În cartea sa Har Uimitor, Lonnie Melashenko scrie astfel despre John Newton: “El și-a câștigat banii, mijloacele de existență, tranzacționând încărcătură umană… Dacă vreodată un om s-a pierdut, el era acela. Dacă vreodată un om a fost orb la suferința și mizeria din jur, John Newton era acela. Orb la puterea mântuitoare a lui Isus Hristosʺ(p.58).
Cu toate acestea, într-o călătorie spre casă, în timp ce încercasă conducă nava printr-o furtună violentă, Newton a experimentat ceea ce numea mai târziu ca fiind “marea sa izbăvire.” El a notat în jurnalul său că atunci când totul părea pierdut, și nava părea să se scufunde, a exclamat: « Doamne, ai milă de noi.»
Mai târziu, în cabina sa, a reflectat la ceea ce spusese și a început să creadă că Dumnezeu i-a vorbit prin furtună și că harul începuse să lucreze pentru el.
Mai târziu, Newton a devenit preot.
Când Newton a strigat la Dumnezeu, Dumnezeul meu cel îndurător a juns la sufletul său cu un miracol al harului. El a avut o întâlnire cu Isus la « Crucea răscumpărării ». El a venit față în față cu Calvarul și a acceptat darul harului lui Dumnezeu.
Se spune că cu același stilou pe care l-a folosit pentru calcularea profitului de pe urma comerțului cu vieți omenești, a scris și cuvintele cântării pe care ne place tuturor s-o cântăm “Har uimitor”.
Este o chestiune de alegere
Amintiți-vă de cei doi tâlhari care au fost pe cruce cu Isus. Unul s-a întors către Isus și a cerut iertare. Celălat nu. A fost o chestiune de alegere. Orice alegere pe care o faci c chiar acum îți afectează destinul.
Nu crede minciunile diavolului.
Nu crede că ceea ce ai făcut în trecut nu poate fi iertat.
Nu crede că nu esti suficient de bun pentru ca Dumnezeu să te ierte. El a murit pentru că te iubește! Tot ceea ce ai de făcut, este să alegi să apelezi la El. Acceptă ceea ce a făcut pe Crucea de pe Calvar pentru tine. Harul Său este de ajuns pentru toate păcatele pe care le-ai comis. Chiar acum dacă strigi la Dumnezeu : « Doamne ai milă de mine » cum a făcut John Newton, El este întotdeauna gata să întindă mâna și să te mântuiască!
Mattew A. Bediako este secretar la Conferința Generală a adventiștilor de ziua a șaptea.
Traducere: Corina Pâslaru