de Andrei Abramyan

Pe când aveam 15 ani, am petrecut vara antrenându-mă pentru a fi boxer. Într-o zi, în timp ce mă duceam acasă de la antrenament, mi-a venit în minte gândul: „Ești bolnav”.

Am alungat gândul. Totuși, acasă am început să mă simt deprimat. I-am rugat pe părinții mei să mă ducă la un terapeut. Dar apoi mi-am dat seama că aș putea fi exmatriculat de la școală dacă oamenii cred că sunt bolnav mintal. Nu m-am dus la consiliere.

Două săptămâni mai târziu, în mintea mea a apărut un alt gând înfricoșător: „Vei muri peste o lună”.

Mă simțeam tot mai rău. Viața își pierduse orice sens. Toată lumea credea că eu căutam atenție, dar aveam o durere profundă și nimeni nu mă credea. Nu înțelegeam ce se întâmplă. La sfârșitul lunii, bunica a venit pe la noi și m-a tuns. În timp ce mă tundea, eu plângeam.

”Este în regulă”, a spus bunica, care credea că trec prin niște schimbări hormonale. ”Voi termina de tăiat părul.”

”Mor”, am spus. Bunica credea că eu caut atenție. De fapt, voiam să mă sinucid, dar nu am putut. După ce bunica mi-a terminat de tuns părul, s-a așezat. Mama stătea în apropiere. Eu am rămas pe scaun. Privind în sus spre tavan, m-am rugat în tăcere: „Doamne, dacă exiști, ajută-mă”. Nu s-a întâmplat nimic. Simțeam o dorință puternică de a merge la baie și de a mă sinucide.

În acel moment, am văzut o lumină coborând din tavan ca un fulger. Mi-a intrat în piept. Nu pot descrie cum m-am simțit. A fost plăcut. Am simțit veșnicia în mine. S-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Am sărit de pe scaun și am exclamat: „Slavă Domnului! Dumnezeu m-a vindecat!” Mama și bunica nu văzuseră lumina și m-au privit cu îngrijorare.

”Liniștește-te,” a spus bunica. „Totul va fi bine.” Am îmbrățișat pe mama în culmea fericirii. Parcă nu o mai văzusem de câteva săptămâni. ”Dumnezeu m-a vindecat”, am spus.

L-am găsit pe fratele meu geamăn, Vadim, jucându-se pe computer. I-am spus despre lumină. ”Dumnezeu m-a vindecat”, am spus. Nu m-a crezut. A crezut că inventez o poveste.

Bunica credea că sunt bolnav mintal. Am înțeles că aproape m-am sinucis, dar Cineva mă salvase. În acel moment mi-am dat seama că Dumnezeu există.

În acea zi a început o lungă călătorie către Isus.

Astăzi studiez la Universitatea Adventistă Zaoksky pentru a deveni pastor. Familia mea este fericită pentru mine. Ei spun că sunt alt om.

Cred că Dumnezeu a adus vindecarea în viața mea și nu am mai fost la fel de atunci. Am strigat către El și El m-a auzit. Îl laud pentru că este un Dumnezeu care aude și răspunde la rugăciuni.

Andrei Abramyan frecventează Universitatea Adventistă Zaoksky din Rusia. Această experiență este folosită cu permisiunea Misiunii Adventiste.

Cereri de rugăciune ale bisericii mondiale

17 – 23 octombrie 2020

  • Rugați-vă pentru conducătorii bisericii în timp ce se pregătesc pentru propriile întâlniri de sfârșit de an în Diviziunile lor din toată lumea. Rugați-vă ca inspirația pe care au primit-o în timpul Consiliului Anual să fie transmisă mai departe. Recolta este coaptă și este mult de lucru!
  • Rugați-vă pentru cei care se luptă cu COVID-19 sau alte crize de sănătate pe măsură ce intrăm în sezonul de toamnă în emisfera nordică.
  • Rugați-vă ca ceea ce vrăjmașul a intenționat pentru rău, Dumnezeu să continue să transforme spre bine pentru răspândirea Evangheliei în întreaga lume.
  • Rugați-vă pentru săptămâna dedicată de Adventist Mission, oamenilor din Afganistan, la care evanghelia încă nu a ajuns încă. Poporul afgan a trecut prin atât de multe: război, instabilitate, sărăcie, șomaj și lipsă de speranță. Doar 0,1% dintre afgani sunt urmași ai lui Hristos. Rugați-vă ca Dumnezeul speranței să-i umple pe afgani cu speranța vie care se găsește numai în Isus.

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.