31 august – Ce exemple de unitate ne sunt date în Biblie? – partea a doua

Devoțional

O casă duhovnicească

1 Petru 2:4-5

Apropiaţi-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”

„Când pietrele brute sunt pregătite pentru construcție, ele trebuie duse în atelier, cioplite și îndreptate. Procesul este adesea aspru atunci când piatra este apăsată pe roată, dar grosimea brută este îndepărtată, iar strălucirea începe să apară. Domnul nu Își petrece timpul cu materiale fără valoare; doar bijuteriile Sale sunt lustruite după asemănarea unui palat.” – Scrisoarea 27, 1896.

Lecții:

  • Pietrele vii trebuie să aleagă să fie cioplite și îndreptate.
  • Să se așeze ele însele pe altar.
  • Se pot îndepărta de acolo oricând (Rom. 12:1).

1 Împărați 6:7

Când s-a zidit casa, s-au întrebuinţat pietre cioplite gata înainte de a fi aduse acolo, aşa că nici ciocan, nici secure, nici o unealtă de fier nu s-a auzit în casă în timpul zidirii.”

Templul iudaic a fost construit din pietre tăiate din carierele din munți și cioplite; și fiecare piatră era pregătită special pentru a-și ocupa locul ei în templu, cioplită, lustruită și verificată înainte de a fi adusă la Ierusalim. … Această clădire reprezintă templul spiritual al lui Dumnezeu, care este alcătuit din materiale adunate din fiecare neam, limbă și popor, din toate clasele sociale, de sus și de jos, bogați și săraci, învățați și neînvățați…. Nimeni să nu creadă că asupra lui nu va fi aplicată nicio lovitură de ajustare. – Mărturii, vol. 9, 180.2.

Lecții:

  • Toți cei care au declarat că sunt creștini sunt ciopliți și șlefuiți de același meșter constructor.
  • Fiecare credincios este încadrat cu grijă în templul duhovnicesc al lui Dumnezeu.

 Natura și diversitatea

„Din varietatea nesfârșită de plante și flori, putem învăța o lecție importantă. Nu toate florile sunt la fel ca formă sau culoare. Unele posedă virtuți vindecătoare. Unele sunt întotdeauna parfumate. Există creștini care consideră că este de datoria lor să facă pe fiecare creștin ca ei. Acesta este planul omului, nu planul lui Dumnezeu. În biserica lui Dumnezeu este loc pentru caractere la fel de variate precum sunt florile dintr-o grădină.” – Scrisoarea 95, 1902.

 Lecții:

  • Bucurați-vă de minunata diversitate pe care Dumnezeu a creat-o.
  • Fiecare persoană are ceva valoros cu care să contribuie.

Diversitatea ucenicilor

Efeseni 4:11-16

„Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos.”

„În acești primii ucenici a fost prezentată o diversitate marcantă. Ei urmau să fie învățătorii lumii și reprezentau tipuri foarte variate de caracter. … Ei trebuiau să ajungă la unitate în simțire, gândire și acțiune. Asigurarea acestei unități a fost obiectivul lui Hristos. În acest scop, El a căutat să îi aducă în unitate cu El însuși.” – Educație 86.1.

Lecție:

  • Dacă El i-a adus în unitate, și noi putem fi aduși în unitate.

Diversitatea darurilor

1 Corinteni 12:4-6

„Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.”

„Dumnezeu vă cheamă să vă uniți cu frații voștri. El a atribuit daruri diferite diferitelor membre ale trupului Său. … El este făcut de rușine atunci când membrii trupului Său lucrează contrar unul altuia. … Unitatea perfectă trebuie să existe într-o diversitate de daruri. … Toate trebuie să se îmbine în lucrare, făcând astfel ca lucrarea să nu fie unilaterală, ci un întreg complet.” – Scrisoarea 121, 1898, par. 23.

Lecții:

  • Recunoașteți autoritatea lui Dumnezeu și proprietatea asupra darurilor.
  • Puneți aceste daruri pe altarul lui Dumnezeu.
  • Unitatea este esențială în diversitatea darurilor.

Diversitatea neamului omenesc

1 Corinteni 12:12-14

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare. … Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. „

„Întrucât copiii lui Dumnezeu sunt una în Hristos, cum privește Isus casta, distincțiile societății, divizarea omului … din cauza culorii, rasei, poziției, bogăției, nașterii sau realizărilor? Secretul unității se găsește în egalitatea credincioșilor în Hristos.” – Solii alese, vol. 1, 259.2.

Lecție: 

  • Fiecare membru al trupului lui Dumnezeu este la fel de valoros.

Naționalitățile, casta, culoarea și secretul unității

„Noi trebuie să demonstrăm lumii că oamenii de orice naționalitate sunt una în Hristos Isus. …” – Mărturii speciale, Seria B (nr. 1-19) 30.6.

„Viața lui Hristos a stabilit o religie în care nu există caste … evreu și neam … legați într-o frăție comună, egali în fața lui Dumnezeu.” – Sfaturi către Biserică 289.1.

„Credincioșii, fie ei albi sau negri, sunt ramuri ale Viței Adevărate. …Toți vor intra în cele din urmă în același cer. – The Southern Work, 55.2.

„Secretul unității se găsește în egalitatea credincioșilor în Hristos. … Cu Dumnezeu nu există căutarea la fața omului.” – Selected Messages, Vol. 1, 259.2.

Nu avem șase modele de urmat, nici cinci; avem unul singur, și acela este Isus Hristos. … Nu ridicați un zid de despărțire între diferitele naționalități.” – Sfaturi către Biserică, 288.3.

„Există un singur trup și un singur Duh. Cei care au construit linii teritoriale … ar fi bine să le dea jos”. – Signs of the Times, 7 februarie 1900, par. 10

 Rugăciune pentru unitate

Tată Ceresc,

Îți mulțumim că ne amintești că în Hristos suntem un singur trup, uniți ca membri ai templului Tău spiritual. Iartă-ne pentru dezbinare, mândrie și favoritism. Ajută-ne să ne hrănim numai din Hristos, să dăm roade pentru Împărăția Ta și să prețuim fiecare membru așa cum o faci Tu. Dărâmă orice barieră de naționalitate, culoare, castă sau statut social și lasă unitatea Duhului Tău să strălucească prin noi. Fie ca unitatea noastră să mărturisească lumii dragostea Ta și să reflectăm caracterul lui Isus în toate relațiile noastre.

 În numele Lui ne rugăm,

Amin.

 

Stați la spărtură în rugăciune, uniți cu credincioșii din întreaga lume.

https://247unitedprayer.org/will-you-stand-in-the-gap/

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *