De obicei, începe cu regretul, abilitatea nesăbuită de a-ți aminti – și de a te rușina de – cuvinte ironice pe care le-ai spus pe terenul de joacă în urmă cu 40 de ani. Și apoi, în orele târzii ale nopții, în care ceasul este tovarășul și juriul nostru, lista păcatelor amintite devine insuportabil de lungă. Nu există un procuror atât de dur și atât de profund ca mintea omului întoarsă spre sine. Am copiat la un test sau mi-am înșelat soțul/soția; cuvinte sau fapte spuse sau făcute la mânie; faptul că m-am răzbunat sau mi-am dorit cu ardoare acest lucru – lista tuturor lucrurilor pentru care am cerut iertare de o sută, sau de sute de ori pare nesfârșită.
Poate Dumnezeu să ierte ceea ce ne amintim cu o exactitate atât de cumplită? Este El mai iertător cu noi decât suntem noi cu noi înșine? Evanghelia nu ar putea fi mai clară: ”Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1: 9). ”Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi.” (Ps 103: 12). ”Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.”(1 Ioan 3: 19-20).
Harul este răspunsul lui Dumnezeu la regret – modul Său de a ne ajuta să uităm ceea ce El a ales să uite. Când avem încredere în cuvintele Lui de iertare mai mult decât în propriile noastre cuvinte acuzatoare, găsim liniștea pe care o oferă iubirea Lui. Crede făgăduința Lui răscumpărătoare. Și rămâi în har.
Bill Knott este redactor al revistei Adventist Review.
Traducere: Adina Păltineanu
