Ziua 62 – Luni, 25 mai

Cea mai umilă lucrare

Day62-300x225Pasaj Biblic de meditat: Luca 10:38-42

Verset cheie: Dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua..” Luca 10:42

Adesea criticăm faptul că Marta nu se putea opri din lucrul ei pentru a petrece timp de calitate la picioarele lui Isus. Dar cum rămâne cu noi, astăzi? De ce este atât de greu pentru noi să ne oprim din munca noastră și să ne luăm timp să ne rugăm în mijlocul unei zile pline?

Cred că se datorează faptului că a ne lua timp din ziua noastră pentru a ne ruga este incredibil de umilitor. Gândiți-vă. Cu cât facem mai multe într-o zi, cu atât cei din jur ne vor considera mai de succes. Dar, atunci când petrecem timp de-o parte, în rugăciune, nimeni nu știe lucrul acesta. Nu numai că suntem total dependenți de Dumnezeu ca să lucreze în timp ce noi ne rugăm și, în spatele cortinei, Îi predăm poverile Lui, dar în felul acesta pierdem oportunitatea de a fi observați de alții pentru ceea ce facem.

Aceste gânduri ar putea părea înguste sau egocentrice, dar cât de ades acționăm noi bazându-ne pe motive egoiste?

În mod natural, lumea favorizează talentele, competențele, realizările și energia iar cei cu aceste aparente virtuți sunt adeseori aplaudați și aleși in poziții de responsabilitate, chiar și în poziții de conducere în biserică. Dar de ce fel de bărbat sau femeie este nevoie astăzi în lucrarea lui Dumnezeu? Este bărbatul sau femeia care sunt umili și care nu doar vorbesc despre puterea rugăciunii dar care chiar își iau timp să se roage.

Gândiți-vă doar la cei pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a face cea mai mare lucrare în timpurile Biblice.

Moise a petrecut nopți și zile în rugăciune și apoi a scos din sclavie milioane de oameni. Daniel, un consilier de rang înalt al regelui Babilonului, se retrăgea în camera sa de trei ori pe zi doar pentru a se ruga, și ca rezultat a fost promovat în funcții și mai mari, după ce a scăpat in mod miraculos de groapa cu lei. Dar povestirile nu se opresc aici. Iosua spune soarelui să stea pe loc, și soarele ascultă. Estera își salvează poporul plină de curaj. Regele David, Petru, Paul, Isus și alți lideri biblici  s-au umilit ei înșiși prin rugăciune zilnică – și lista poate continua.

Legat de acestea și de multe altele, Ellen White scrie: „Cât de adesea, cei care s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu, deși total neajutorați ei înșiși, au făcut față puterii lumii întregi” (Educație, p.254). Cum au făcut ei acest lucru? Prin puterea unui timp semnificativ petrecut în rugăciune!

Despre Martin Luther, liderul reformațiunii protestante, ni se spune: „Din locul ascuns al rugăciunii a venit puterea care a zguduit lumea în marea Reformă. Acolo, cu liniște sfântă, slujitorii lui Dumnezeu şi-au sprijinit picioarele pe stânca făgăduințelor Sale. În timpul luptei de la Augsburg, Luther nu lăsa să treacă nici o zi fără să consacre cel puțin trei ore pentru rugăciune şi erau ceasurile cele mai potrivite pentru studiu.” (Tragedia Veacurilor, p. 210).

Cheia succesului lui Martin Luther, care mai zguduie lumea chiar și 500 de ani mai târziu: punea de-o parte acele lucruri care erau mai ușor observabile pentru a se conecta cu singura putere capabilă să aducă o adevărată schimbare și reformă.

Într-adevăr este nevoie de multă umilință ca să-ți iei timp pentru a sta la picioarele lui Isus atunci când am putea fi ocupați realizând lucruri cu adevărat importante. Dar atunci când ne smerim și ne facem timp pentru rugăciune vom descoperi că Dumnezeu va lucra pentru noi și va realiza în timp scurt ceea ce nouă ne-ar fi luat ani de zile să facem prin puterea noastră.

Provocarea unei rugăciuni din inimă:

Dragă Tată din cer, iartă-ne că suntem prea mândri și încrezători în noi înșine pentru a ne opri din ceea ce facem și a ne ruga. Iartă-ne că e mai de valoare recunoașterea din partea oamenilor decât aprecierea binecuvântării Duhului Sfânt de a conduce lucrarea înainte. Te rog, crește-ne credința în disponibilitatea Ta de a ne răspunde și a face o reformă măreață astăzi, ca răspuns al rugăciunilor noastre. Ca biserică, avem nevoie disperată de Tine. Avem nevoie să ne ajuți să ne umilim inimile pentru ca Tu să ne poți înălța la timpul potrivit. Să fii Tu slăvit prin viețile noastre. Poporul Tău, strigă către Tine cu umilință, în rugăciune. În numele lui Isus, Amin!

Scris de Zac Page

Traducere: Sarah Ștefan

MASTER-Praying ManMOTIVE DE RUGĂCIUNE

  1.  Rugați-vă pentru o  revărsare atât de bogată a Duhului Sfânt la această Sesiune a Conferinței Generale, încât să fie evident pentru toți că aceasta este biserica lui Dumnezeu și că El conduce totul.
  2. Rugați-vă ca la această sesiune să nu fie doar lucrări așa cum e de obicei la Sesiunea Conferinței Generale, ci redeșteptarea spirituală care să =nvioreze inimile tuturor participanților.
  3. Rugați-vă ca fiecare dintre delegați să experimenteze din nou ”dragostea dintâi” și să fie astfel provocați ca umblarea lor cu Isus în timpul sesiunii să crească în intensitate.
  4. Rugați-vă ca oamenii să plece în fiecare zi de la sesiunea Conferinței Generale, lăudând pe Dumnezeu pentru modul în care lucrează și ce face în inimile și viețile lor, în loc de a vorbi despre păreri diferite sau discuții obișnuite.
  5. Rugați-vă pentru tinerii care vor fi prezenți întrunirile Conferinței Generale. Rugați-vă ca ei să-L vadă pe Isus dat pe față în viețile liderilor noștri și să tânjească să-L cunoască mai mult pe Isus.
  6. Rugați-vă ca Dumnezeu să conducă toate comitetele de propuneri, de numiri, etc.
  7. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să călăuzească discuțiile și deciziile care se vor lua în așa fel încât biserica să fie întărită și mai unită de partea adevărului Biblic.
  8. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie turnat asupra delegației prezidențiale (11) venind de la sediul Conferinței Generale din Maryland și ca Dumnezeu să le dea înțelepciune divină pentru a conduce biserica în timpul Sesiunii.
  9. Rugați-vă ca Duhul Sfânt să fie turnat asupra delegaților secretariatului (9) venind de la sediul Conferinței Generale din Maryland și ca Dumnezeu să le dea înțelepciune specială și binecuvântare în timpul Sesiunii!
  10. Rugați-vă pentru pastorii și conducătorii locali, ca Duhul Sfânt să cadă asupra lor și să-i împuternicească să-și îndeplinească misiunea.

”Am văzut că tăria copiilor lui Dumnezeu stă în umilința lor. Când ei sunt mici în propriii lor ochi, Isus va fi tăria și neprihănirea lor, iar Dumnezeu le va binecuvânta eforturile.” Slujitorii Evangheliei, p.365

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *