de Mark Finley
Cu ani în urmă, la începutul slujirii mele, am fost invitat să conduc o săptămână cu accent spiritual la o școală elementară creștină. Pe măsură ce săptămâna avansa, mi-a devenit evident că doi dintre profesori aveau un conflict serios. Atitudinile lor negative unul față de celălalt izbucneau regulat în ședințele cu personalul. Dacă unul sugera o idee, celălalt se opunea. Când amândoi erau prezenți la o ședință, tensiunea era palpabilă. Era evident că nu se plăceau deloc.
Spre sfârșitul săptămânii, am predicat despre marea rugăciune de mijlocire a lui Hristos din Ioan 17. Isus era pe punctul de a-Și părăsi ucenicii. În curând urma să fie trădat și răstignit. Urma să învie din mormânt și să se înalțe la Tatăl Său. Rugăciunea Lui sinceră reflectă ceea ce era în inima Lui. Ea dezvăluie ceea ce era în mintea Lui chiar înainte de moartea Sa pe cruce. Mântuitorul era preocupat de unitatea bisericii. El s-a rugat: „Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:21). Hristos dorea ca disensiunile, gelozia, lupta pentru supremație și conflictele dintre ucenicii Săi să înceteze. El s-a rugat ca unitatea lor, în ciuda tuturor diferențelor dintre ei, să reveleze lumii puterea iubirii Sale.
Când le-am împărtășit acestor studenți și profesori dorința din inima lui Isus, s-a întâmplat ceva remarcabil. În ultima seară a săptămânii de accent spiritual, am programat o slujbă de spălare a picioarelor și de Cină. Duhul Sfânt a intervenit. Dumnezeu a acționat cu putere.
Cei doi profesori care au trăit un astfel de conflict au îngenuncheat unul la picioarele celuilalt. Duhul lui Dumnezeu a dărâmat barierele. S-au îmbrățișat, și-au mărturisit atitudinile negative și s-au rugat împreună.
Ucenicii au experimentat aceeași duioasă pocăință și umilință în timpul celor zece zile petrecute în camera de sus, înainte de Rusalii. În acele zece zile, ucenicii și-au mărturisit micile diferențe dintre ei. S-au pocăit de gelozia și mândria lor. Și inimile lor s-au umplut de dragoste pentru Hristos, care a dat totul pentru ei. Cât de mult și-ar fi dorit să poată trăi din nou ultimii trei ani și jumătate!
Ați simțit vreodată așa ceva? V-ați dorit vreodată să vă puteți întoarce înapoi și să vă corectați greșelile din trecut?
Când vedem bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu și observăm dreptatea caracterului Său, ne recunoaștem slăbiciunea, neajunsurile și păcatele. În lumina strălucitoare a iubirii necondiționate și a perfecțiunii Sale, inimile noastre sunt umilite. Suntem conduși la o mărturisire și pocăință profundă. Strigăm către El pentru mântuirea și neprihănirea pe care numai El le poate oferi. Când suntem copleșiți de sfințenia Lui, împreună cu profetul Isaia, strigăm: „Vai de mine, sunt pierdut!” (Isaia 6:5). Autoexaminarea nu este întotdeauna cea mai plăcută experiență, dar este absolut necesară. În autoexaminare, Îl întrebăm pe Dumnezeu: „Există ceva în viața mea care nu este în armonie cu voia Ta?” Ne rugăm: „Doamne, dezvăluie-mi acele atitudini din adâncul sufletului meu care nu sunt ca ale lui Isus”.
Scopul lui Dumnezeu în acest proces este să ne apropie de El. El nu vrea să ne complăcem în vinovăție sau să fim plini de remușcări pentru viața noastră trecută. Scopul Lui este să ne conducă „pe calea veșnică”.
Deși este sănătos să ne uităm cu sinceritate la propria noastră viață spirituală, nu este sănătos să ne concentrăm asupra greșelilor din trecutul nostru. Concentrându-ne asupra greșelilor noastre și acordând prea multă atenție greșelilor noastre, nu facem decât să ne descurajăm.
Amintiți-vă întotdeauna că Domnul nostru este mai mare decât greșelile noastre și eșecurile noastre. Cu siguranță, trebuie să ne cunoaștem sincer starea, dar este mult mai important să cunoaștem harul Său. Înțelegerea slăbiciunii noastre ne pregătește să primim puterea Sa. Înțelegerea păcătoșeniei noastre ne pregătește să primim neprihănirea Lui. Înțelegerea ignoranței noastre ne pregătește să primim înțelepciunea Lui.
Ellen White scrie: „Nu există nimic de care Satana să se teamă mai mult decât ca poporul lui Dumnezeu să elibereze calea, îndepărtând orice obstacol, astfel încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici slăbite și a unei adunări nepocăite” (Review and Herald, 22 martie 1887, par. 7).
Scopul convingerii date de Duhul Sfânt este să ne conducă la Isus. Pe măsură ce recunoaștem păcatele și greșelile noastre printr-un proces de autoexaminare, putem mulțumi lui Dumnezeu că Duhul Sfânt ne conduce mai aproape de Isus și, ca urmare, și unul de celălalt. Puterea convingătoare a Duhului Sfânt ne pregătește să primim plinătatea Duhului în puterea ploii târzii. Dar înainte ca Dumnezeu să ne convingă, El trebuie să ne zdrobească. Înainte de a ne umple, El trebuie să ne golească. Înainte de a fi încoronat în inimile noastre, eul trebuie detronat.
Mark Finley este asistentul președintelui Conferinței Generale. Cunoscuta sa carte, intitulată Zece zile în camera de sus, aprofundează mult mai mult ceea ce înseamnă să ceri și să primești botezul cu Duhul Sfânt, așa cum au primit ucenicii la Rusalii.
Traducere: Adina Păltineanu
