Curaj proaspăt luați

de Bill Knott

Când le vom spune copiilor sau nepoților noștri povestea acestui an de neimaginat, în lunile și anii următori, vom bâjbâi după cuvinte pentru a invoca toată puterea sa întunecată și perturbatoare.

„Era ca și cum o pătură uriașă ar fi coborât brusc asupra lumii”, vom spune tuturor acelor fețe mici, „și nimeni nu mai putea face ceea ce obișnuia să facă de obicei. Nu puteam să ne ducem cu mașina până la casa bunicii și a bunicului de teamă să nu-i îmbolnăvim. Tati nu putea merge la serviciu, deoarece nu era sigur să te amesteci cu oamenii cu care lucrai de obicei. Mami nu putea să-i învețe pe școlari într-o sală de clasă: toată lumea trebuia să învețe online. Recreerea, locul de joacă și mersul la meciurile din Little League, toate au dispărut.”

Și ei ne vor spune ce spun copiii întotdeauna când aud o poveste incredibilă: „Asta este o poveste adevărată? Sau pur și simplu ai inventat-o? ”

Imaginându-ne modul în care vom spune povestea anului 2020 copiilor pe care îi iubim ne duce la două concluzii imediate.

1 A fost un an ca niciunul de care ne putem aminti

Șaptezeci la sută dintre națiunile lumii au fost afectate dramatic de coronavirus. Peste un milion de locuitori ai planetei au cedat unei boli misterioase al cărei sfârșit nu îl vedem. Forțele combinate ale guvernelor naționale, ale organizațiilor internaționale de sănătate și ale milioanelor de indivizi care păstrează distanța socială și poartă mască nu au eradicat un flagel despre care mulți dintre noi erau siguri că va rămâne doar o amintire  înainte de Crăciun.

Părți uriașe ale economiei globale au fost devastate – comunicare, călătorii, producție industrială și educație. Sute de milioane de oameni și-au pierdut locurile de muncă, au pierdut veniturile sau au pierdut puținul pe care îl ascunseseră pentru proverbialul „în caz de nevoie”. E nevoie deja de opt luni.

Dezastrele mediului – incendii, inundații, uragane și cutremure de pământ – au consumat puțina siguranță care ne-a mai rămas.

Este drept să jelim pierderile din acest an.

2 Va veni o zi când toate acestea se vor sfârși

O privire clară și sinceră la tot ce ne-a adus acest an nu ar trebui să facă pe un popor care trăiește prin Cuvânt să-și bage capul în nisip ca struțul sau să se ascundă sub scările pivniței. Deși s-ar putea să fi fost somnoros optimiști în privința zilelor care urmează, există și un pericol opus, acela ca acum să ne „îngrozim” de viitor și să respingem toate semnele de normalitate și recuperare ca valori aberante ale unei tendințe descendente. Oricât de sigur vor fi găsite vaccinuri de succes și școlile vor fi reluate și vom putea să ne adunăm din nou liber pentru părtășie și închinare, va veni o tentație corespunzătoare de a ni se strânge inima de frică și de a ne da înapoi la fiecare nouă știre îngrijorătoare, de teamă că anul 2020 o ia de la capăt.

Adventiștii, dintre toți oamenii, trebuie să reziste cântecului de sirenă al fatalismului care ar face ca misiunea și scopul nostru să se distrugă. Fie Hristos „este mai înainte de toate lucrurile şi toate se țin prin El.” (Col. 1:17), așa cum afirmă apostolul Pavel, fie noi și tot ce reprezintă această mișcare suntem doar frunze măturate de vânt pe un ocean întunecat și sălbatic.

Există un Domn care stă deasupra acestei furtuni și oricare alta care ar veni, care nu va lăsa o lume pe care încă o iubește să rămână neavertizată, nevizitată sau neiubită – de noi și de Duhul Său. Dumnezeu îl întreabă pe poporul Său înfricoșat: „Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să izbăvesc?” (Isaia 50: 2). În inima ta, știi răspunsul.

În acest timp de lipsă și de abundență, de adversitate și de satisfacții mărunte, putem oferi totuși o adâncă recunoștință pentru cunoașterea faptului că tot ceea ce experimentăm este cunoscut și foarte important pentru El. Imnul minunat și plin de credință al lui William Cowper, scris acum mai bine de două secole, ar putea fi scris ca titlu al zilei de mâine:

”Voi, sfinți înfricoșați, curaj proaspăt luați; Norii de care vă temeți atât Sunt plini  de milă ce va curge

În ploaie de  binecuvântări pe-al vostru cap. ”

Titlul imnului : God Moves in a Misterious Way

Bill Knott este redactor și editor executive la Adventist Review. Articolul a fost publicat  în numărul din 1 noiembrie 2020

Traducere: Adina Păltineanu