Redescoperind adevărata închinare

BILL KNOTT, editor la revista ADVENTIST WORLD, a stat de curând de vorbă cu Preşedintele Conferinţei Generale TED N.C.WILSON despre felul în care accentul reînnoit pe redeşteptare şi reformă influenţează înţelegerea noastră cu privire la închinarea colectivă. 

Ascultându-vă mulţimea de mesaje din Cuvântul Domnului în ultimele 12 luni, v-am auzit adesea revenind la sfatul apostolului Pavel din Romani 12:2 „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. De  ce a devenit acest verset tot mai important în slujirea dumneavoastră?

Poate pentru că, acest verset rezumă atât de mult ceea ce Dumnezeu mi-a pus în inimă, dar şi în inimile conducătorilor Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea de pretutindeni, despre importanţa redeşteptării şi reformei în poporul lui Dumnezeu. Chiar de la începutul bisericii lui Hristos, urmaşii Săi erau cunoscuţi ca ekklesia, adică ”cei chemaţi să iasă”. Să aparţii lui Isus, să-L urmezi ca Domn şi Maestru cere să părăsești ceva – şi acel ceva poate fi identificat tot mai mult  prin multele moduri  în care suntem ispitiţi să urmăm şi să copiem practicile lumii în viaţa şi chiar  în închinarea noastră colectivă.

Mi-a plăcut întotdeauna  modul în care este redată prima parte a textului în traducerea Philips “nu lăsați lumea din jur să vă formeze după tiparul ei”. Rămăşiţa poporului lui Dumnezeu din fiecare veac şi în special din aceste ultime zile va fi neobişnuit de ispitită să accepte şi să adopte practici care sunt fundamental  opuse purității şi adevărului Evangheliei. Reforma a fost întotdeauna cuvântul de ordine a mişcării adventiste şi aşa ar trebui întotdeauna să fie.

V-aţi concentrat de asemenea pe a doua propoziţie din sfatul lui Pavel, să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre…”

Aceasta este esenţa redeşteptării – reînnoirea minţilor noastre. Chiar şi urmaşi credincioşi ai lui Hristos se pot obișnui treptat cu rutina vieţii spirituale. De aceea conducătorii bisericii au făcut un apel atât de serios pentru un timp special de căutare a Domnului prin rugăciune şi pocăinţă, cerând ca puterea Duhului Sfânt să fie revărsată peste cei care aşteaptă venirea lui Isus [ vezi ʺDarul promis de Dumnezeu: Un apel urgent la redeșteptare, reformă, ucenicie și evangelizareʺ, Adventist World, ianuarie 2011]. Pe măsură ce dobândim o nouă apreciere faţă de Isus printr-un studiu mai profund al Cuvântului Său, pe măsură ce creştem cu ajutorul preţioaselor descoperiri ale Spiritului Profetic, pe măsură ce  ne deschidem vieţile şi comportamentul zilnic pentru a fi  remodelate de Duhul Sfânt, atunci ne va fi dat ceea ce Pavel numeşte ”gândul lui Hristos (1 Corinteni 2:16).

Accentul pe care îl puneți pe sfatul lui Pavel v-a condus de asemenea să vorbiţi deschis despre importanţa închinării în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. De ce acest subiect a ajuns în prim planul  predicării dumneavoastră?

Timp de mai bine de 150 de ani Adeventiștii de Ziua a Şaptea au înţeles că închinarea – adevărată, biblică, după Lege- este chiar în centrul acestei mişcări. Chiar de la începuturile marii mişcări a celei de a doua veniri am auzit şi am răspuns chemării primei solii îngereşti ʺînchinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” (Apocalipsa 14:7), de a sfinţi Sabatul zilei a şaptea a lui Dumnezeu. Aceasta a fost repede urmată de chemarea de a ieşi din rândul celor care se agaţă cu încăpăţânare de sisteme false de închinare, ceea ce Apocalipsa 14 numeşte Babilon. Iar solia îngerului al treilea este o chemare la stăruință şi credincioşie în închinare “de a nu lăsa lumea din jur să vă formeze după tiparul ei”. Închinarea a fost întotdeauna în centrul mesajului şi misiunii noastre şi acum, mai mult ca oricând avem nevoie să răspundem chemării urgente de a restabili experienţele închinării colective pe baza principiilor Cuvântului lui Dumnezeu şi a călăuzirii oferite de Spiritul Profetic.

