Ghid pentru inima neliniștită când e vorba de citirea lucrărilor scrise de Ellen G. White
De când îmi amintesc, cărțile scrise de Ellen White au fost mereu prezente. Tatăl meu citea devoționalele ei în timpul rugăciunilor în familie. Citatele ei apăreau în testele de la ora de religie și în prezentările PowerPoint ale bisericii. Nu știam cum era viața fără să auzi de ea. Ca a patra generație de adventiști, am moștenit Spiritul Profetic.
Și nu m-am îndoit niciodată că a fost inspirată. Nu asta era problema.
Problema era că ea a fost inspirată.
Asta însemna că nu puteam respinge cuvintele ei puternice ca fiind opinii sau concepte culturale depășite. Dacă era inspirată, atunci tot ce spunea despre judecată, responsabilitate, sănătate și timpul pierdut era important. Și pentru un suflet neliniștit, perfecționist și sensibil ca al meu, asta era copleșitor.
Puteam citi cartea Leviticul cu curiozitate. Puteam să mă lupt cu violența Vechiului Testament și cu mesajele aparent contradictorii ale lui Iacov și Pavel. Puteam citi mustrările lui Isus fără să clipesc. Dar cuvintele lui Ellen White? Ele mă străpungeau direct.
Luați [de exemplu] acest citat din Parabolele Domnului Hristos, p.363:
Vom fi trași la răspundere individual pentru fiecare iotă nefăcută, dacă era în puterea noastră să facem. Domnul măsoară cu exactitate fiecare posibilitate de slujire. Capacitățile nefolosite sunt luate în considerare la fel de mult ca și cele îmbunătățite. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru tot ceea ce am fi putut deveni prin folosirea corectă a talentelor noastre. Vom fi judecați în funcție de ceea ce ar fi trebuit să facem, dar nu am realizat pentru că nu ne-am folosit puterile pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Chiar dacă nu ne pierdem sufletele, vom realiza în veșnicie rezultatul talentelor noastre nefolosite. Pentru toate cunoștințele și abilitățile pe care le-am fi putut dobândi și nu le-am dobândit, va exista o pierdere eternă.
Nu știu câte capacități nefolosite am lăsat în urmă. Zeci? Sute? Mii? Pe lângă câți oameni am trecut, de câte ori m-am îndepărtat de o conversație, de câte ori nu am studiat Biblia, de câte ori nu am mâncat ce trebuie?
Așa că am încetat să o mai citesc. Știam că totul trebuia să indice spre Isus, dar nu era așa.
Și totuși.
Am avut mentori care iubeau scrierile ei și mă iubeau. Am avut prieteni care au luat în serios sfaturile ei și încă se bucurau de mântuire. Aceștia nu erau oameni creduli. Erau perspicace, plini de Duhul Sfânt, cu o bază teologică solidă.
Așa că le-am pus întrebările mele, iar ei mi-au răspuns cu bunăvoință. M-am rugat în timp ce mă întorceam la cuvintele ei. Încet, frica a cedat locul frumuseții.
Dar nu toată lumea are mentori ca ai mei. Oamenii se îndepărtează de Dumnezeu pentru că se rănesc inutil cu cuvintele ei. Cuvintele ei sunt ascuțite. Dar dacă nu taie pentru a vindeca, înseamnă că greșim.
Acest articol este pentru cei cu inima obosită. Cei care au închis cărțile ei pentru că este prea mult. Cei care vor să iubească scrierile ei, dar se trezesc că se retrag.
Ar trebui să adaug că sunt o persoană foarte sensibilă, ceea ce înseamnă că simt lucrurile profund – emoțional, spiritual, chiar fizic. Așadar, deși acest articol este pentru toată lumea, este în special pentru cei care au acest tip de sensibilitate.
Am ajuns să cred că scrierile lui Ellen White nu sunt doar sigure pentru inimile neliniștite, ci sunt esențiale. Dar numai atunci când sunt citite corect. Pentru asta este acest ghid.
Să începem. (Va urma)
Callie Buruchara este capelan la o academie cu internat și profesoară de religie în Virginia, SUA.
Traducere: Adina Păltineanu
Articolul a fost publicat în revista Adventist Review din 25 octombrie 2025
