de Frank Hasel
Bunicul meu, Franz Hasel, a fost pastor adventist de ziua a șaptea în Germania. Împotriva voinței sale, el a fost înrolat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deoarece bunicul meu dorea să onoreze poruncile lui Dumnezeu, inclusiv „să nu ucizi”, a cerut să servească în corpul medical și a refuzat să folosească o armă. Dar cererea sa nu a fost acceptată. În schimb, a fost plasat într-o altă unitate, ca secretar de unitate pe linia frontului. Cu toate acestea, el și-a luat atât de în serios convingerea de a nu ucide, încât a purtat o armă de lemn în toc pe toată durata războiului. Deși a crezut că va muri de multe ori, Dumnezeu l-a protejat miraculos pe bunicul meu de fiecare dată. Povestea sa inspirată poate fi citită în cartea O mie să cadă.
Bunicul meu ne spunea adesea o istorisire care nu este inclusă în cartea O mie să cadă. Este o istorisire despre faptul că, în timp ce servea în Rusia, departe de casă, unitatea sa a fost însărcinată să caute prin casele din fiecare sat pe care germanii îl capturaseră în înaintarea lor în Rusia. Li s-a ordonat să caute luptători ai rezistenței, care s-ar fi ascuns în case și ar fi atacat trupele germane care înaintau. Li s-a spus să împuște imediat și fără discriminare fiecare persoană pe care o găseau ascunsă.
Într-o zi, în timp ce bunicul meu cerceta cu atenție o casă, a avut sentimentul că ceva era neobișnuit. Când a intrat într-o anumită cameră, a găsit-o goală, dar a avut totuși impresia că ceva era suspect. Când s-a uitat sub pat, a văzut un tânăr care se uita fix la el. Bunicul meu știa că dacă îl expune pe acest tânăr, acesta va fi cu siguranță împușcat. S-au privit în ochi pentru o fracțiune de secundă care a părut o eternitate. Apoi bunicul meu s-a ridicat, a ieșit din cameră și nu a raportat ceea ce văzuse. I s-a făcut milă de acest tânăr și i-a cruțat viața.
Câteva săptămâni mai târziu, bunicul meu a fost desemnat să patruleze o cale ferată importantă. Datoria lui era să se asigure că niciun luptător al rezistenței nu bombarda șinele. Supraveghea singur, când un grup de cazaci ruși au pornit rapid spre el pe caii lor. Nu avea cum să scape. S-a pregătit pentru moarte, crezând că îl vor ucide cu siguranță.
Grupul l-a înconjurat rapid, dar bunicul meu a fost șocat când a văzut chipul comandantului lor. Era același tânăr pe care îl văzuse ascunzându-se sub pat în acea casă goală. S-au recunoscut imediat. Tânărul comandant cazac a îndreptat arma spre bunicul meu și i-a făcut semn: „Te-aș putea ucide acum”, a indicat el, „dar ai fost destul de amabil să-mi salvezi viața. Așa că, îți voi cruța viața!” Apoi le-a ordonat oamenilor săi să meargă mai departe.
În providența lui Dumnezeu, viața bunicului meu a fost iarăși cruțată. Bunătatea sa față de acel om și credincioșia sa față de Dumnezeu i-au fost returnate. Sunt atât de recunoscător pentru viața virtuoasă și pentru exemplul de credincioșie și bunăvoință lăsat în urmă de bunicul meu. Această moștenire poate fi și a noastră.
Credincioșia are ceva aparte. Deși poți fi un pic faimos sau un pic bogat, nu poți fi un pic credincios. Credincioșia are ceva exclusiv în ea, ceva care cere atenție totală. Ori ești credincios sută la sută, ori ești necredincios. Dacă ești credincios 95 la sută, nu ești credincios, ci necredincios. Credincioșia necesită un angajament total față de Isus ca Domn al vieții noastre. Dumnezeu vrea loialitatea noastră fără rezerve și dedicarea noastră totală, completă.
În Vechiul Testament, citim istoria lui Daniel, care a fost aruncat în groapa cu lei pentru că nu a fost dispus să își compromită credința în Dumnezeu. Când Daniel s-a distins ca un lider înțelept și de încredere pentru rege, dușmanii lui au devenit invidioși și au căutat modalități de a-l acuza de fapte rele. ” Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. ” (Daniel 6:4,). Speranța mea este că dușmanii (dacă avem vreunul) și prietenii noștri și toți cei care ne-au urmărit viața vor descoperi același lucru despre noi! Fie ca noi să fim oameni cunoscuți pentru iubirea și bunătatea autentică pe care o oferim cu blândețe celorlalți și fie ca noi să fim respectați pentru credincioșia noastră în lucrurile pe care le facem zilnic. La fel ca Daniel, să ne încredem în Dumnezeu că va avea grijă de noi în timp ce suntem credincioși voinței Sale. Indiferent ce ne rezervă viitorul, să fim creștini care îl onorează pe Isus ca Domn și care îi sunt credincioși lui Dumnezeu și Cuvântului Său viu, indiferent de costuri.
Frank M. Hazel, PhD, este teolog, orator și autor. Lucrează ca director asociat al Institutului de Cercetare Biblică din cadrul Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea. Frank a împărtășit experiența sa despre durere, har și recunoștință la It is Written, 3ABN și HopeTV. Istorisirea împărtășită în devoționalul din această săptămână poate fi găsită în cartea sa Living for God: Reclaiming the Joy of Christian Virtue” (Pacific Press, 2020).
Traducere: Adina Păltineanu