Unii vor spune că închinarea este o experienţă extrem de intimă şi personală. Alţii vor susţine că ar trebui să fie permis ca aceasta să fie modelată de preferinţe şi obiceiuri locale şi că fiecare adunare poate decide pentru sine ce fel de închinare este potrivită în contextul local al adventismului.

În familia mondială a adventismului avem desigur multe exprimări culturale diferite şi variate, ce includ diferenţe de limbaj,  de stiluri muzicale şi de servicii divine. Dumnezeu nu doreşte şi biserica Sa n-ar trebui să caute niciodată,  doar o singură formă de exprimare a închinării într-o familie de aproape 20 milioane de persoane!

Slăvesc pe Dumnezeu că mi-a îngăduit privilegiul  de a  fi trăit în viața mea în patru culturi diferite, pe patru continente, petrecând aproape 20 de ani în afara culturii nord-americane. Am avut de asemenea privilegiul ca, în calitatea mea de slujitor al poporului lui Dumnezeu, să călătoresc în zeci de ţări, închinându-mă cu sute de adunări locale în timpul  celor  aproape 40 de ani de slujire. Am învăţat să respect şi să apreciez exprimări de închinare cu care nu am crescut.

Dar când analizezi elementele de bază ale vieţii, esența motivaţiilor care ne determină să dorim să ne închinăm Celui care a făcut cerul şi pământul, oamenii sunt în general  aceiaşi oriunde în lume. În plus, principiile Cuvântului lui Dumnezeu sunt aceleaşi în toată lumea și ni se aplică tuturor. Toată această experienţă mi-a reamintit  mie și multor alți conducători îngrijorați ai bisericii, că există o cultură lumească care ne presează şi că există o cultură biblică/cerească la care suntem chemaţi.

Credeţi că valorile culturii lumești au invadat modul de închinare adventist, în ultimii ani ?

Mă doare să spun asta Bill, dar da, cred. În călătoriile mele în jurul lumii, prin discuţiile cu mulţi conducători ai bisericii şi prin scrisorile şi notele primite de la credincioşi adventişti, am devenit tot mai preocupat de nevoia urgentă de ʺînnoire în duhul minţii noastreʺ cu privire la închinarea publică.

Multe practici, ce păreau nevinovate la suprafaţă, s-au furişat în închinarea adventiștilor de ziua a șaptea, mai ales în ce privește rugăciunea şi muzica. Aşa cum ne-a avertizat Pavel acum 2000 de ani, trebuie să fim în mod special atenți ʺsă nu ne potrivim chipului veacului acestuia.ʺ Practici de rugăciune, incluzând pe  cele cunoscute câteodată ca ʺrugăciuni introspectiveʺ sau  “labirint”  sau ʺrugăciuni contemplativeʺ apelează frecvent la filozofii non-creştine care încurajează golirea minţii. În schimb, rugăciunea biblică ne conduce către o contemplare raţională liniştită şi concentrată  a Cuvântului lui Dumnezeu şi a credincioşiei Sale care are ca rod ʺgândul lui Hristosʺ.

Muzica, cu siguranţă unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru fiinţele omenești, a devenit în mod asemănător un vehicol pentru incorporarea  a stilurilor și performanțelor care și ele uită prea adesea că Marele Dumnezeu al Universului, Mântuitorul nostru Isus Hristos şi Duhul Sfânt sunt adevărata audienţă. Întrebări simple ne vor ajuta pe toţi să subliniem adevăratele principii biblice  atât  pentru rugăciune cât şi pentru muzică în închinare: ”M-aş ruga în acest mod chiar în prezenţa lui Isus?ʺ  ʺAş cânta această cântare – în acest fel- în prezenţa Celui Sfânt?”

Plănuiţi să continuați să vorbiţi şi să predicaţi despre aceste subiecte în lunile ce vin ?

Dumneavoastră şi milioanele de cititori ai  revistei Adventist World  puteţi conta pe aceasta! Domnul a pus o povară în inima mea cu privire la revitalizarea închinării biblice printre noi ca popor al Său şi nu voi renunţa până când nu-mi va spune El s-o fac.

Traducere:  Ovidiu Afalter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Conţinutul este protejat.