Înapoi la Biblie | Focus rugăciune

Promisiuni biblice a căror împlinire să o ceri în timp ce te rogi

Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri. Psalmul 119:89

Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi oriceveţi vrea, şi vi se va da. Ioan 15:7

Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut. 1 Ioan 5:14-15

Focus rugăciune

  1. PREGĂTEȘTE-TE: Tată Ceresc, pe măsură ce începem această nouă săptămână concentrându-ne pe întoarcerea inimii noastre înapoi la Biblie, pregătește-ne mintea să fie deschisă. Fă-ne dispuși să ne mișcăm în afara zonei noastre de confort a rutinei vieții obișnuite, permițându-Ți să pregătești și crești caracterele noastre pentru venirea Ta  în curând. (Invocă Apocalipsa 22:7).
  2. ODIHNEȘTE-TE: Dumnezeule Tată, cum intrăm în odihna Ta sacră a Sabatului, ajută-ne să ne odihnim în Tine. Ajută-ne să punem păcatele la picioarele Tale, grijile pe umerii Tăi, viitorul în mâinile Tale și să ne sprijinim identitatea pe faptul că Tu ne iubești și noi suntem copiii Tăi. (Invocă Romani 8:15).
  3. ROAGĂ-TE: Isuse bun, în timp ce liderii bisericii noastre din întreaga lume se pregătesc pentru sesiunea Conferinței Generale, Te rugăm să le pregătești inimile pentru deciziile pe care le vor lua, pentru noile roluri de conducere pe care le vor prelua și pentru misiunea pe care îi chemi să o îmbrățișeze. Ajută-ne să îi încurajăm pe liderii desemnați de Dumnezeu și să le ridicăm brațele în rugăciune, așa cum Aaron și Hur i-au ridicat brațele lui Moise. (Invocă Ioan 15:7)
  4. DOREȘTE: Tată Ceresc, Te rugăm să ne dai o foame și o dorință arzătoare de a așeza cuvintele Tale în inima noastră. Trimite puterea Duhului Sfânt ca să ne amintim ceea ce am memorat și să știm cum să le aplicăm practic în viața de zi cu zi. (Invocă Col. 3:16)
  5. CREȘTE: Isuse drag, crește-ne ca indivizi, familii și biserici. Șlefuiește-ne caracterele, aruncă neghina păcatului și compromisul spiritual din inimile noastre. Învață-ne cum să ne construim altare puternice de închinare. (Invocă Ioan 4:24)
  6. ACCEPTĂ: Tată Ceresc, ajută-ne să îmbrățișăm chemarea: VOI MERGE. Dă-ne curaj să împărtășim cu toți cei pe care îi întâlnim Speranța găsită în Cuvântul Tău. (Invocă Ioan 17:3)
  7. ÎNDRĂZNEȘTE: Doamne Isuse, cerem lucruri mari la următoarea sesiune a Conferinței Generale. Cerem o revărsare a Duhului Tău Sfânt. Nu vom renunța. Îndrăznim să cerem mai mult. (Invocă Ieremia 33:3)
  8.  

Traducere: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *