Verset biblic
Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una – Eu în ei şi Tu în Mine –, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine. – Ioan 17:21-23
Citate devoționale
Instrucțiunea dată mie de Cel care are autoritate este că noi trebuie să ne deprindem să răspundem la rugăciunea raportată în capitolul 17 din Ioan. Trebuie să facem din rugăciunea aceasta studiul nostru de căpetenie. … Cei care nu reușesc să învețe lecțiile conținute în această rugăciune sunt în pericol de de a se dezvolta unilateral, lucru pe care nici o educație viitoare nu-l va corecta pe deplin. – Mărturii, vol. 8, p. 239.2
„Apoi vine minunata rugăciune consemnată în capitolul șaptesprezece al lui Ioan – o rugăciune care înseamnă pentru noi mult mai mult decât ne dăm seama. Să o primim în tezaurul sufletului și să facem din ea lecția zilnică a vieții noastre.” – Manuscrisul 1, 1903, par. 10
„Unitatea pentru care s-a rugat Hristos nu trebuie privită ca un sentiment, ci ca scopul lui Dumnezeu pentru noi. Este în conformitate cu consiliile ținute de Tatăl și de Fiul că va exista o unitate perfectă între cei care numesc numele lui Hristos. Aceasta este o unitate sfântă, sfințită, care interzice orice înstrăinare și luptă.” – Manuscris 182, 1905, par. 22
„Unirea completă cu Hristos și unii cu alții este absolut necesară pentru desăvârșirea credincioșilor.” – Manuscris 182, 1905, par. 23
„Unitatea creștină este un instrument puternic. Ea spune într-un cu glas tare că cei care o posedă sunt copii ai lui Dumnezeu. Ea are o influență irezistibilă asupra lumii.” – Signs of the Times, 7 februarie 1900, par. 1
„Dumnezeu este întruchiparea bunăvoinței, a milei și a iubirii. Cei care sunt cu adevărat conectați cu El, nu pot fi în dezacord unii cu alții. Duhul Său care domnește în inimă va crea armonie, dragoste și unitate. Opusul acestui lucru este văzut printre copiii lui Satan. Lucrarea lui este aceea de a stârni invidia, cearta și gelozia. În numele Învățătorului meu, îi întreb pe cei care pretind a fi urmași ai lui Hristos: „Ce roade aduceți?” – Pamflet 117, 11.2
„Nu există nici cea mai mică nevoie, frații mei, de dezbinări și divergențe între noi. Nu ar trebui să existe așa ceva între creștini. Când vorbiți, lăsați cuvintele voastre să aibă gust de unitate și dragoste.” – Scrisoarea 21, 1888, par. 3
Rugăciune pentru unitate
Tată ceresc,
Îți mulțumim pentru rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17, care ne cheamă să fim una, așa cum Tu și Fiul sunteți una. Iartă-ne pentru momentele în care am permis egoismului, mândriei sau rănirii să ne separe unii de alții.
Umple-ne cu Duhul Tău, ca să putem înțelege și trăi știința acestei rugăciuni. Învață-ne să rostim cuvinte care aduc armonie, să acționăm în moduri care creează încredere și să iubim cu dragostea care vine numai de la Tine.
Fie ca unitatea noastră să fie sfântă, sfințită și o mărturie pentru lume că suntem copiii Tăi. Îndepărtează orice urmă de înstrăinare, ceartă sau gelozie dintre noi și fă-ne desăvârșiți în unitate – astfel încât lumea să creadă că Tu l-ai trimis pe Isus.
Unește-ne în dragoste până în ziua în care vom sta uniți în fața tronului Tău.
În numele lui Isus,
Amin.
Stați la spărtură în rugăciune, uniți cu credincioșii din întreaga lume.
https://247unitedprayer.org/will-you-stand-in-the-gap/
Traducere: Adina Păltineanu




